1
Iată oamenii din ţară care s-au întors din robie, şi anume aceia pe care îi luase Nebucadneţar, împăratul Babilonului, robi la Babilon şi care s-au întors la Ierusalim şi în Iuda, fiecare în cetatea lui.
59
Iată cei ce au plecat din Tel-Melah, din Tel-Harşa, din Cherub-Adan, din Imer şi care n-au putut să-şi arate casa lor părintească şi neamul, ca să facă dovada că erau din Israel:
60
fiii lui Delaia, fiii lui Tobia, fiii lui Necoda, şase sute cincizeci şi doi.
61
Şi dintre fiii preoţilor: fiii lui Habaia, fiii lui Hacoţ, fiii lui Barzilai, care luase de nevastă pe una din fetele lui Barzilai, galaaditul, şi a fost numit cu numele lor.
65
afară de robii şi roabele lor, în număr de şapte mii trei sute treizeci şi şapte. Între ei se aflau două sute de cântăreţi şi cântăreţe.
66
Aveau şapte sute treizeci şi şase de cai, două sute patruzeci şi cinci de catâri,
67
patru sute treizeci şi cinci de cămile şi şase mii şapte sute douăzeci de măgari.
68
Unii capi de familie, la venirea lor la Casa Domnului în Ierusalim, au adus daruri de bunăvoie pentru Casa lui Dumnezeu, ca s-o aşeze din nou pe locul unde fusese.
69
Au dat la vistieria lucrării, după mijloacele lor, şaizeci şi una de mii de darici de aur, cinci mii de mine de argint şi o sută de haine preoţeşti.
70
Preoţii şi leviţii, oamenii din popor, cântăreţii, uşierii şi slujitorii Templului s-au aşezat în cetăţile lor. Tot Israelul a locuit în cetăţile lui.