1
Iată cei ce s-au dus la David la Ţiclag, pe când se ţinea el departe de faţa lui Saul, fiul lui Chis. Ei făceau parte din vitejii care i-au dat ajutor în timpul războiului.
8
Dintre gadiţi, nişte viteji au plecat să se ducă la David în cetăţuia din pustiu, ostaşi deprinşi la război, înarmaţi cu scut şi cu suliţă, ca nişte lei, şi iuţi ca nişte căprioare de pe munţi.
13
Ieremia, al zecelea; Macbanai, al unsprezecelea.
14
Aceştia erau fiii lui Gad, căpetenii ale oştirii; unul singur, cel mai mic, putea să se lupte cu o sută de oameni, şi cel mai mare cu o mie.
15
Aceştia au trecut Iordanul în luna întâi, când ieşea din matcă pe tot cursul lui, şi ei sunt aceia care au pus pe fugă pe toţi locuitorii din văi, la răsărit şi la apus.
16
Şi din fiii lui Beniamin şi ai lui Iuda au fost unii care s-au dus la David în cetăţuie.
17
David le-a ieşit înainte şi le-a vorbit astfel: „Dacă veniţi la mine cu gânduri bune, ca să mă ajutaţi, inima mea se va uni cu voi; dar, dacă veniţi să mă înşelaţi în folosul vrăjmaşilor mei, când nu fac nicio silnicie, Dumnezeul părinţilor noştri să vadă şi să judece!”
18
Amasai, unul din căpitanii de seamă, a fost apucat de Duhul şi a zis: „Suntem cu tine, Davide, şi cu tine, fiul lui Isai! Pace, pace ţie şi pace celor ce te ajută, căci Dumnezeul tău ţi-a ajutat!” Şi David i-a primit şi i-a pus între căpeteniile oştirii.
19
Nişte oameni din Manase s-au unit cu David, când a pornit cu război împotriva lui Saul cu filistenii. Dar n-au fost de ajutor filistenilor; căci, după ce s-au sfătuit, domnii filistenilor au trimis înapoi pe David, zicând: „S-ar putea ca el să treacă de partea stăpânului său Saul, şi să ne pună astfel în primejdie capetele noastre.”
20
Când s-a întors la Ţiclag, iată cei ce s-au unit cu el din Manase: Adnah, Iozabad, Iediael, Micael, Iozabad, Elihu şi Ţiltai, căpetenia miilor lui Manase.
21
Au dat ajutor lui David împotriva cetei (jefuitorilor amaleciţi)căci toţi erau oameni viteji, şi au ajuns căpetenii în oştire.
30
Din fiii lui Efraim, douăzeci de mii opt sute, oameni viteji, oameni cu faimă, după casele părinţilor lor.
31
Din jumătatea seminţiei lui Manase, optsprezece mii, care au fost numiţi pe nume să se ducă să pună împărat pe David.
32
Din fiii lui Isahar, care se pricepeau în înţelegerea vremurilor şi ştiau ce trebuia să facă Israel, două sute de căpetenii, şi toţi fraţii lor erau puşi sub porunca lor.
33
Din Zabulon, cincizeci de mii în stare să meargă la oştire, înarmaţi pentru luptă cu toate armele de război şi gata să se lupte cu o inimă hotărâtă.
34
Din Neftali, o mie de căpetenii, şi cu ei treizeci şi şapte de mii care purtau scutul şi suliţa.
35
Din daniţi, înarmaţi pentru război douăzeci şi opt de mii şase sute.
36
Din Aşer, în stare să meargă la oaste şi gata de luptă, patruzeci de mii.
37
Şi de cealaltă parte a Iordanului, din rubeniţi, din gadiţi şi din jumătatea seminţiei lui Manase, cu toate armele de război, o sută douăzeci de mii.
38
Toţi aceşti bărbaţi, oameni de război, gata de luptă, au venit la Hebron cu inima neprefăcută, ca să pună pe David împărat peste tot Israelul. Şi toţi ceilalţi din Israel erau tot cu un gând să facă împărat pe David.
39
Au stat acolo trei zile cu David, mâncând şi bând, căci fraţii lor le pregătiseră de mâncare.
40
Şi chiar cei ce locuiau lângă ei până la Isahar, la Zabulon şi Neftali, aduceau merinde pe măgari, pe cămile, pe catâri şi pe boi: aluaturi, turte de smochine şi de stafide, vin, untdelemn, boi şi oi din belşug, căci era bucurie în Israel.