Biblia
»
Romani 4
Citeste Biblia
Versiune: Carte: Capitol:
Asculta Romani, capitolul 4
Romani 4
| 1 | Ce vom zice, dar, că a căpătat, prin puterea lui, strămoşul nostru Avraam? |
| 2 | Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu. |
| 3 | Căci ce zice Scriptura? „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire.” |
| 4 | Însă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socoteşte nu ca un har, ci ca ceva datorat; |
| 5 | pe când, celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el îi este socotită ca neprihănire. |
| 6 | Tot astfel, şi David numeşte fericit pe omul acela pe care Dumnezeu, fără fapte, îl socoteşte neprihănit. |
| 7 | „Ferice”, zice el, „de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate şi ale căror păcate sunt acoperite! |
| 8 | Ferice de omul căruia nu-i ţine Domnul în seamă păcatul!” |
| 9 | Fericirea aceasta este numai pentru cei tăiaţi împrejur sau şi pentru cei netăiaţi împrejur? Căci zicem că lui Avraam credinţa „i-a fost socotită ca neprihănire.” |
| 10 | Dar cum i-a fost socotită? După sau înainte de tăierea lui împrejur? Nu când era tăiat împrejur, ci când era netăiat împrejur. |
| 11 | Apoi a primit ca semn tăierea împrejur, ca o pecete a acelei neprihăniri pe care o căpătase prin credinţă, când era netăiat împrejur. Şi aceasta, pentru ca să fie tatăl tuturor celor care cred, măcar că nu sunt tăiaţi împrejur; ca, adică, să li se socotească şi lor neprihănirea aceasta; |
| 12 | şi pentru ca să fie şi tatăl celor tăiaţi împrejur, adică al acelora care, nu numai că sunt tăiaţi împrejur, dar şi calcă pe urmele credinţei aceleia pe care o avea tatăl nostru Avraam, când nu era tăiat împrejur. |
| 13 | În adevăr, făgăduinţa făcută lui Avraam sau seminţei lui, că va moşteni lumea, n-a fost făcută pe temeiul Legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri care se capătă prin credinţă. |
| 14 | Căci, dacă moştenitori sunt cei ce se ţin de Lege, credinţa este zadarnică, şi făgăduinţa este nimicită; |
| 15 | pentru că Legea aduce mânie; şi unde nu este o lege, acolo nu este nici călcare de lege. |
| 16 | De aceea moştenitori sunt cei ce se fac prin credinţă, pentru ca să fie prin har, şi pentru ca făgăduinţa să fie chezăşuită pentru toată sămânţa lui Avraam: nu numai pentru sămânţa aceea care este sub Lege, ci şi pentru sămânţa aceea care are credinţa lui Avraam, tatăl nostru al tuturor, |
| 17 | după cum este scris: „Te-am rânduit să fii tatăl multor neamuri.” El, adică, este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu în care a crezut, care învie morţii şi care cheamă lucrurile care nu sunt, ca şi cum ar fi. |
| 18 | Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut, şi astfel a ajuns tatăl multor neamuri, după cum i se spusese: „Aşa va fi sămânţa ta.” |
| 19 | Şi, fiindcă n-a fost slab în credinţă, el nu s-a uitat la trupul său care era îmbătrânit – avea aproape o sută de ani – nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii. |
| 20 | El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu, |
| 21 | deplin încredinţat că El ce făgăduieşte, poate să şi împlinească. |
| 22 | De aceea credinţa aceasta „i-a fost socotită ca neprihănire.” |
| 23 | Dar nu numai pentru el este scris că „i-a fost socotită ca neprihănire”; |
| 24 | ci este scris şi pentru noi, cărora, de asemenea, ne va fi socotită, nouă celor ce credem în Cel ce a înviat din morţi pe Isus Hristos, Domnul nostru, |
| 25 | care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre, şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi. |
Menu
Alte Resurse
Versetul Zilei
2 Cronici 21:6-20
El a umblat in calea imparatilor lui Israel, cum facuse casa lui Ahab caci avea de nevasta pe o fata a lui Ahab, si a facut ce este rau inaintea DOMNULUI... A murit fara sa lase parere de rau in urma.
Powered by Biblia Online
Cantece crestine
- Asculta Doamne rugaciunea mea- Surorile din Toflea
- Ofranda
- Ţi-am cunoscut iubirea - Nicu Wagner
- Incă mai este loc - Puiu Chibici şi Grupul Mesia
- Vom canta - Puiu Chibici
- Eu vin curand - Puiu Chibici
- Dispreţuit - Puiu Chibici
- E cineva canta-Ariana
- Locuiesti in viata mea-Ariana
- Cartea Sfanta - Surorile Onofrei
Powered by VersuriCrestine.ro
Parteneri
Statistici
» Vizitatori online: 3» Total Vizite: 983894