4
şi nu-l aduce la uşa Cortului întâlnirii, ca să-l aducă dar Domnului înaintea Cortului Domnului, sângele acesta va fi pus în socoteala omului aceluia: a vărsat sânge; omul acela va fi nimicit din mijlocul poporului său.
5
De aceea copiii lui Israel, în loc să-şi înjunghie jertfele pe câmp, trebuie să le aducă la preot, înaintea Domnului, la uşa Cortului întâlnirii, şi să le aducă Domnului ca jertfe de mulţumire.
10
Dacă un om din casa lui Israel sau din străinii care locuiesc în mijlocul lor mănâncă sânge de orice fel, Îmi voi întoarce faţa împotriva celui ce mănâncă sângele şi-l voi nimici din mijlocul poporului său.
11
Căci viaţa trupului este în sânge. Vi l-am dat ca să-l puneţi pe altar, ca să slujească de ispăşire pentru sufletele voastre, căci prin viaţa din el face sângele ispăşire.
12
De aceea am zis copiilor lui Israel: „Nimeni dintre voi să nu mănânce sânge şi nici străinul care locuieşte în mijlocul vostru să nu mănânce sânge.
13
Dacă vreunul din copiii lui Israel sau din străinii care locuiesc în mijlocul lor vânează o fiară sau o pasăre care se mănâncă, să-i verse sângele şi să-l acopere cu ţărână.
14
Căci viaţa oricărui trup stă în sângele lui care este în el. De aceea am zis copiilor lui Israel: „Să nu mâncaţi sângele niciunui trup; căci viaţa oricărui trup este sângele lui: oricine va mânca din el va fi nimicit.”
15
Oricine, fie băştinaş, fie străin, care va mânca dintr-o fiară moartă sau sfâşiată, să-şi spele hainele, să se scalde în apă, şi va fi necurat până seara; apoi va fi curat.