1
În anul al doisprezecelea, în ziua întâi a lunii a douăsprezecea, cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
2
„Fiul omului, fă un cântec de jale asupra lui faraon, împăratul Egiptului, şi spune-i: „Semănai cu un pui de leu între neamuri, erai ca un crocodil în mări, te aruncai în râurile tale, tulburai apele cu picioarele tale şi le întărâtai valurile.
8
Din pricina ta, voi întuneca pe toţi luminătorii cerurilor şi voi răspândi întunericul peste ţara ta, zice Domnul Dumnezeu.
9
Voi mâhni şi inima multor popoare, când voi vesti pieirea ta printre neamuri, în ţările pe care nu le cunoşteai.
10
Voi face să se îngrozească multe popoare de tine, şi împăraţilor lor li se va face părul măciucă din pricina ta, când Îmi voi învârti sabia înaintea lor; vor tremura în orice clipă fiecare pentru viaţa lui, în ziua căderii tale.”
12
Mulţimea ta o voi face să cadă lovită de sabia unor viteji, cei mai cumpliţi dintre popoare. Ei vor nimici mândria Egiptului, şi toată mulţimea lui va fi prăpădită.
14
Atunci îi voi potoli apele şi voi face să-i curgă râurile lin ca untdelemnul, zice Domnul Dumnezeu.
15
Când voi preface ţara Egiptului într-o pustietate, şi ţara va fi jefuită de tot ce are, când voi lovi pe toţi cei ce o locuiesc, vor şti că Eu sunt Domnul.
16
Acesta este cântecul de jale pe care îl vor cânta. Fiicele neamurilor îl vor cânta: da, asupra Egiptului şi asupra întregii lui mulţimi îl vor cânta, zice Domnul Dumnezeu.”
17
În anul al doisprezecelea, în ziua a cincisprezecea a lunii, cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
18
„Fiul omului, boceşte-te pentru mulţimea Egiptului şi arunc-o, pe ea şi pe fiicele neamurilor puternice, în adâncimile pământului, la cei coborâţi în groapă!
20
Vor cădea astfel în mijlocul celor ucişi de sabie. Sabia vă este dată: doborâţi în mormânt Egiptul şi toată mulţimea lui!
21
Atunci vitejii cei puternici vor vorbi în Locuinţa morţilor despre el şi cei ce-l sprijineau şi vor zice: „S-au coborât, s-au culcat cei netăiaţi împrejur ucişi de sabie!”
23
Mormintele lor sunt în adâncimile gropii, şi mulţimea lui este împrejurul mormântului lui; toţi au murit şi au căzut ucişi de sabie, ei, care răspândeau groaza în ţara celor vii.
24
Acolo este şi Elamul cu toată mulţimea lui, împrejurul mormântului lui; toţi au murit şi au căzut ucişi de sabie, s-au coborât netăiaţi împrejur în adâncimile pământului, ei, care răspândeau groaza în ţara celor vii, şi îşi poartă acum ocara cu cei ce se coboară în groapă.
25
L-au culcat la un loc cu morţii, împreună cu toată mulţimea lui, şi mormintele lor sunt împrejurul lui; toţi aceşti netăiaţi împrejur au murit ucişi de sabie, căci răspândeau groaza în ţara celor vii, şi îşi poartă acum ocara cu cei ce se coboară în groapă; i-au culcat acum la un loc cu cei morţi.
26
Acolo sunt şi Meşec, Tubal şi toată mulţimea lor, şi mormintele lor sunt împrejurul lor; toţi aceşti netăiaţi împrejur au murit ucişi de sabie, căci răspândeau groaza în ţara celor vii.
27
Ei sunt culcaţi împreună cu vitejii căzuţi din vechime dintre cei netăiaţi împrejur; sunt coborâţi în Locuinţa morţilor împreună cu armele lor de război, cu săbiile puse sub capetele lor şi nelegiuirile lor lipite pe osemintele lor, căci vitejia lor era o groază în ţara celor vii.
28
Şi tu vei fi zdrobit în mijlocul celor netăiaţi împrejur şi te vei culca împreună cu cei ucişi de sabie!
29
Acolo este şi Edomul cu împăraţii lui şi toţi voievozii lui, care, cu toată vitejia lor, au fost aşezaţi la un loc cu cei ucişi de sabie: stau culcaţi împreună cu cei netăiaţi împrejur, cu cei coborâţi în groapă.
30
Tot acolo sunt toţi voievozii de la miazănoapte şi toţi sidonienii care s-au coborât la cei morţi, acoperiţi de ruşine, cu toată groaza pe care o arunca vitejia lor; aceşti netăiaţi împrejur stau culcaţi cu cei ucişi de sabie şi-şi poartă ocara lângă cei coborâţi în groapă.
31
Faraon îi va vedea şi se va mângâia pentru toată mulţimea lui, pentru ai lui care au murit ucişi de sabie şi pentru toată oastea lui, zice Domnul Dumnezeu.
32
Căci l-am lăsat să răspândească groaza în ţara celor vii. De aceea, faraon şi toată mulţimea lui se vor culca împreună cu cei netăiaţi împrejur, cu cei ce au murit ucişi de sabie, zice Domnul Dumnezeu.”