biblia online cornilescu

Explicatia Cartii: Iona


Cartea profetului Iona a fost cea mai batjocorita carte a Bibliei. Elementele de interventie supranaturala din continutul ei au fost tinta ironiilor si discreditarilor din partea oamenilor de pseudo-stiinta. Cei care au cercetat însa cu atentie si cu credinta aceasta carte o aseaza printre cele mai frumoase carti care s-au scris cîndva. Cartea poarta numele autorului ei. „Iona" se traduce prin „porumbel", un nume potrivit pentru un crainic divin destinat sa fie purtator de vesti catre oameni.
Iona, fiul lui Amitai, s-a nascut în Gat-Hefer, o cetate aflata la 5 kilometri nord de Nazaretul Galileii. Singura referinta despre el pe care o mai gasim în Vechiul Testament este un text din 2 Împarati 14:25.
Textul din 2 Împarati fixeaza activitatea proorocului Iona în timpul domniei lui Ieroboam al doilea (782-735 î.Cr.). Iona a fost un urmas al profetului Elisei si un precursor al profetilor Amos si Osea.
Timpul în care a trait Iona a fost un timp de relativa prosperitate în Israel. Imperiul Asirian intrase pentru o vreme în declin, astfel ca Ieroboam al doilea a recucerit unele teritorii si a reîntors bunastarea în tara. Teama de cruzimea si puterea asiriana persista totusi în întreaga lume civilizata de atunci.
Cine citeste pentru prima data cartea lui Iona îsi pune foarte repede întrebarea: „Este aceasta carte înregistrarea unei întîmplari reale sau este o alegorie poetica?" Pentru noi, autoritatea comentariului pe care-l face Domnul Isus despre cartea lui Iona este de ajuns sa ne convinga ca Iona a existat în realitate si ca patania lui a fost reala: „Un neam viclean si preacurvar cere un semn; dar nu i se va da alt semn, decît semnul proorocului Iona. Caci, dupa cum Iona a stat trei zile si trei nopti în pîntecele chitului, tot asa si Fiul omului va sta trei zile si trei nopti în inima pamîntului" (Matei 12: 29-40). Cineva va putea spune ca Domnul a citat aceasta întîmplare tot asa cum citeaza cineva o ilustratie dintr-o carte de fictiune ca sa exemplifice un lucru real, dar aceasta neîncredere în realitatea istorica a întîmplarii este spulberata de un alt comentariu al Domnului: „Barbatii din Ninive se vor scula, în ziua judecatii, alaturi de neamul acesta, si-l vor osîndi, pentru ca ei s-au pocait la propovaduirea lui Iona; si iata ca aici este Unul mai mare decît Iona" (Luca 11:32; Matei 12:41).

Multi s-au poticnit pentru ca în cartea lui Iona scrie ca profetul a fost înghitit de un peste mare si ca a iesit de acolo dupa trei zile viu. Arhivele navale dau însa dovezi clare ca astfel de întîmplari sînt posibile si ca s-au repetat chiar de mai multe ori în decursul vremii. Ziarul „Daily Mail", aparut la Londra în 14 Decembrie 1928, descrie dimensiunile unui soi de peste marin adus împaiat la o expozitie. Oamenii erau îndemnati sa urce o scara si sa se catere prin gura pestelui în stomacul lui spatios.

Sir Francisc Fox scrie în cartea sa: „63 de ani de inginerie" despre cazul unui casalot în stomacul caruia s-a gasit scheletul unui rechin lung de nu mai putin de 5 metri.

Domnul M. de Parville, editorul stiintific al ziarului francez „Journal de debats", povesteste cum, în timpul vînarii unui casalot, doi marinari au cazut în apa oceanului. Unul a fost salvat, în timp ce celalalt disparuse fara urma. Cînd au reusit sa traga în sfîrsit uriasul casalot pe punte si i-au despicat stomacul, spintecatorii l-au gasit înauntru pe Bartley, marinarul disparut. Pielea lui fusese arsa de acidul sucului gastric, dar el si-a revenit repede la viata. Medicul a constatat ca Bartley lesinase de frica, nu din pricina lipsei de aer.

În luna Noiembrie, ziarul „Mail" din Madras, India, relata despre prinderea unui rechin de dimensiuni uriase în pîntecele caruia a fost descoperit scheletul unui om si hainele care-i atîrnau înca pe oase. S- a facut precizarea ca rechinul fusese prins la 50 de kilometri de Bombei, iar victima fusese probabil unul dintre cei disparuti recent într-un taifun.

Exemplele ar putea continua, dar ce rost au ele în contextul unor afirmatii atotsuficiente ale Domnului Isus Cristos, stîlpul si temelia adevarului?

Revenind la cartea lui Iona, este bine sa spunem ca ea ne vorbeste despre doua teme paralele: (1) un profet aflat în scoala lui Dumnezeu si (2) un Dumnezeu caruia îi place sa se îndure de oameni.

Întîmplarea este simpla, dar graitoare: Iona este trimis cu un mesaj de pocainta la cetatea pagîna Ninive. Profetul cunostea însa rautatea asirienilor si pericolul potential pe care-l constituiau ei pentru evrei (Isaia profetise cu aproximativ 30 de ani mai înainte despre nenorocirile pe care asirienii le vor aduce asupra celor din Israel - Isaia 7:17-25) si din aceasta cauza el refuza sa plece la Ninive si fuge „departe de fata Domnului" cu o corabie care se îndrepta spre Tars. Dumnezeu îl opreste din fuga lui razvratita prin intermediul unei furtuni stîrnita pe mare, trimite un peste sa-l scape pe Iona de la înec si sa-l întoarca pe tarmul marii si-l trimite pe profet a doua oara la Ninive. Rezultatul propovaduirii lui Iona este pocainta ninivenilor, dar si mînia profetului, care-i vede pe dusmanii poporului sau scapati de pedeapsa divina. Urmeaza o lectie plina de tact pe care Dumnezeu i-o da lui Iona, ca sa-l faca sa cunoasca ceva din dragostea pe care Creatorul o simte pentru toate creaturile Sale. Nationalismul profetului este înnecat în imensitatea iubirii divine. Iona accepta noua revelatie a lui Dumnezeu si se asterne la scris pentru a ne lasa noua aceasta extraordinara lectie de disciplinare a unui profet, care si-a iubit prea mult neamul si prea putin pe Dumnezeul sau si pe oamenii din popoarele înconjuratoare.

Cele 4 capitole ale cartii sînt tot atîtea scene care ar putea purta niste titluri de sine statatoare: (1) Iona si furtuna, (2) Iona si pestele, (3) Iona si orasul Ninive si (4) Iona si Domnul. Rînd pe rînd îl vedem pe Iona fugind departe de fata Domnului, rugîndu-se Domnului, predicînd în numele Domnului si învatînd de la Domnul. Cele 4 capitole ne arata succesiv: neascultarea, recuperarea, folosirea si educarea lui Iona.

Cuvinte cheie sl teme caracteristice: Exista 5 lucruri pe care le foloseste Dumnezeu pentru educarea spirituala a profetului:

(1). furtuna stîrnita pe mare, (Iona l:4)
(2). un peste mare, (Iona 1:17)
(3). umbrarul de curcubete, (Iona 4:6)
(4). un vierme mic, (Iona 4:7)
(5). un vînt uscat si firbinte din rasarit, (Iona 4:8)

Patania lui Iona intra în categoria „tipurilor" profetice. Iona simbolizeaza trei lucruri:

a. Destinul si atitudinea Israelului în planul lui Dumnezeu de mîntuire a întregii lumi. În peripetiile lui Iona vedem simbolic peregrinarile evreilor. ªi ei au fost neascultatori de Dumnezeu în împlinirea chemarii lor de a fi lumina neamurilor. ªi ei au cautat scapare printre neamuri. ªi ei au adus nenorocirea asupra neamurilor, asa cum Iona a atras furtuna asupra marinarilor. ªi ei L-au vestit pe Dumnezeul lor în mijlocul crizelor produse între neamuri, tot asa cum Iona L-a vestit pe Dumnezeu marinarilor. ªi ei au fost pedepsiti de neamuri fiind considerati mereu un fel de pricina a tuturor rautatilor si calamitatilor. ªi ei au fost pastrati în mod miraculos de Dumnezeu. ªi ei îsi vor relua curînd misiunea lor, care va produce pocainta si mîntuirea neamurilor (Zaharia 8:13, 20 si mai ales 23: „În zilele acelea, zece oameni din toate neamurile vor apuca pe un iudeu de poala hainei, si-i vor zice: „Vrem sa mergem cu voi; caci am auzit ca Dumnezeu este cu voi.")

b. Înmormîntarea si învierea Domnului Isus. Lucrul acesta s-a vazut clar în declaratiile Domnului Isus înregistrate de Evanghelii. De ce a trebuit ca Iona sa stea neaparat trei zile si trei nopti în pîntecele pestelui? Pentru ca atît era planuit sa stea Domnul Isus în mormînt înainte de înviere.

c. Viata si propovaduirea Domnului Isus însusi. Textul din Evanghelia lui Matei ne spune ca Iona a fost un semn pentru Niniveni. Fara îndoiala ca el le-a spus ceva despre fuga lui de Domnul si de întîmplarea cu pestele. Se prea poate ca pielea de pe trupul lui sa fi vorbit de la sine dovedind veridicitatea spuselor profetului. Impresia pe care a produs-o Iona asupra poporului din Ninive a fost coplesitoare. Tot asa si Domnul Isus este astazi un semn pentru mîntuirea neamurilor.

Mesajul peste veacuri: Capitolul 4 al cartii este si momentul ei culminant. Pentru cititorul neavizat, cartea lui Iona se întrerupe abrupt si nenatural. Pentru cel familiarizat cu tehnica literaturii ebraice însa stie ca versetele din final sînt de fapt tema întregii carti si ca de fapt pentru enuntarea lor a fost cladit întregul esafodaj al cartii:

„tie îti este mila de curcubetele acesta, care nu te-a costat nici o truda si pe care nu tu l-ai facut sa creasca, ci într-o noapte s-a nascut si într-o noapte a pierit. ªi Mie sa nu-Mi fie mila de Ninive, cetatea cea mare, în care se afla mai mult de o suta douazeci de mii de oameni, care nu stiu sa deosebeasca dreapta de stînga lor, afara de o multime de vite!" (Iona 4:10-11).

Aceasta descoperire a launtrului inimii lui Dumnezeu se ridica mai sus decît majoritatea documentelor sfinte din arhivele evreilor, atingînd culmea Nou Testamentala a afirmatiei din Ioan 3:16:

„Fiindca atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Sau Fiu, pentru ca oricine crede în El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica".

În misiunea lui Iona recunoastem prefatarea misiunii pe care o vor avea peste veacuri ucenicii Domnului Isus:

„Mergeti în toata lumea si propovaduiti Evanghelia la orice faptura. Cine va crede si se va boteza, va fi mîntuit; dar cine nu va crede va fi osîndit" (Marcu 16:15-16).
I. FUGA LUI IONA
a. Motivele fugii lui, 1:1-2
b. Itinerarul fugii lui, 1:3
c. Rezultatul fugii lui, 1:4-17

II. RUGaCIUNEA LUI IONA
a. Continutul rugaciunii lui, 2:1-9
b. Consecinta rugaciunii lui, 2:10

III. PREDICA LUI IONA
a. Trimiterea divina, 3:1-3
b. Mesajul predicat de Iona, 3:4
c. Efectul predicarii lui Iona, 3:5-10

IV. LECtIA PRIMITa DE IONA
a. Nemultumirea lui Iona, 4:1-3
b. Explicatia pe care i-o da Domnul, 4:4-11
Cauta in biblie
Versetul Zilei
Facebook