6
îmbrăcaţi cu stofe vopsite în albastru, dregători şi căpetenii, toţi tineri şi plăcuţi, călăreţi călare pe cai.
7
Ea a curvit cu ei, cu toată fruntea copiilor Asiriei; s-a spurcat cu toţi aceia pentru care umbla nebună, s-a spurcat cu toţi idolii lor.
8
Nu s-a lăsat nici de curviile ei din Egipt, căci aceştia se culcaseră cu ea în tinereţea ei, îi atinseseră sânul fecioresc şi îşi vărsaseră curviile peste ea.
10
Ei i-au descoperit goliciunea, i-au luat fiii şi fiicele, şi pe ea au ucis-o cu sabia, de i s-a dus vestea printre femei, după judecăţile făcute de ei asupra ei.
12
Ea s-a aprins de dragoste după copiii Asiriei, după dregători şi căpetenii, vecinii ei, îmbrăcaţi în chip strălucit, călăreţi călare pe cai, toţi tineri şi plăcuţi.
13
Am văzut că se spurcase, întocmai ca cea dintâi din amândouă.
14
Ea a mers chiar mai departe în curviile ei. A zărit pe ziduri nişte zugrăveli de bărbaţi, nişte icoane de haldei zugrăviţi cu culoare roşie,
15
cu brâie împrejurul coapselor lor, cu turbane de felurite culori pe cap, toţi având înfăţişarea unor viteji, după felul babilonienilor, a căror ţară de naştere este Haldeea; şi s-a aprins după ei
16
la cea dintâi privire, şi le-a trimis soli în Haldeea.
17
Şi copiii Babilonului au venit la ea, în patul de dragoste, şi au spurcat-o cu curviile lor. Aşa că ea s-a spurcat cu ei, şi apoi inima i s-a înstrăinat de ei.
21
Astfel, ţi-ai înnoit iarăşi nelegiuirea tinereţii tale, când egiptenii îţi strângeau ţâţele, din pricina sânului tău fecioresc.
22
De aceea, Oholiba, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată că aţâţ împotriva ta pe ibovnicii tăi de care ţi-ai înstrăinat inima şi-i aduc din toate părţile împotriva ta:
23
pe babilonieni şi pe toţi haldeii, căpitani, voievozi şi domni, şi pe toţi copiii Asiriei împreună cu ei, tineri şi plăcuţi, toţi dregători şi căpetenii, oameni vestiţi, toţi călare pe cai.
24
Ei vin împotriva ta cu arme, care şi roţi, şi cu o mulţime de popoare. Cu scut, pavăză şi coifuri înaintează din toate părţile împotriva ta. Lor le încredinţez judecata, şi te vor judeca după legile lor.
25
Te fac să-Mi simţi gelozia, şi se vor purta cu urgie cu tine. Îţi vor tăia nasul şi urechile, şi sămânţa ta va cădea lovită de sabie. Îţi vor lua fiii şi fiicele, şi ce-ţi va mai rămâne va fi mâncat de foc.
26
Te vor dezbrăca de haine şi vor lua podoabele scumpe cu care te găteşti.
27
Voi pune astfel capăt nelegiuirilor tale şi curviilor tale din ţara Egiptului. Aşa că nu îţi vei mai îndrepta privirile spre ei şi nu te vei mai gândi la Egipt.”
29
Se vor purta cu ură cu tine; îţi vor ridica toate bogăţiile şi te vor lăsa goală, goală de tot. Ruşinea necurăţiilor tale se va descoperi, ruşinea nelegiuirilor şi curviilor tale.
33
Te vei umple de beţie şi durere; căci potirul surorii tale Samaria este un potir de groază şi spaimă!
34
Îl vei bea şi îl vei goli, îi vei roade cioburile şi-ţi vei sfâşia ţâţele. Căci Eu am vorbit, zice Domnul Dumnezeu.”
35
De aceea aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Pentru că M-ai uitat, pentru că M-ai aruncat la spate-ţi, poartă-ţi şi tu acum pedeapsa nelegiuirilor şi curviilor tale.”
36
Domnul mi-a zis: „Fiul omului, vrei să judeci pe Ohola şi pe Oholiba? Pune-le înainte urâciunile lor!
37
Ele s-au dedat la preacurvie, şi pe mâinile lor este sânge: au preacurvit cu idolii lor; şi copiii pe care Mi-i născuseră i-au trecut prin foc, în cinstea lor, ca să-i mănânce!
39
Căci după ce şi-au jertfit copiii la idolii lor, tot în ziua aceea s-au dus şi în Locaşul Meu cel Sfânt ca să-l spurce. Iată ce au făcut în Casa Mea.
40
Au umblat chiar după oamenii care veneau de departe, le-au trimis soli şi iată că ei au venit. Pentru ei te-ai scăldat tu, te-ai sulemenit la ochi şi te-ai gătit cu podoabele tale;
42
S-au auzit strigătele unei mulţimi vesele; şi cu mulţimea aceasta de oameni de rând au adus nişte beţivi din pustiu, care au pus brăţări în mâinile celor două surori şi mândre cununi pe capetele lor.
43
Am zis atunci cu privire la curva cea bătrână: „Şi acum îşi va urma ea oare curviile, şi tot vor mai veni la ea?”
44
Şi au venit la ea cum vin la o curvă; aşa s-au dus la Ohola şi Oholiba, la aceste femei nelegiuite.
45
De aceea, oamenii fără prihană le vor osândi, cum se osândesc femeile preacurve, cum se osândesc cele ce varsă sânge; căci sunt preacurve şi au sânge pe mâini.”