Explicatia Cartii: Ioel

Nenorocirea nu vine niciodata singura. Cartea lui Ioel este descrierea prapadului pe care l-au produs norii de lacuste trimisi de Dumnezeu asupra Israelului. Cartea poarta numele profetului care a scris-o. „Ioel" se poate traduce prin: „Iehova este Elohim" sau „Dumnezeu este Domnul". Un nume cum nu se poate mai potrivit pentru omul chemat sa vesteasca suveranitatea lui Dumnezeu asupra naturii, asupra popoarelor si asupra istoriei.
Din faptul ca întîlnim dese referiri la Sion si la Casa Domnului, putem deduce ca Ioel a fost un cetatean al Ierusalimului. Dar, în afara de faptul ca mai aflam si ca pe tatal sau l-a chemat Penuel (Ioel 1:1), nu putem afirma ca stim alte date despre personalitatea profetului. Ca tip de mesaj, Ioel este un propovaduitor al pocaintei si un prooroc al trezirilor spirituale.
Asa cum am afirmat deja, este foarte greu de precizat data scrierii acestei carti. Din lipsa mentionarii numelui vreunui împarat si din faptul ca sînt pomeniti preotii, se poate presupune ca Ioel a activat la începutul domniei lui Ioas, cînd, dupa înlaturarea Ataliei de pe tron (835 î.Cr.) copilul împarat a domnit sub protectoratul preotului Iehoiada.
Ioel a fost omul trimis sa-i învete pe evrei principii eterne ilustrate de întîmplari cotidiene. El a folosit grozavia unei invazii distrugatoare de lacuste pentru a anunta pedepsele care vor continua sa vie si pentru a chema poporul la pocainta. În mesajul lui Ioel, invazia de lacuste este o pedeapsa trimisa de Domnul. El i-a cheamat pe cei înaintati în vîrsta ca sa adevereasca faptul ca o calamitate de asemenea proportii a fost un lucru rar în istorie (Ioel 1:2). Probabil ca intensitatea pagubelor provocate de miriadele de insecte devoratoare de vegetatie a fost cu adevarat iesita din comun. Viile fusesera nimicite (Ioel 1:5), iarba cîmpului disparuse ca dupa un cumplit pîrjol si toata suflarea tînjea dupa hrana (1:20). Momentul a fost cum nu se poate mai propice pentru chemarea poporului la post si la rugaciune (Ioel 1:13-14).
Ioel a profetit în Iuda. Folosind tragedia invaziei de lacuste, el a stat înaintea poporului cu un discurs solemn si rascolitor. Cartea este un manifest al chemarii la pocainta si o proclamatie a lucrarilor mari pe care le va face Dumnezeu pe pamînt, în mijlocul tînguirii generale, Dumnezeu i-a dat profetului un mesaj, care a explicat nenorocirea, i-a amenintat cu pedepse viitoare mai mari, dar le-a promis si revarsarea binecuvântarilor ceresti peste cei care îsi vor îndrepta starea înaintea Domnului. Cititi cu atentie îndemnurile la pocainta din Ioel 2:12-17. Binecuvântarile rostite în finalul cartii sînt promise tuturor celor care vor urma calea umilintei si vor astepta binecuvântarile cerului.

Cuvinte cheie si teme caracteristice: Cartea lui Ioel ne aseaza în fata doua teme caracteristice: revarsarea Duhului Sfînt si „ziua Domnului". Pasajul din Ioel 2:28-29 este pomenit de apostolul Petru ca o explicatie a ceea ce s-a întîmplat în ziua de Rusalii si este considerat de multi drept semnul care a marcat nasterea Bisericii crestine. O analiza mai atenta a textului din Ioel va plasa însa foarte clar revarsarea Duhului în seria de evenimente apocaliptice care vor caracteriza sfîrsitul epocii actuale si debutul împaratiei lui Mesia. Versetul 28 începe cu expresia: „Dupa aceea", care întotdeauna marcheaza vremea sfîrsitului, iar versetele 30-31 continua descrierea revarsarii Duhului Sfînt completînd-o cu alte manifestari supranaturale: „Voi face sa se vada semne în ceruri si pe pamînt: sînge, foc, si stîlpi de fum. Soarele se va preface în întuneric, si luna în sînge, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare si înfricosata". Care sa fie deci adevarata semnificatie a evenimentelor petrecute la Rusalii? Asa cum vom arata atunci cînd vom prezenta cartea Faptele Apostolilor, Rusaliile au fost înca o oferire a împaratiei pentru poporul Ierusalimului. În urma refuzului lor, evenimentele descrise de Ioel si-au oprit lantul desfasurarii, lasînd sa se scurga vremea Bisericii, dar ele îsi asteapta înca împlinirea deplina în preajma instaurarii împaratiei.

Cît priveste „ziua Domnului", Ioel foloseste aceasta expresie în trei sensuri: (1) sensul local si imediat al groaznicelor pedepse care au venit asupra evreilor, (2) sensul anticiparii unor evenimente care vor marca viitorul lui Israel, si (3) sensul profetic apocaliptic. Aluzia la valea lui Iosafat (Ioel 3:2, 12, 14), ne trimite imediat la conflictul final dintre popoarele lumii din perioada Armaghedonului, cînd Dumnezeu va calca neamurile în teascul mîniei Lui. Numai cea de a doua venire a Domnului va putea sa puna capat calamitatii care altfel va ameninta cu distrugerea tuturor oamenilor de pe planeta (Zaharia 14:2-4; Isaia 2:12; 13:6, 9; 14:3; Ieremia 30:7, 8; 46:10; Plîngerile 2:16; Ezec. 7:19; 13:5; 30:3, 9; 38:20-23).
I. O avertizare - Invazia de lacuste
Prezentul dezastru, 1:1-20
ªi mai grozava amenintare din viitor, 2:1-11

II. Un apel - O ultima nadejde
Chemarea: „Întoarceti-va la Mine!" 2:12-17
Promisiunea: „Ma voi îndura de voi", 2:18-27

III. O completare - Zilele de pe urma
Evenimentele zilelor din urma, 2:28-3:16
Slava finala a Sionului, 3:17-21