biblia online cornilescu

Biblia Online in limba Romana

Traducerea Dumitru Cornilescu


Selectioneaza un capitol:
1 Iosua era bătrân, înaintat în vârstă. Domnul i-a zis atunci: „Tu ai îmbătrânit, ai înaintat în vârstă, şi ţara care-ţi mai rămâne de supus este foarte mare.
2 Iată ţara care mai rămâne: toate ţinuturile filistenilor şi tot ţinutul gheşuriţilor,
3 de la Şihor, care curge înaintea Egiptului, până la hotarul Ecronului la miazănoapte, ţinut care trebuie socotit drept canaanit şi care este stăpânit de cei cinci domnitori ai filistenilor: cel din Gaza, cel din Asdod, cel din Ascalon, cel din Gat şi cel din Ecron, şi de aviţi;
4 începând de la miazăzi, toată ţara Canaaniţilor şi Meara, care este a sidoniţilor, până la Afec, până la hotarul amoriţilor;
5 ţara ghibliţilor şi tot Libanul spre răsăritul soarelui, de la Baal-Gad, la poalele muntelui Hermon, până la intrarea Hamatului;
6 toţi locuitorii de pe munte, de la Liban până la Misrefot-Maim, toţi sidoniţii. Eu îi voi izgoni dinaintea copiilor lui Israel. Dă numai ţara aceasta de moştenire prin sorţi lui Israel, cum ţi-am poruncit;
7 şi împarte acum ţara aceasta ca moştenire între cele nouă seminţii şi între jumătate din seminţia lui Manase.”
8 Rubeniţii şi gadiţii, cu cealaltă jumătate din seminţia lui Manase, şi-au primit moştenirea, pe care le-a dat-o Moise de cealaltă parte a Iordanului, la răsărit, cum le-a dat-o Moise, robul Domnului:
9 de la Aroer, care este pe malurile pârâului Arnon, şi de la cetatea care este în mijlocul văii, toată câmpia Medeba, până la Dibon;
10 toate cetăţile lui Sihon, împăratul amoriţilor, care domnea la Hesbon, până la hotarul copiilor lui Amon;
11 Galaadul, ţinutul gheşuriţilor şi al maacatiţilor, tot muntele Hermonului şi tot Basanul până la Salca;
12 toată împărăţia lui Og în Basan, care domnea în Aştarot şi în Edrei, şi care era singura rămăşiţă a refaimiţilor. Moise a bătut pe aceşti împăraţi şi i-a izgonit.
13 Dar copiii lui Israel n-au izgonit pe gheşuriţi şi pe maacatiţi, care au locuit în mijlocul lui Israel până în ziua de azi.
14 Seminţia lui Levi a fost singura căreia Moise nu i-a dat parte de moştenire; jertfele mistuite de foc înaintea Domnului Dumnezeului lui Israel, aceasta a fost moştenirea lui, cum îi spusese El.
15 Moise dăduse seminţiei fiilor lui Ruben o parte de moştenire, după familiile lor.
16 Ei au avut ca ţinut al lor: de la Aroer, care este pe malurile pârâului Arnon, şi cetatea care este în mijlocul văii, toată câmpia de lângă Medeba,
17 Hesbonul şi toate cetăţile lui din câmpie, Dibonul, Bamot-Baal, Bet-Baal-Meon,
18 Iahaţ, Chedemot, Mefaat,
19 Chiriataim, Sibma, Ţeret-Haşahar, pe muntele văii,
20 Bet-Peor, poalele muntelui Pisga, Bet-Ieşimot,
21 toate cetăţile câmpiei şi toată împărăţia lui Sihon, împăratul amoriţilor, care domnea la Hesbon: Moise îl bătuse pe el şi pe domnitorii Madianului, pe Evi, Rechem, Ţur, Hur şi Reba, domnitori care se trăgeau din Sihon şi care locuiau în ţară.
22 Între cei pe care i-au ucis copiii lui Israel, nimiciseră cu sabia şi pe ghicitorul Balaam, fiul lui Beor.
23 Hotarul ţinutului fiilor lui Ruben era Iordanul. Aceasta este moştenirea fiilor lui Ruben, după familiile lor: cetăţile şi satele lor.
24 Moise dăduse seminţiei lui Gad, fiilor lui Gad, o parte de moştenire, după familiile lor.
25 Ţinutul lor a fost Iaezerul, toate cetăţile Galaadului, jumătate din ţara copiilor lui Amon, până la Aroer, faţă în faţă cu Raba,
26 de la Hesbon până la Ramat-Miţpe şi Betonim, de la Mahanaim până la hotarul Debirului,
27 şi, în vale, Bet-Haram, Bet-Nimra, Sucot şi Ţafon, rămăşiţă din împărăţia lui Sihon, împăratul Hesbonului, având ca hotar Iordanul până la marginea Mării Chineret, de cealaltă parte a Iordanului, la răsărit.
28 Aceasta este moştenirea fiilor lui Gad, după familiile lor: cetăţile şi satele lor.
29 Moise dăduse la jumătate din seminţia lui Manase, fiilor lui Manase, o parte de moştenire, după familiile lor.
30 Ţinutul lor a fost: de la Mahanaim, tot Basanul, toată împărăţia lui Og, împăratul Basanului, şi toate târguşoarele lui Iair în Basan, şaizeci de cetăţi.
31 Jumătate din Galaad, Aştarot şi Edrei, cetăţi din împărăţia lui Og în Basan, au căzut fiilor lui Machir, fiul lui Manase, adică la jumătate din fiii lui Machir, după familiile lor.
32 Acestea sunt părţile de moştenire pe care le-a dat Moise, când era în câmpia Moabului, de cealaltă parte a Iordanului, în faţa Ierihonului, la răsărit.
33 Moise n-a dat nicio moştenire seminţiei lui Levi; Domnul Dumnezeul lui Israel este moştenirea lui, cum îi spusese El.
Cauta in biblie
Versetul Zilei
Facebook