biblia online cornilescu

Biblia Online in limba Romana

Traducerea Dumitru Cornilescu


Selectioneaza un capitol:
1 Tu, dar, copilul meu, întăreşte-te în harul care este în Hristos Isus.
2 Şi, ce-ai auzit de la mine în faţa multor martori, încredinţează la oameni de încredere, care să fie în stare să înveţe şi pe alţii.
3 Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Hristos.
4 Niciun ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, dacă vrea să placă celui ce l-a înscris la oaste.
5 Şi cine luptă la jocuri nu este încununat, dacă nu s-a luptat după rânduieli.
6 Plugarul trebuie să muncească înainte ca să strângă roadele.
7 Înţelege ce-ţi spun; Domnul îţi va da pricepere în toate lucrurile.
8 Adu-ţi aminte de Domnul Isus Hristos, din sămânţa lui David, înviat din morţi, după Evanghelia mea,
9 pentru care sufăr până acolo că sunt legat ca un făcător de rele. Dar Cuvântul lui Dumnezeu nu este legat.
10 De aceea rabd totul pentru cei aleşi, pentru ca şi ei să capete mântuirea care este în Hristos Isus, împreună cu slava veşnică.
11 Adevărat este cuvântul acesta: dacă am murit împreună cu El, vom şi trăi împreună cu El.
12 Dacă răbdăm, vom şi împărăţi împreună cu El. Dacă ne lepădăm de El, şi El Se va lepăda de noi.
13 Dacă suntem necredincioşi, totuşi El rămâne credincios, căci nu Se poate tăgădui singur.
14 Adu-le aminte de aceste lucruri şi roagă-i fierbinte, înaintea lui Dumnezeu, să se ferească de certurile de cuvinte, care nu duc la alt folos decât la pieirea celor ce le ascultă.
15 Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine şi care împarte drept Cuvântul adevărului.
16 Fereşte-te de vorbăriile goale şi lumeşti; căci cei ce le ţin vor înainta tot mai mult în necinstirea lui Dumnezeu.
17 Şi cuvântul lor va roade ca cangrena. Din numărul acestora sunt Imeneu şi Filet,
18 care s-au abătut de la adevăr. Ei zic că a şi venit învierea şi răstoarnă credinţa unora.
19 Totuşi temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită, având pecetea aceasta: „Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui”; şi: „Oricine rosteşte Numele Domnului să se depărteze de fărădelege!”
20 Într-o casă mare nu sunt numai vase de aur şi de argint, ci şi de lemn şi de pământ. Unele sunt pentru o întrebuinţare de cinste, iar altele pentru o întrebuinţare de ocară.
21 Deci, dacă cineva se curăţă de acestea, va fi un vas de cinste, sfinţit, folositor stăpânului său, destoinic pentru orice lucrare bună.
22 Fugi de poftele tinereţii şi urmăreşte neprihănirea, credinţa, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată.
23 Fereşte-te de întrebările nebune şi nefolositoare, căci ştii că dau naştere la certuri.
24 Şi robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu toţi, în stare să înveţe pe toţi, plin de îngăduinţă răbdătoare,
25 să îndrepte cu blândeţe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului;
26 şi, venindu-şi în fire, să se desprindă din cursa diavolului, de care au fost prinşi ca să-i facă voia.
Cauta in biblie
Versetul Zilei
Facebook