biblia online cornilescu

Explicatia Cartii: Hagai


Hagai, Zaharia si Maleahi sînt cei 3 profeti care au fost ridicati de Dumnezeu între evrei dupa revenirea din robia babiloniana. Cartile lor trebuiesc citite pe fondul evenimentelor istorice descrise de Ezra, Neemia si Estera. Cartea poarta numele celui ce a scris-o: „Hagai". Acest nume este o prescurtare a lui „Hagaiah" si se poate traduce prin „sarbatoarea Domnului".
Numele lui Hagai este mentionat de 9 ori în textul cartii (Hagai 1:1, 3, 12, 13; 2:1, 10, 13, 14, 20). Singura data cînd mai este mentionat în alta carte a Bibliei (Ezra 5:1; 6:14) îl întîlnim pe profet activînd alaturi de Zaharia încercînd sa trezeasca entuziasmului evreilor pentru rezidirea Templului.
Timpul cînd a activat Hagai este foarte usor de aflat din datele pe care ni le furnizeaza textul la începutul fiecarui capitol. Profetul si-a rostit mesajele într-un interval de numai 4 luni, între l Septembrie si 24 Decembrie 520 î.Cr. Ne aflam la 15 ani dupa decretul dat de împaratul persan Cir, prin care s-a îngaduit evreilor sa se reîntoarca în tara lor si sa-si recladeasca Templul.
În urma decretului dat de Cir (538 î.Cr.), o „ramasita" din numarul total al evreilor raspînditi prin tarile imperiului s-au întors acasa. În convoiul condus de Zorobabel s-au înapoiat aproximativ 50.000 de iudei. Restul, estimat la cîteva milioane au preferat sa ramîna prin tinuturile în care îsi facusera un rost si o situatie, în tara s-au întors mai ales preotii, levitii si saracii. Entuziasmul reconstruirii pe ruinele trecutului glorios s-a spulberat însa repede sub povara greutatilor si sub amenintarile dusmanilor care nu vedeau cu ochi buni întarirea nationala si refacerea religioasa a poporului ales (Ezra 4-6). Gasind ca este mai usor sa astepte vremuri mai prielnice, decît sa riste o înfruntare directa cu dusmanii, evreii au stopat orice încercare de reconstructie a Templului în anui 534 î.Cr. Au trecut asa 14 ani de asteptare, încet, încet poporul si-a rezidit case pe temeliile vechilor asezari ale Ierusalimului. Templul iesise din preocuparile lor. Preocuparea pentru progresul economic fusese luata ca scuza pentru neglijarea vietii religioase de închinaciune. În acest context, Dumnezeu i-a ridicat pe Hagai si pe Zaharia ca sa mustre poporul si ca sa-i îndemne sa reia reconstruirea casei Domnului. Zaharia a început sa profeteasca între cel de al doilea si cel de al treilea mesaj rostit de Hagai. Sub impulsul îndemnurilor lor, poporul s-a apucat de treaba (520 î.Cr.) si reconstructia a fost terminata în anui 516 î.Cr. (Ezra 6:15). Desi pe afara totul parea în ordine, din Talmud aflam ca în aceasta noua cladire a Templului evreii nu au mai avut nici chivotul legamîntului si nici Urim si Tumim.
Mesajul profetic rostit de Hagai a constat într-o serie de 4 cuvîntari. Continutul lor a alternat între mustrare (primul si al treilea) si încurajare (al doilea si al patrulea). Poporul ajunsese mai preocupat cu înfrumusetarea caselor proprii decît de refacerea casei Domnului. Aceasta delasare în problemele religioase n-a fost usor de vindecat. Hagai a profetit numai 4 luni, dar Dumnezeu l-a ridicat apoi pe Zaharia care a profetit timp de 3 ani de zile. Dupa ei, Dumnezeu a continuat sa mustre si sa îndemne poporul prin Maleahi.

Mesajul proorocului Hagai este o chemare la o reasezare a prioritatilor în ierarhia stabilita de Dumnezeu. El avertizeaza poporul de pericolul neglijentei în slujirea Domnului. Hagai le arata evreilor ca atîta timp cît ei nu se vor angaja sa-l slujeasca pe Domnul, Dumnezeu le va încurca treburile si le va opri binecuvîntarea: „Uitati-va cu bagare de seama la caile voastre! Va asteptati la mult, si iata ca ati avut putin; l-ati adus acasa, dar Eu l-am suflat. Pentru ce? zice Domnul ostirilor. Din pricina Casei Mele, care sta darîmata, pe cînd fiecare din voi alearga pentru casa lui" (Hagai l:7, 9).

Cuvinte cheie si teme caracteristice: Cartea lui Hagai marcheaza o piatra de hotar în istoria lui Israel. Rezidirea Templului nu s-a facut oricînd. Data fusese aleasa de Dumnezeu din vesnicie. Acesta a fost motivul pentru care, tocmai atunci, Domnul a trezit duhul lui Zorobabel prin lucrarea lui Hagai si a lui Zaharia. Se împlinisera cei 70 de ani de „pustiire" rînduiti de Dumnezeu asupra Ierusalimului si asupra Templului. Ieremia anuntase ca: „tara aceasta va fi o paragina, un pustiu, si neamurile acestea vor fi supuse împaratului Babilonului timp de 70 de ani" (Ier. 25:11). La încheierea acestei perioade, îngerul din cartea profetului Zaharia întreaba: „Doamne al ostirilor, pîna cînd nu vei avea mila de Ierusalim si de cetatile lui Iuda, pe care Te-ai mîniat în acesti sapte zeci de ani?" (Zah. 1:12). Profetul Hagai este cel trimis sa anunte celor din Ierusalim raspunsul Domnului: „Din ziua aceasta, Îmi voi da binecuvîntarea Mea" (Hagai 2:19).
Întreaga întîmplare este o ilustratie desavîrsita pentru afirmatia Domnului Isus Cristos din Matei 6:33: „Cautati mai întîi împaratia lui Dumnezeu si neprihanirea Lui, si toate celelalte lucruri vi se vor da pe deasupra".
I. ÎNDEMN LA REÎNCEPEREA REZIDIRII TEMPLULUI (1:1-15)
Expresia caracteristica: „Suiti-va pe munte, aduceti lemne si ziditi Casa!"

II. ÎMBaRBaTARE ªI ÎNCURAJARE (2:1-9)
Expresia caracteristica: „Fii tare... Caci Eu sînt cu voi si Duhul Meu este în mijlocul vostru" (Hagai 2:4-5)
III. ÎNDEMNARE ªI PROCLAMARE (2:10-19)
Expresia caracteristica: „Dar din ziua aceasta îmi voi da binecuvîntarea Mea" (Hagai 2:19)
IV. CONFIRMARE (2:20-23)
Expresia caracteristica: „În ziua aceea, te voi lua si te voi pastra ca pe o pecete; caci Eu te-am ales" (Hagai 2:23)
Cauta in biblie
Versetul Zilei
Facebook