1
Tot pământul avea o singură limbă şi aceleaşi cuvinte.
2
Pornind ei înspre răsărit, au dat peste o câmpie în ţara Şinear; şi au descălecat acolo.
3
Şi au zis unul către altul: „Haidem! să facem cărămizi şi să le ardem bine în foc.” Şi cărămida le-a ţinut loc de piatră, iar smoala le-a ţinut loc de var.
4
Şi au mai zis: „Haidem! să ne zidim o cetate şi un turn al cărui vârf să atingă cerul şi să ne facem un nume, ca să nu fim împrăştiaţi pe toată faţa pământului!”
6
Şi Domnul a zis: „Iată, ei sunt un singur popor şi toţi au aceeaşi limbă; şi iată de ce s-au apucat; acum nimic nu i-ar împiedica să facă tot ce şi-au pus în gând.
9
De aceea cetatea a fost numită Babel, căci acolo a încurcat Domnul limba întregului pământ, şi de acolo i-a împrăştiat Domnul pe toată faţa pământului.
27
Iată spiţa neamului lui Terah: Terah a născut pe Avram, pe Nahor şi pe Haran. – Haran a născut pe Lot.
28
Şi Haran a murit în faţa tatălui său, Terah, în ţara în care se născuse, în Ur, în Haldeea. –
29
Avram şi Nahor şi-au luat neveste. Numele nevestei lui Avram era Sarai, şi numele nevestei lui Nahor era Milca, fiica lui Haran, tatăl Milcăi şi Iscăi.
31
Terah a luat pe fiul său, Avram, şi pe Lot, fiul lui Haran, fiul fiului său, şi pe Sarai, nora sa, nevasta fiului său, Avram. Au ieşit împreună din Ur, din Haldeea, ca să meargă în ţara Canaan. Au venit până la Haran şi s-au aşezat acolo.