Explicatia Cartii: Eclesiastul

Cartea Eclesiastul este o confesiune a unui suflet care a esuat în cautarea lui dupa fericire. Textul este plin de pesimism si dezamagire. Excluzîndu-l pe Dumnezeu din viata lui, traind la nivelul „de sub soare", si netînînd cont de întreaga panorama a vietii, a carei explicatie este coerenta numai daca iei în consideratie dimensiunea ei eterna, cautatorul din cartea Eclesiastul a ajuns la capatul drumului „cu mîna goala". Daca vreti sa stiti unde poate ajunge cel ce le are pe toate; bogatie, lux, femei, bautura, cîntece si veselie, atunci cititi neaparat aceasta carte. Ea este una dintre cele mai neîntelese si mai nedreptatite carti din cartile Bibliei. Cei pesimisti s-au laudat ca au gasit în ea dovada inutilitatii cautarilor umane. Scepticii s-au agatat de ea ca de o dovada în sprijinul parerii ca dupa moarte nu mai urmeaza nimic, ci doar o permanenta nefiintare. Altii au citat-o atunci cînd au vrut sa demonstreze ca dupa moarte sufletul „doarme" si nu este constient de nimic în intervalul scurs între clipa mortii si ceasul învierii. În afara de acesti entuziasti direct interesati, nu se gasesc, mai ales printre crestini prea multi oameni care sa o citeasca fara sa se mire ce cauta ea în Biblie. Pentru multi oameni sinceri, textul Eclesiastului, atunci cînd nu contravine direct cu învatatura Noului Testament, este cel putin bizar si greu de armonizat cu „întregul" Scripturii. Nadajduim ca rîndurile care urmeaza îi vor face pe multi sa-si schimbe parerea pe care o au despre continutul ei.

Aceasta extraordinara carte de filosofic poate fi asemuita cu marile lucrari muzicale ale lui Johan Sebastian Bach: ele sînt pline de prabusiri si zvîrcoliri minore, dar se încheie întotdeauna cu înaltatoarele tonalitati ale gamelor majore.
În original cartea s-a numit „Kohelet". Acesta este un termen rar al limbii ebraice folosit în Biblie numai în cartea Eclesiastul (1:1, 2, 12; 7:27; 12:8-10). Termenul este un derivat de la „kahal" - a convoca o adunare, a aduna împreuna. Sensul titlului este deci: „cel ce se adreseaza unei adunari, predicatorul". Traducerea greaca Septuaginta foloseste titlul: Ecclesiaites, de unde s-a derivat numirea pentru Biserica: „eclesia". Numirea româneasca ar fi trebuit deci sa fie: „Cel ce vorbeste adunarii", dar traducatorul a preferat sa translitereze titlul din limba greaca.
Fara îndoiala ca autorul a fost împaratul Solomon. Cel ce scrie cartea se intituleaza pe sine: „Fiul lui David, împaratul Ierusalimului" (Ecles. 1:1). Incursiunile autorului în placerile de tot felul (2:1-3), în realizari marete (2:4-6) si într-o viata de bogatie fara asemanare (2:7-10) îl identifica fara echivoc pe Solomon.
Solomon a scris aceasta carte la batrinete, spre sfîrsitul vietii lui, probabil în preajma anului 935 î.Cr.
Traditia evreiasca spune ca Solomon a scris cartea Cîntarea Cîntarilor în tinerete, cartea Proverbelor la maturitate si cartea Eclesiastul spre apusul vietii, cînd a ajuns sa fie coplesit de regrete pentru anii irositi în placerile carnii si în idolatrie (1 Împ. 11).
Ca sa stabilim de la început caracterul acestei carti trebuie sa spunem ca ea nu este o carte „inspirata" de Dumnezeu, dar ca autorul ei a fost „inspirat" sa o scrie. Nu trebuie sa mergem în afara Bibliei ca sa aflam cum gîndeste lumea. Dumnezeu a vrut ca sa ne întîlnim cu gîndirea celor fara Dumnezeu chiar pe paginile Scripturii. Mai mult decît atît, El a vrut sa fim în stare sa ne confruntam cu ea. Eclesiastul ne aseaza înainte tot ceea ce mintea umana a reusit sa afle în cautarile ei dupa fericire si dupa sensul real al existentei. Argumentele folosite în aceasta carte nu sînt argumentele lui Dumnezeu, ci argumentele mintii umane. Aceasta explica pe deplin aparitia unor pasaje ca acelea din Ecl. 1:15; 2:24; 3:3, 4, 8, 11, 19, 20; 8:15 care sînt într-un contrast flagrant cu tot restul scrierilor sfinte. Solomon îsi descrie incursiunile vietii lui în cautarea dupa sens si valoare. Pentru început, el nu neaga, ci neglijeaza pur si simplu dimensiunea transcendentala, si-si directioneaza cautarile înspre lumea stiintei (Ecl. 1:4-11), înspre lumea filosofiei (1:12-18), înspre lumea senzuala a placerilor: petreceri (Ecl. 2:1), bautura (Ecl. 2:3), realizari materiale marete (2:4-7), bogatie si muzica (2:8), femei (2:8). El încearca rînd pe rînd: materialismul (Ecl. 2:12-26), fatalismul (Ecl. 3:1-15), deismul (Ecl. 3:1-4), religia naturii (Ecl. 5:1-8), avaritia (5:9-6:12) si chiar moralitatea (7:1-11:8). Toate acestea se dovedesc însa în final: „Desertaciune a desertaciunilor, o desertaciune a desertaciunilor! Totul este desertaciune si goana dupa vînt!" (Ecl. l:2, 14).

Cuvinte cheie si teme caracteristice: Cuvîntul care caracterizeaza întreaga carte este „desertaciune". Scopul nedeclarat al cartii este acela de a demonstra zadarnicia cautarii dupa fericire în domeniul existentei vremelnice. Fericirea nu poate fi gasita daca este cautata ca un scop în sine, pentru ca ea nici nu exista ca ceva de sine statator. Fericirea este o stare care însoteste o anumita atitudine. Iar atitudinea aceasta este împlinirea vointei vesnice a lui Dumnezeu. Este important ca Eclasiastul leaga apelul sau pentru considerarea responsabilitatilor fata de Dumnezeu de vîrsta tineretii (!). Cine vrea sa traiasca fericit este bine sa nu repete cautarile inutile ale Eclesiastului si sa înceapa din tinerete sa intre în „dimensiunea" ascultarii de Dumnezeu.

Cele mai cunoscute si mai citate versete sînt:

„O desertaciune a desertaciunilor. Totul este desertaciune!" (Ecl.l:2).
„Toate îsi au vremea lor si fiecare lucru de sub ceruri îsi are ceasul lui" (Ecl. 3:1).
„Funia împletita în trei nu se rupe usor" (Ecl. 4:12b).
„Arunca-ti pîinea pe ape si dupa multa vreme o vei gasi iarasi!" (Ecl. 11:1).
„Dar adu-ti aminte de Facatorul tau în zilele tineretii tale, pîna nu vin zilele cele rele si pîna nu se apropie anii, cînd vei zice: „Nu gasesc nici o placere în ei" (Ecl. 12:1).
„Sa ascultam dar încheierea tuturor învataturilor: Teme-te de Dumnezeu si pazeste poruncile Lui. Aceasta este datoria oricarui om" (Ecl. 12:13).
Acest mesaj ar putea fi rezumat în trei afirmatii:

(1) Cînd observi viata umana cu ciclurile ei aparent lipsite de semnificatie (Ecl.l:4-11) si cu paradoxurile ei inexplicabile (4:1; 7:15; 8:8), ajungi neaparat la convingerea ca totul este lipsit de sens si de semnificatie, deoarece este imposibil sa gasesti în toate macar un singur scop în jurul caruia sa-ti organizezi existenta.

(2) Cu toate acestea, îti dai seama ca este bine ca viata sa fie traita din plin, caci este un dar pe care ti l-a facut Dumnezeu (3:12-13; 3:22; 5:18-19; 8:15; 9:7-9), numai ca trebuie sa traiesti cu grija stiind ca...

(3) vei da socoteala Facatorului tau în ziua în care te va chema la judecata (3:16-17; 12:14).

Nu va lasati pacaliti de cei care spun ca n-avem nevoie de Eclesiastul în Biblie si ca standardul spiritual al cartii este mult sub nivelul Noului Testament. Lumea de azi este plina de „înfumurati super-spirituali" cu iz de superioritate care cad mereu în aceleasi capcane, repeta mereu aceleasi cautari iluzorii si gusta mereu aceleasi dezamagiri amare ale pacatului. Toate acestea din cauza ca ei n-au citit niciodata o carte atît de scandalos de sincera ca aceasta si pentru ca ei n-au avut ocazia sa asculte un predicator atît de revoltator de onest ca acest Kohelet din vechime.
Introducere (1:1)

I. Prima predica 1-2
a. Prezentarea tezei de baza: zadarnicia eforturilor si înfaptuirilor umane (1:2-3)

b. Demonstrarea tezei din exemplul experientei proprii
Lipsa desens a ciclurilor vietii si istoriei (1:4-11)
Lipsa de importanta a întelepciunii si filosofiei omenesti (1:12-18)
Lipsa de satisfactie din avere si viata de placeri (2:1 -11)
Lipsa de viitor în perspectiva unei morti sigure si necrutatoare (2:12-17)
Lipsa de sens a ostenelii în munca (2:18-23)

c. Concluzia: Multumire cu ceea ce avem în clipa de fata (2:24-26)

II. A doua predica 3-5
a. Prezentarea tezei de baza: Problema vietii si a mortii (3:1 -22)
b. Neîmplinirile si dezamagirile vietii pe pamînt (4:1-16)
c. Concluzia: Zadarnicia goanei dupa fericire (5:1-20)
Desertaciunea ritualului religios (5:1-7)
Realitatea iluzorie a bogatiei (5:8-17)
Fericirea unui suflet multumit (5:18-20)

III. A treia predica 6 - 8
a. Prezentarea tezei de baza: Insuficienta materialismului (6:1-12)
b. Cîteva sfaturi întelepte (7:1-8:11)
c. Concluzia: Dumnezeu face dreptate pentru tot (8:12-17)

IV. A patra predica 9-12:8
a. Prezentarea tezei de baza: Siguranta mortii, nesiguranta vietii (9:1-18)
b. Demonstrarea tezei (10:1-20)
c. Concluzia: Viata ca o oportunitate cu responsabilitati (11:1-12:8)

V. Epilog: O prezentare a temei cartii 12:9-14
a. Ciclurile vietii (12:9-12)
b. Responsabilitatea vietii: teama de Dumnezeu si ascultarea de voia Lui (12:13-14)