biblia online cornilescu

Biblia Online in limba Romana

Traducerea Dumitru Cornilescu


Selectioneaza un capitol:
1 În al patru sute optzecilea an după ieşirea copiilor lui Israel din ţara Egiptului, Solomon a zidit Casa Domnului, în al patrulea an al domniei lui peste Israel, în luna Ziv, care este luna a doua.
2 Casa, pe care a zidit-o împăratul Solomon Domnului, era lungă de şaizeci de coţi, lată de douăzeci şi înaltă de treizeci.
3 Pridvorul dinaintea Templului casei avea o lungime de douăzeci de coţi, în lăţimea casei, şi zece coţi lărgime în faţa casei.
4 Împăratul a făcut Casei ferestre largi înăuntru şi strâmte afară.
5 A zidit lipite de zidul Casei mai multe rânduri de odăi, unul peste altul, de jur împrejur, care înconjurau zidurile Casei, Templul şi Sfântul Locaş; şi a făcut astfel odăi lăturalnice de jur împrejur.
6 Catul de jos era lat de cinci coţi, cel de la mijloc de şase coţi, iar al treilea de şapte coţi; căci pe partea de afară a Casei a făcut arcade strâmte împrejur ca grinzile să nu fie prinse în zidurile Casei.
7 Când s-a zidit Casa, s-au întrebuinţat pietre cioplite gata înainte de a fi aduse acolo, aşa că nici ciocan, nici secure, nicio unealtă de fier nu s-au auzit în Casă în timpul zidirii.
8 Intrarea odăilor din catul de jos era în partea dreaptă a Casei; în catul de la mijloc te suiai pe o scară cotită, şi tot aşa de la catul de mijloc la al treilea.
9 După ce a isprăvit de zidit Casa, Solomon a acoperit-o cu scânduri şi cu grinzi de cedru.
10 A făcut de cinci coţi de înalte fiecare din caturile dimprejurul întregii Case şi le-a legat de Casă prin lemne de cedru.
11 Domnul a vorbit lui Solomon şi i-a zis:
12 „Tu zideşti Casa aceasta! Dacă vei umbla după legile Mele, dacă vei împlini orânduirile Mele, dacă vei păzi şi vei urma toate poruncile Mele, voi împlini faţă de tine făgăduinţa pe care am făcut-o tatălui tău, David,
13 voi locui în mijlocul copiilor lui Israel şi nu voi părăsi pe poporul Meu, Israel.”
14 După ce a isprăvit de zidit Casa,
15 Solomon i-a îmbrăcat zidurile pe dinăuntru cu scânduri de cedru, de la pardoseală până la tavan; a îmbrăcat astfel în lemn partea dinăuntru şi a acoperit pardoseala Casei cu scânduri de chiparos.
16 A îmbrăcat cu scânduri de cedru cei douăzeci de coţi ai fundului Casei de la pardoseală până în creştetul zidurilor şi a păstrat locul acesta ca să facă din el Sfânta Sfintelor, Locul Preasfânt.
17 Cei patruzeci de coţi de dinainte alcătuiau Casa, adică Templul.
18 Lemnul de cedru dinăuntru avea săpături de colocinţi şi flori deschise; totul era de cedru, nu se vedea nicio piatră.
19 Solomon a pregătit Locul Preasfânt înăuntru în mijlocul Casei, ca să aşeze acolo chivotul legământului Domnului.
20 Locul Preasfânt avea douăzeci de coţi lungime, douăzeci de coţi lăţime şi douăzeci de coţi înălţime. Solomon l-a căptuşit cu aur curat. A făcut înaintea Locului Preasfânt un altar de lemn de cedru şi l-a acoperit cu aur.
21 Partea dinăuntru a Casei a căptuşit-o cu aur şi a prins perdeaua dinăuntru în lănţişoare de aur înaintea Locului Preasfânt, pe care l-a acoperit cu aur.
22 A căptuşit toată Casa cu aur, Casa întreagă, şi a acoperit cu aur tot altarul care era înaintea Locului Preasfânt.
23 În Locul Preasfânt a făcut doi heruvimi de lemn de măslin sălbatic, înalţi de zece coţi.
24 Fiecare din cele două aripi ale unuia din heruvimi avea cinci coţi, ceea ce făcea zece coţi de la capătul uneia din aripile lui până la capătul celeilalte.
25 Al doilea heruvim avea tot zece coţi. Măsura şi chipul erau aceleaşi pentru amândoi heruvimii.
26 Înălţimea fiecăruia din cei doi heruvimi era de zece coţi.
27 Solomon a aşezat heruvimii în mijlocul Casei, în partea dinăuntru. Aripile lor erau întinse, aripa celui dintâi atingea un zid, şi aripa celui de al doilea atingea celălalt zid; iar celelalte aripi ale lor se întâlneau la capete, în mijlocul Casei.
28 Solomon a acoperit şi heruvimii cu aur.
29 Pe toate zidurile Casei, de jur împrejur, în partea din fund şi în faţă, a pus să sape chipuri de heruvimi, de finici şi de flori deschise.
30 A acoperit pardoseala Casei cu aur, în partea din fund şi în faţă.
31 La intrarea Locului Preasfânt a făcut două uşi din lemn de măslin sălbatic; pragul de sus şi uşorii uşilor erau în cinci muchii.
32 Cele două uşi erau făcute din lemn de măslin sălbatic. A pus să sape pe ele chipuri de heruvimi, de finici şi de flori deschise şi le-a acoperit cu aur, a întins aurul şi peste heruvimi şi peste finici.
33 A făcut de asemenea pentru poarta Templului, nişte uşori de lemn de măslin sălbatic, în patru muchii,
34 şi cu două uşi de lemn de chiparos; fiecare uşă era făcută din două scânduri despărţite.
35 A pus să sape pe ele chipuri de heruvimi, de finici şi de flori deschise şi le-a acoperit cu aur, pe care l-a întins pe săpătura de chipuri.
36 A zidit şi curtea dinăuntru din trei rânduri de pietre cioplite şi dintr-un rând de grinzi de cedru.
37 În anul al patrulea, în luna Ziv, s-au pus temeliile Casei Domnului;
38 şi în anul al unsprezecelea, în luna Bul, care este a opta lună, Casa a fost isprăvită în toate părţile ei şi aşa cum trebuia să fie. În timp de şapte ani a zidit-o Solomon.
Cauta in biblie
Versetul Zilei
Facebook