biblia online cornilescu

Biblia Online in limba Romana

Traducerea Dumitru Cornilescu


Selectioneaza un capitol:
1 Împăratul David era bătrân, înaintat în vârstă; îl acopereau cu haine şi nu se putea încălzi.
2 Slujitorii lui i-au zis: „Să se caute pentru domnul, împăratul, o fată fecioară; ea să stea înaintea împăratului, să-l îngrijească şi să se culce la sânul tău; şi domnul meu, împăratul, se va încălzi.”
3 Au căutat în tot ţinutul lui Israel o fată tânără şi frumoasă şi au găsit pe Abişag, sunamita, pe care au adus-o la împărat.
4 Această fată era foarte frumoasă. Ea a îngrijit pe împărat şi i-a slujit; dar împăratul nu s-a împreunat cu ea.
5 Adonia, fiul Haghitei, s-a sumeţit până acolo încât a zis: „Eu voi fi împărat!” Şi şi-a pregătit care şi călăreţi şi cincizeci de oameni care alergau înaintea lui.
6 Tatăl său nu-l mustrase niciodată în viaţa lui, zicând: „Pentru ce faci aşa?” Adonia, de altfel, era foarte frumos la chip şi se născuse după Absalom.
7 El a vorbit cu Ioab, fiul Ţeruiei, şi cu preotul Abiatar: şi aceştia au trecut de partea lui.
8 Dar preotul Ţadoc, Benaia, fiul lui Iehoiada, prorocul Natan, Şimei, Rei şi vitejii lui David n-au fost cu Adonia.
9 Adonia a tăiat oi, boi şi viţei graşi, lângă piatra lui Zohelet, care este lângă En-Roguel; şi a poftit pe toţi fraţii lui, fiii împăratului, şi pe toţi bărbaţii lui Iuda din slujba împăratului.
10 Dar n-a poftit pe prorocul Natan, nici pe Benaia, nici pe viteji, nici pe fratele său Solomon.
11 Atunci Natan a zis Bat-Şebei, mama lui Solomon: „N-ai auzit că Adonia, fiul Haghitei, s-a făcut împărat, fără să ştie domnul nostru David?
12 Vino, dar, acum, şi-ţi voi da un sfat, ca să-ţi scapi viaţa ta şi viaţa fiului tău Solomon.
13 Du-te, intră la împăratul David şi spune-i: „Împărate, domnul meu, n-ai jurat tu roabei tale, zicând: „Fiul tău Solomon va împărăţi după mine şi va şedea pe scaunul meu de domnie?” Pentru ce, dar, împărăţeşte Adonia?”
14 Şi în timp ce tu vei vorbi cu împăratul, eu însumi voi intra după tine şi-ţi voi întări cuvintele.”
15 Bat-Şeba s-a dus în odaia împăratului. El era foarte bătrân; şi Abişag, sunamita, îi slujea.
16 Bat-Şeba s-a plecat şi s-a închinat înaintea împăratului. Şi împăratul a zis: „Ce vrei?”
17 Ea i-a răspuns: „Domnul meu, tu ai jurat roabei tale pe Domnul Dumnezeul tău, zicând: „Solomon, fiul tău, va împărăţi după mine şi va şedea pe scaunul meu de domnie.”
18 Şi acum iată că Adonia împărăţeşte! Şi tu nu ştii, împărate, domnul meu!
19 El a înjunghiat boi, viţei graşi şi oi, în mare număr; şi a poftit pe toţi fiii împăratului, pe preotul Abiatar şi pe Ioab, căpetenia oştirii, dar pe robul tău Solomon nu l-a poftit.
20 Împărate, domnul meu, tot Israelul are ochii îndreptaţi spre tine, ca să-i faci cunoscut cine va şedea pe scaunul de domnie al împăratului, domnului meu, după el.
21 Şi când împăratul, domnul meu, va fi culcat împreună cu părinţii săi, se va întâmpla că eu şi fiul meu Solomon vom fi priviţi ca nişte vinovaţi.”
22 Pe când încă vorbea ea cu împăratul, iată că a sosit prorocul Natan.
23 Au dat de ştire împăratului şi au zis: „Iată că a venit prorocul Natan!” El a intrat înaintea împăratului şi s-a închinat înaintea împăratului cu faţa până la pământ.
24 Şi Natan a zis: „Împărate, domnul meu, oare tu ai zis: „Adonia va împărăţi după mine şi va şedea pe scaunul meu de domnie”?
25 Căci el s-a coborât astăzi, a tăiat boi, viţei graşi şi oi, în mare număr; şi a poftit pe toţi fiii împăratului, pe căpeteniile oştirii şi pe preotul Abiatar. Şi ei mănâncă şi beau înaintea lui şi zic: „Trăiască împăratul Adonia!”
26 Dar nu m-a poftit nici pe mine, care sunt robul tău, nici pe preotul Ţadoc, nici pe Benaia, fiul lui Iehoiada, nici pe robul tău Solomon.
27 Oare din porunca domnului meu, împăratul, are loc lucrul acesta şi fără să fi făcut cunoscut robului tău cine are să se suie pe scaunul de domnie al împăratului, domnului meu, după el?”
28 Împăratul David a răspuns: „Chemaţi-mi pe Bat-Şeba.” Ea a intrat şi s-a înfăţişat înaintea împăratului.
29 Şi împăratul a jurat şi a zis: „Viu este Domnul, care m-a izbăvit din toate necazurile,
30 că – aşa cum am jurat pe Domnul Dumnezeul lui Israel, zicând: „Fiul tău Solomon va împărăţi după mine şi va şedea pe scaunul meu de domnie în locul meu” – aşa voi face azi.”
31 Bat-Şeba s-a plecat cu faţa la pământ şi s-a închinat înaintea împăratului. Şi a zis: „Trăiască pe vecie domnul meu, împăratul David!”
32 Împăratul David a zis: „Chemaţi-mi pe preotul Ţadoc, pe prorocul Natan şi pe Benaia, fiul lui Iehoiada.” Ei au intrat şi s-au înfăţişat înaintea împăratului.
33 Şi împăratul le-a zis: „Luaţi cu voi pe slujitorii stăpânului vostru, puneţi pe fiul meu Solomon călare pe catârul meu şi coborâţi-l la Ghihon.
34 Acolo, preotul Ţadoc şi prorocul Natan să-l ungă împărat peste Israel. Să sunaţi din trâmbiţă şi să ziceţi: „Trăiască împăratul Solomon!”
35 Să vă suiţi apoi după el ca să vină să se aşeze pe scaunul meu de domnie şi să împărăţească în locul meu. Căci porunca mea este ca el să fie căpetenia lui Israel şi Iuda.”
36 Benaia, fiul lui Iehoiada, a răspuns împăratului: „Amin! Aşa să vrea Domnul Dumnezeul domnului meu, împăratul:
37 Domnul să fie cu Solomon cum a fost cu domnul meu, împăratul, ca să-şi înalţe scaunul de domnie mai presus de scaunul de domnie al domnului meu, împăratul David!”
38 Atunci preotul Ţadoc s-a coborât împreună cu prorocul Natan, cu Benaia, fiul lui Iehoiada, cu cheretiţii şi peletiţii; au pus pe Solomon călare pe catârul împăratului David şi l-au dus la Ghihon.
39 Preotul Ţadoc a luat cornul cu untdelemn din Cort şi a uns pe Solomon. Au sunat din trâmbiţă, şi tot poporul a zis: „Trăiască împăratul Solomon!”
40 Tot poporul s-a suit după el, şi poporul cânta din fluier şi se desfăta cu mare bucurie; se clătina pământul de strigătele lor.
41 Zvonul acesta a ajuns până la Adonia şi la toţi cei poftiţi care erau cu el, tocmai în clipa când sfârşeau de mâncat. Ioab, auzind sunetul trâmbiţei, a zis: „Ce este cu vuietul acesta de care răsună cetatea?”
42 Pe când vorbea el încă, a venit Ionatan, fiul preotului Abiatar. Şi Adonia a zis: „Apropie-te, că eşti un om viteaz şi aduci veşti bune.”
43 „Da”, a răspuns Ionatan lui Adonia, „domnul nostru, împăratul David, a făcut împărat pe Solomon.
44 A trimis cu el pe preotul Ţadoc, pe prorocul Natan, pe Benaia, fiul lui Iehoiada, pe cheretiţi şi peletiţi, şi l-au pus călare pe catârul împăratului.
45 Preotul Ţadoc şi prorocul Natan l-au uns împărat la Ghihon. De acolo s-au suit înveselindu-se, şi cetatea a fost pusă în mişcare: acesta este vuietul pe care l-aţi auzit.
46 Solomon s-a şi aşezat pe scaunul de domnie al împăratului.
47 Şi slujitorii împăratului au venit să binecuvânteze pe domnul nostru, împăratul David, zicând: „Dumnezeul tău să facă numele lui Solomon mai vestit decât numele tău, şi el să-şi înalţe scaunul de domnie mai presus de scaunul tău de domnie!” Şi împăratul s-a închinat pe patul său.
48 Iată ce a zis şi împăratul: „Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israel care mi-a dat astăzi un urmaş pe scaunul meu de domnie şi mi-a îngăduit să-l văd!”
49 Toţi cei poftiţi de Adonia s-au umplut de spaimă; s-au sculat şi au plecat care încotro.
50 Adonia s-a temut de Solomon; s-a sculat şi el, a plecat şi s-a apucat de coarnele altarului.
51 Au venit şi au spus lui Solomon: „Iată că Adonia se teme de împăratul Solomon şi s-a apucat de coarnele altarului, zicând: „Să-mi jure împăratul Solomon azi că nu va omorî pe robul său cu sabia!”
52 Solomon a zis: „Dacă va fi om cinstit, un păr din cap nu-i va cădea la pământ; dar dacă se va găsi răutate în el, va muri.”
53 Şi împăratul Solomon a trimis nişte oameni, care l-au coborât de pe altar. El a venit şi s-a închinat înaintea împăratului Solomon, şi Solomon i-a zis: „Du-te acasă.”
Cauta in biblie
Versetul Zilei
Facebook