1
După aceea Pavel a plecat din Atena şi s-a dus la Corint.
2
Acolo a găsit pe un iudeu, numit Acuila, de neam din Pont, venit de curând din Italia, cu nevasta sa, Priscila, deoarece Claudiu poruncise ca toţi iudeii să plece din Roma. A venit la ei.
6
Fiindcă iudeii i se împotriveau şi-l batjocoreau, Pavel şi-a scuturat hainele şi le-a zis: „Sângele vostru să cadă asupra capului vostru; eu sunt curat. De acum încolo, mă voi duce la Neamuri.”
7
Şi, după ce a ieşit de acolo, a intrat în casa unui om temător de Dumnezeu, numit Iust, a cărui casă era vecină cu sinagoga.
8
Dar Crisp, fruntaşul sinagogii, a crezut în Domnul împreună cu toată casa lui. Şi mulţi dintre corinteni, care auziseră pe Pavel, au crezut şi ei şi au fost botezaţi.
11
Aici a rămas un an şi şase luni şi învăţa printre corinteni Cuvântul lui Dumnezeu.
12
Pe când era Galion cârmuitor al Ahaiei, iudeii s-au ridicat cu un gând împotriva lui Pavel, l-au dus înaintea scaunului de judecată
13
şi au zis: „Omul acesta aţâţă pe oameni să se închine lui Dumnezeu într-un fel care este împotriva Legii.”
14
Pavel voia să înceapă vorba, când Galion a zis iudeilor: „Dacă ar fi vorba de vreo faptă rea sau de vreo blestemăţie, v-aş asculta după cuviinţă, iudeilor!
15
Dar dacă este vorba de neînţelegeri asupra unui cuvânt, asupra unor nume şi asupra Legii voastre, treaba voastră: eu nu vreau să fiu judecător peste aceste lucruri.”
18
Pavel a mai rămas destul de multă vreme în Corint. În urmă, şi-a luat ziua bună de la fraţi şi a plecat cu corabia spre Siria, împreună cu Priscila şi Acuila, după ce şi-a tuns capul în Chencrea, căci făcuse o juruinţă.
19
Au ajuns în Efes; şi Pavel a lăsat acolo pe însoţitorii lui. A intrat în sinagogă şi a stat de vorbă cu iudeii,
20
care l-au rugat să rămână la ei mai multă vreme. El însă n-a voit,
21
ci şi-a luat rămas bun de la ei şi a zis: „Trebuie numaidecât ca sărbătoarea care vine, s-o fac în Ierusalim. Dacă va voi Dumnezeu, mă voi întoarce iarăşi la voi.” Şi a plecat din Efes.
24
La Efes, a venit un iudeu, numit Apolo, de neam din Alexandria. Omul acesta avea darul vorbirii şi era tare în Scripturi.
25
El era învăţat în ce priveşte Calea Domnului, avea un duh înfocat şi vorbea şi învăţa amănunţit pe oameni despre Isus, măcar că nu cunoştea decât botezul lui Ioan.
26
A început a vorbi cu îndrăzneală în sinagogă. Acuila şi Priscila, când l-au auzit, l-au luat la ei şi i-au arătat mai cu de-amănuntul Calea lui Dumnezeu.
27
Fiindcă el voia să treacă în Ahaia, fraţii l-au îmbărbătat să se ducă şi au scris ucenicilor să-l primească bine. Când a ajuns, a ajutat mult, prin harul lui Dumnezeu, pe cei ce crezuseră;