1
David a numărat poporul care era cu el şi a pus peste ei căpetenii peste mii şi căpetenii peste sute.
2
A pus o treime din popor sub porunca lui Ioab, o treime sub Abişai, fiul Ţeruiei, fratele lui Ioab, şi o treime sub Itai, din Gat. Şi împăratul a zis poporului: „Vreau să ies şi eu împreună cu voi.”
3
Dar poporul a zis: „Să nu ieşi! Căci dacă vom lua-o la fugă, luarea aminte nu se va îndrepta asupra noastră; şi când vor cădea jumătate din noi, nu vor lua seama la noi; dar tu eşti ca zece mii dintre noi, şi acum este mai bine să ne vii în ajutor din cetate.”
4
Împăratul le-a răspuns: „Voi face ce credeţi că este mai bine.” Şi împăratul a stat lângă poartă, în timp ce tot poporul ieşea cu sutele şi miile.
5
Împăratul a dat următoarea poruncă lui Ioab, lui Abişai şi lui Itai: „Pentru dragostea pe care o aveţi faţă de mine, purtaţi-vă blând cu tânărul Absalom!” Şi tot poporul a auzit porunca împăratului, dată tuturor căpeteniilor cu privire la Absalom.
7
Acolo, poporul lui Israel a fost bătut de slujitorii lui David şi a fost o mare înfrângere în ziua aceea, ca douăzeci de mii de oameni.
8
Lupta s-a întins pe tot ţinutul, şi pădurea a mâncat mai mult popor în ziua aceea decât a mâncat sabia.
9
Absalom s-a pomenit în faţa oamenilor lui David. Era călare pe un catâr. Catârul a pătruns sub ramurile încâlcite ale unui mare stejar, şi capul lui Absalom s-a prins de stejar; a rămas astfel spânzurat între cer şi pământ, şi catârul care era sub el a trecut înainte.
10
Un om, văzând lucrul acesta, a venit şi a spus lui Ioab: „Iată, am văzut pe Absalom spânzurat de un stejar.”
11
Şi Ioab a zis omului care i-a adus ştirea aceasta: „L-ai văzut! De ce, dar, nu l-ai tăiat pe loc? Ţi-aş fi dat zece sicli de argint şi un brâu.”
12
Dar omul acela a zis lui Ioab: „Chiar dacă aş cântări în mâna mea o mie de sicli de argint, n-aş pune mâna pe fiul împăratului; căci noi am auzit următoarea poruncă pe care ţi-a dat-o împăratul ţie, lui Abişai şi lui Itai: „Luaţi seama fiecare la tânărul Absalom!”
13
Şi dacă l-aş fi omorât mişeleşte, nimic n-ar fi rămas ascuns împăratului, şi tu însuţi ai fi fost împotriva mea.”
14
Ioab a zis: „Nu voi zăbovi atâta cu tine!” Şi a luat trei săgeţi în mână şi le-a înfipt în inima lui Absalom, care era încă plin de viaţă în mijlocul stejarului.
15
Zece tineri, care duceau armele lui Ioab, au înconjurat pe Absalom, l-au lovit şi l-au omorât.
16
Ioab a sunat din trâmbiţă; şi poporul s-a întors, încetând astfel să mai urmărească pe Israel, oprit de Ioab.
17
Au luat pe Absalom, l-au aruncat într-o groapă mare din mijlocul pădurii şi au pus peste el o grămadă foarte mare de pietre. Tot Israelul a fugit, fiecare în cortul lui. –
18
Pe când trăia, Absalom îşi ridicase un stâlp de aducere aminte în Valea Împăratului. Căci zicea: „N-am fii, prin care să se poată păstra aducerea aminte a numelui meu.” Şi a pus numele său stâlpului, care şi astăzi se numeşte stâlpul lui Absalom. –
19
Ahimaaţ, fiul lui Ţadoc, a zis: „Lasă-mă să dau fuga şi să duc împăratului vestea cea bună că Domnul i-a făcut dreptate, scăpându-l din mâna vrăjmaşilor săi.”
20
Ioab i-a zis: „Nu tu ai să duci veştile azi; le vei duce într-o altă zi, dar nu astăzi, fiindcă fiul împăratului a murit.”
21
Şi Ioab a zis lui Cuşi: „Du-te şi vesteşte împăratului ce ai văzut.” Cuşi s-a închinat înaintea lui Ioab şi a dat fuga.
22
Ahimaaţ, fiul lui Ţadoc, a zis iarăşi lui Ioab: „Orice s-ar întâmpla, lasă-mă să alerg după Cuşi.” Şi Ioab a zis: „Pentru ce vrei să alergi, fiule? Nu este o solie care-ţi va fi de folos.”
23
„Orice s-ar întâmpla vreau să alerg”, a zis din nou Ahimaaţ. Şi Ioab i-a zis: „Dă fuga!” Ahimaaţ a alergat pe drumul care duce în câmpie şi a luat-o înaintea lui Cuşi.
24
David şedea între cele două porţi. Caraula s-a dus pe acoperişul porţii spre zid; a ridicat ochii şi s-a uitat. Şi iată că un om alerga singur singurel.
25
Caraula a strigat şi a dat de ştire împăratului. Împăratul a zis: „Dacă este singur, aduce veşti.” Şi omul acela se apropia din ce în ce mai mult.
26
Caraula a văzut un alt om alergând; a strigat la portar: „Iată un om aleargă singur singurel.” Împăratul a zis: „Şi el aduce veşti.”
27
Caraula a zis: „Alergătura celui dintâi pare că e a lui Ahimaaţ, fiul lui Ţadoc.” Şi împăratul a zis: „Este un om de bine şi aduce veşti bune.”
28
Ahimaaţ a strigat şi a zis împăratului: „Este bine de tot!” S-a închinat înaintea împăratului cu faţa până la pământ şi a zis: „Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul tău care a dat în mâinile noastre pe cei ce ridicau mâna împotriva domnului nostru, împăratul.”
29
Împăratul a zis: „Tânărul Absalom este bine, sănătos?” Ahimaaţ a răspuns: „Am văzut o mare învălmăşeală, când a trimis Ioab pe slujitorul împăratului şi pe mine, slujitorul tău: dar nu ştiu ce era.”
30
Şi împăratul a zis: „Stai acolo la o parte.” Şi Ahimaaţ a stat deoparte.
31
Îndată a sosit Cuşi. Şi a zis: „Să afle domnul meu, împăratul, vestea cea bună! Astăzi Domnul ţi-a făcut dreptate, scăpându-te din mâna tuturor celor ce se ridicau împotriva ta.”
32
Împăratul a zis lui Cuşi: „Tânărul Absalom este bine, sănătos?” Cuşi a răspuns: „Ca tânărul acesta să fie vrăjmaşii domnului meu, împăratul, şi toţi cei ce se ridică împotriva ta ca să-ţi facă rău!”
33
Atunci împăratul, cutremurându-se, s-a suit în odaia de sus a porţii şi a plâns. Pe când mergea, zicea: „Fiul meu Absalom! Fiul meu, fiul meu Absalom! Cum n-am murit eu în locul tău! Absalom, fiul meu, fiul meu!”