3
Să vorbeşti copiilor lui Israel şi să le spui: „Luaţi un ţap pentru jertfa de ispăşire, un viţel şi un miel de un an şi fără cusur pentru arderea de tot;
4
un taur şi un berbec pentru jertfa de mulţumire, ca să-i jertfiţi înaintea Domnului, şi un dar de mâncare frământat cu untdelemn. Căci azi vi Se va arăta Domnul.”
7
Moise a zis lui Aaron: „Apropie-te de altar; adu-ţi jertfa ta de ispăşire şi arderea ta de tot şi fă ispăşire pentru tine şi pentru popor; adu şi jertfa poporului şi fă ispăşire pentru el, cum a poruncit Domnul.”
8
Aaron s-a apropiat de altar şi a înjunghiat viţelul pentru jertfa lui de ispăşire.
9
Fiii lui Aaron i-au adus sângele la el; el şi-a înmuiat degetul în sânge, a uns coarnele altarului, iar celălalt sânge l-a turnat la picioarele altarului.
15
În urmă, a adus jertfa pentru popor. A luat ţapul pentru jertfa de ispăşire a poporului, l-a înjunghiat şi l-a adus jertfă de ispăşire, ca şi pe cea dintâi jertfă.
18
A înjunghiat apoi taurul şi berbecul, ca jertfă de mulţumire pentru popor. Fiii lui Aaron au adus sângele la el, şi el l-a stropit pe altar de jur împrejur.
22
Aaron şi-a ridicat mâinile spre popor şi l-a binecuvântat. Apoi, după ce a adus jertfa de ispăşire, arderea de tot şi jertfa de mulţumire, s-a coborât.
24
Un foc a ieşit dinaintea Domnului şi a mistuit pe altar arderea de tot şi grăsimile. Tot poporul a văzut lucrul acesta; au scos strigăte de bucurie şi s-au aruncat cu faţa la pământ.