biblia online cornilescu

Biblia Online in limba Romana

Traducerea Dumitru Cornilescu


Selectioneaza un capitol:
1 Roboam s-a dus la Sihem, căci tot Israelul venise la Sihem să-l facă împărat.
2 Când a auzit lucrul acesta, Ieroboam, fiul lui Nebat, era în Egipt, unde fugise de împăratul Solomon; şi s-a întors din Egipt.
3 Au trimis să-l cheme. Atunci Ieroboam şi tot Israelul au venit la Roboam şi i-au vorbit aşa:
4 „Tatăl tău ne-a îngreuiat jugul: acum uşurează această aspră robie şi jugul greu pe care l-a pus peste noi tatăl tău. Şi îţi vom sluji.”
5 El le-a zis: „Întoarceţi-vă la mine după trei zile.” Şi poporul a plecat.
6 Împăratul Roboam a întrebat pe bătrânii care fuseseră cu tatăl său, Solomon, în timpul vieţii lui, şi a zis: „Ce mă sfătuiţi să răspund poporului acestuia?”
7 Şi iată ce i-au zis ei: „Dacă vei fi bun cu poporul acesta, dacă-i vei primi bine şi dacă le vei vorbi cu bunăvoinţă, îţi vor sluji pe vecie.”
8 Dar Roboam a lăsat sfatul pe care i-l dădeau bătrânii şi a întrebat pe tinerii care crescuseră cu el şi care-l înconjurau.
9 El le-a zis: „Ce mă sfătuiţi să răspund poporului acestuia care-mi vorbeşte astfel: „Uşurează jugul pe care l-a pus tatăl tău peste noi”?”
10 Şi iată ce i-au zis tinerii care crescuseră cu el: „Aşa să vorbeşti poporului acestuia care ţi-a vorbit aşa: „Tatăl tău ne-a îngreuiat jugul, iar tu uşurează-ni-l!”, să le vorbeşti aşa: „Degetul meu cel mic este mai gros decât coapsele tatălui meu.
11 Acum, tatăl meu a pus peste voi un jug greu, dar eu îl voi face şi mai greu: tatăl meu v-a pedepsit cu bice, dar eu vă voi pedepsi cu scorpioni.”
12 Ieroboam şi tot poporul au venit la Roboam a treia zi, după cum le spusese împăratul: „Întoarceţi-vă la mine peste trei zile.”
13 Împăratul le-a răspuns aspru. Împăratul Roboam a lăsat sfatul bătrânilor
14 şi le-a vorbit aşa, după sfatul tinerilor: „Tatăl meu v-a îngreuiat jugul, dar eu îl voi îngreuia şi mai mult; tatăl meu v-a pedepsit cu bice, dar eu vă voi pedepsi cu scorpioni.”
15 Astfel împăratul n-a ascultat pe popor; căci aşa rânduise Dumnezeu, în vederea împlinirii cuvântului pe care-l spusese Domnul prin Ahia din Silo lui Ieroboam, fiul lui Nebat.
16 Când a văzut tot Israelul că împăratul nu-l ascultă, poporul a răspuns împăratului: „Ce parte avem noi cu David? Noi n-avem nicio moştenire cu fiul lui Isai! La corturile tale, Israele! Acum, vezi-ţi de casă, Davide!” Şi tot Israelul s-a dus în corturile lui.
17 Copiii lui Israel care locuiau în cetăţile lui Iuda au fost singurii peste care a domnit Roboam.
18 Atunci, împăratul Roboam a trimis pe Hadoram, care era mai mare peste dări. Hadoram a fost împroşcat cu pietre de copiii lui Israel şi a murit. Şi împăratul Roboam s-a grăbit şi s-a suit într-un car ca să fugă la Ierusalim.
19 Astfel s-a dezlipit Israel de casa lui David până în ziua de azi.
Cauta in biblie
Versetul Zilei
Facebook