Biblia » Apocalipsa 7

Citeste Biblia



Versiune:
Carte:
Capitol:


Apocalipsa 7

Apocalipsa 7:1 Dupã aceea am vãzut patru îngeri, care stãteau în picioare în cele patru colturi ale pãmântului. Ei tineau cele patru vânturi ale pãmântului, ca sã nu sufle vânt pe pãmânt, nici pe mare, nici peste vreun copac.
Apocalipsa 7:2 Si am vãzut un alt înger, care se suia dinspre rãsãritul soarelui, si care avea pecetea Dumnezeului celui viu. El a strigat cu glas tare la cei patru îngeri, cãrora le fusese dat sã vatãme pãmântul si marea,
Apocalipsa 7:3 zicând: "Nu vãtãmati pãmântul, nici marea, nici copacii, pânã nu vom pune pecetea pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru!"
Apocalipsa 7:4 Si am auzit numãrul celor ce fuseserã pecetluiti: o sutã patru zeci si patru de mii, din toate semintiile fiilor lui Israel.
Apocalipsa 7:5 Din semintia lui Iuda, douãsprezece mii erau pecetluiti; din semintia lui Ruben, douãsprezece mii; din semintia lui Gad, douãsprezece mii;
Apocalipsa 7:6 din semintia lui Aser, douãsprezece mii; din semintia lui Neftali, douãsprezece mii; din semintia lui Manase, douãsprezece mii;
Apocalipsa 7:7 din semintia lui Simeon, douãsprezece mii; din semintia lui Levi, douãsprezece mii; din semintia lui Isahar, douãsprezece mii;
Apocalipsa 7:8 din semintia lui Zabulon, douãsprezece mii; din semintia lui Iosif, douãsprezece mii; din semintia lui Beniamin, douãsprezece mii, au fost pecetluiti.
Apocalipsa 7:9 Dupã aceea m-am uitat, si iatã cã era o mare gloatã, pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice semintie, din orice norod si de orice limbã, care stãtea în picioare înaintea scaunului de domnie si înaintea Mielului, îmbrãcati în haine albe, cu ramuri de finic în mâini;
Apocalipsa 7:10 si strigau cu glas tare, si ziceau: "Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care stã pe scaunul de domnie, si a Mielului!"
Apocalipsa 7:11 Si toti îngerii stãteau împrejurul scaunului de domnie, împrejurul bãtrânilor si împrejurul celor patru fãpturi vii. Si s-au aruncat cu fetele la pãmânt în fata scaunului de domnie, si s-au închinat lui Dumnezeu,
Apocalipsa 7:12 si au zis: "Amin." "A Dumnezeului nostru, sã fie lauda, slava, întelepciunea, multumirile, cinstea, puterea si tãria, în vecii vecilor! Amin."
Apocalipsa 7:13 Si unul din bãtrâni a luat cuvântul, si mi-a zis: "Acestia, care sunt îmbrãcati în haine albe, cine sunt oare? Si de unde au venit?"
Apocalipsa 7:14 "Doamne", i-am rãspuns eu, "Tu stii". Si el mi-a zis: "Acestia vin din necazul cel mare; ei si-au spãlat hainele, si le-au albit în sângele Mielului.
Apocalipsa 7:15 Pentru aceasta stau ei înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu, si-I slujesc zi si noapte în Templul Lui. Cel ce stã pe scaunul de domnie, îsi va întinde peste ei cortul Lui.
Apocalipsa 7:16 Nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete; nu-i va mai dogori nici soarele, nici vreo altã arsitã.
Apocalipsa 7:17 Cãci Mielul, care stã în mijlocul scaunului de domnie, va fi Pãstorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vietii, si Dumnezeu va sterge orice lacrimã din ochii lor."

Menu

Alte Resurse

Versetul Zilei

Efeseni 6:18

Faceti in toata vremea, prin Duhul, tot felul de rugaciuni si cereri. Vegheati la aceasta, cu toata staruinta.

Powered by Biblia Online

Parteneri

Statistici

» Vizitatori online: 1
» Total Vizite: 249603