biblia online cornilescu

Biblia Online in limba Romana

Traducerea Dumitru Cornilescu


Selectioneaza un capitol:
1 Cine este acesta care vine din Edom, din Boţra, în haine roşii, în haine strălucitoare şi calcă mândru în plinătatea puterii Lui? – „Eu sunt Cel care am făgăduit mântuirea şi am putere să izbăvesc! –
2 Dar pentru ce Îţi sunt hainele roşii, şi veşmintele Tale ca veşmintele celui ce calcă în teasc? –
3 „Eu singur am călcat în teasc, şi niciun om dintre popoare nu era cu Mine; i-am călcat astfel în mânia Mea şi i-am zdrobit în urgia Mea; aşa că sângele lor a ţâşnit pe veşmintele Mele, şi Mi-am mânjit toate hainele Mele cu el.
4 Căci în inima Mea era o zi de răzbunare şi venise anul celor răscumpăraţi ai Mei.
5 Mă uitam împrejur, şi nu era nimeni să M-ajute, şi Mă îngrozeam, dar nu era cine să Mă sprijine; atunci braţul Meu Mi-a fost într-ajutor, şi urgia Mea M-a sprijinit!
6 Am călcat astfel în picioare popoare în mânia Mea, le-am îmbătat în urgia Mea şi le-am vărsat sângele pe pământ.”
7 Voi vesti îndurările Domnului, faptele Lui minunate, după tot ce a făcut Domnul pentru noi! Voi spune marea Lui bunătate faţă de casa lui Israel, căci i-a făcut după îndurările şi bogăţia dragostei Lui.
8 El a zis: „Negreşit, ei sunt poporul Meu, nişte copii care nu vor fi necredincioşi!” Şi astfel El S-a făcut Mântuitorul lor.
9 În toate necazurile lor n-au fost fără ajutor, şi Îngerul care este înaintea feţei Lui i-a mântuit; El însuşi i-a răscumpărat, în dragostea şi îndurarea Lui, şi necurmat i-a sprijinit şi i-a purtat în zilele din vechime.
10 Dar ei au fost neascultători şi au întristat pe Duhul Lui cel Sfânt; iar El li S-a făcut vrăjmaş şi a luptat împotriva lor.
11 Atunci poporul Său şi-a adus aminte de zilele străvechi ale lui Moise şi a zis: „Unde este Acela care i-a scos din mare cu păstorul turmei Sale? Unde este Acela care punea în mijlocul lor Duhul Lui cel Sfânt,
12 care povăţuia dreapta lui Moise cu braţul Său cel slăvit, care despica apele înaintea lor ca să-Şi facă un Nume veşnic,
13 care îi călăuzea prin valuri, ca un cal pe loc neted, fără ca ei să se poticnească?”
14 Ca fiara care se coboară în vale aşa i-a dus Duhul Domnului la odihnă. Aşa ai povăţuit Tu pe poporul Tău, ca să-Ţi faci un Nume plin de slavă!
15 Priveşte din cer şi vezi, din locuinţa Ta cea sfântă şi slăvită: unde este râvna şi puterea Ta? Fiorul inimii Tale şi îndurările Tale nu se mai arată faţă de mine!
16 Totuşi Tu eşti Tatăl nostru! Căci Avraam nu ne cunoaşte, şi Israel nu ştie cine suntem; dar Tu, Doamne, eşti Tatăl nostru, Tu, din veşnicie Te numeşti „Mântuitorul nostru”.
17 Pentru ce, Doamne, ne laşi să rătăcim de la căile Tale şi ne împietreşti inima ca să nu ne temem de Tine? Întoarce-Te, din dragoste pentru robii Tăi, pentru seminţiile moştenirii Tale!
18 Poporul Tău cel sfânt n-a stăpânit ţara decât puţină vreme; vrăjmaşii noştri au călcat în picioare Locaşul Tău cel Sfânt.
19 Am ajuns ca un popor pe care niciodată nu l-ai cârmuit Tu şi peste care niciodată nu s-a chemat Numele Tău…
Cauta in biblie
Versetul Zilei
Facebook