Explicatia Cartii: Iov

În toate traducerile Bibliei cartea aceasta poarta numele personajului ei central: Iov. A fost acest Iov un personaj real? Da, profetul Ezechiel îl considera drept o personalitate proeminenta demna sa fie pusa alaturi de Noe si Daniel (Ezec. 14:14, 20), iar apostolul Iacov îl citeaza în Noul Testament ca pe un exemplu de rabdare în suferinta (Iacov 5:11).
Se pare ca aceasta carte a fost scrisa initial în proza de Elihu, unul dintre personajele cartii si ca a fost tradusa în ebraica si versificata mai tîrziu de Moise. Elihu prefera sa ramîna anonim ca autor, tot asa cum a preferat sa nu se prezinte prea mult pe sine nici în textul cartii.
Iov a trait înainte de vremea lui Avraam. Lungimea vietii lui este caracteristica acelei perioade. Numai dupa suferinta sa, Iov a mai trait înca 140 de ani! (Iov 42:16). În textul cartii se aminteste de o moneda numita în evrreieste: „Chesita". Despre aceasta moneda nu mai aflam decît în textele care amintesc de viata patriarhilor (Gen. 33:19). Viata lui Iov ar trebui plasata între capitolele 11 si 12 ale cartii Geneza. tara „Ut" în care a trait Iov poarta numele unuia dintre nepotii lui Noe (Gen. 22:20-21).
Cartea lui Iov nu este numai o carte de istorie. Ea este o poema dramatica care ni-l prezinta pe Iov în aspectul sau filosofic. Tema cartii este realitatea si sensul suferintei în viata oamenilor lui Dumnezeu. Scena actiunii cuprinde cerul si pamîntul deopotriva. Dumnezeu si Satan se înfrunta în lumea nevazuta, iar consecintele se fac resimtite în lumea noastra prin încercari, binecuvîntari si suferinte. Cartea lui Iov este o perla a literaturii universale. Profunzimea ideilor ei transcend timpul si civilizatiile, fiind la fel de actuale astazi ca si în vremea în care au fost asezate pe hîrtie.
Cartea ni-l prezinta pe Iov în cîteva ipostaze distincte: Iov - omul neprihanit persecutat de Diavol din pricina neprihanirii lui (Iov 1:1-2:10), Iov - omul plin de sine care se cearta neîncetat cu prietenii sai si cu Dumnezeu (Iov 2:11-31:40), Iov - omul care se pocaieste în fata maretiei lui Dumnezeu (Iov 32: l - 42:6), Iov - omul pus în slujba pentru recuperarea celorlalti (Iov 42:7-9) si Iov - omul binecuvîntat din nou de Domnul (Iov 42:10-17).

Cartea prezinta doua motive pentru suferinta lui Iov: pe de o parte, avem de a face cu suferinta ca si consecinta a înfruntarii nevazute dintre Dumnezeu si Satan, iar pe de alta parte, avem de a face cu suferinta ca o disciplinare a mîndriei si a unei prea mari încrederi în sine. Daca toata actiunea s-ar fi încheiat odata cu Iov 2:10, am fi ramas cu parerea ca Iov a fost un om desavîrsit: „În toate acestea, Iov n-a pacatuit de loc cu buzele lui". Actiunea cartii continua însa si noi descoperim treptat ca Iov este un om remarcabil printre semeni, dar lipsit de perfectiune cînd este confruntat cu standardul lui Dumnezeu. Cînd Dumnezeu intervine, dupa interminabilele înfruntari dintre Iov si cei trei prieteni ai sai, glasul Sau rasuna din mijlocul furtunii plin de mînie acuzatoare: „Cine este cel ce îmi întuneca planurile, prin cuvîntari fara pricepere?" (Iov 38:2). Fata în fata cu Dumnezeu Creatorul, Iov se pleaca într-o pocainta sincera si adînca: „Da, am vorbit, fara sa înteleg, de minuni, care sînt mai presus de mine si pe care nu le pricep". „Urechea mea auzise vorbindu-se despre Tine, dar acum ochiul meu Te-a vazut. De aceea mi-e scîrba de mine si ma pocaiesc în tarîna si în cenusa" (Iov 42:1-6). În fata lui Dumnezeu, nimeni nu poate sa se laude: „Caci toti au pacatuit si sînt lipsiti de slava lui Dumnezeu" (Romani 3:23). Chiar si cel mai bun dintre oameni merita pedeapsa divina. Chiar si cel mai stralucit exemplar uman are nevoie de har si de iertare: „Dar stiu ca Rascumparatorul meu este viu, si ca se va ridica la urma pe pamînt. Îl voi vedea si-mi va fi binevoitor" (Iov 19:25-27).

Cartea Iov este unul dintre mesajele lui Dumnezeu adresate omenirii. Ea ne spune ca suferinta este de multe ori un sol pe care ni-l trimite El pentru a ne ajuta sa ne vedem corect pe noi însine si sa ne dam seama ca sîntem neputinciosi si avem nevoie de mîntuire: „Dumnezeu vorbeste însa, cînd într-un fel, cînd într-altul, dar omul nu ia seama. ªi prin durere este mustrat omul în culcusul lui, cînd o lupta necurmata îi framînta oasele" (Iov 33:13-19), „Dar Dumnezeu scapa pe cel nenorocit prin nenorocirea lui, si prin suferinta îl înstiinteaza" (Iov 35:15).

Cîta vreme cauta sa se dovedeasca nevinovat înaintea lui Dumnezeu, Iov se umple de vinovatie: „Este vreun om ca Iov, care sa bea batjocura ca apa" (Iov 34:7). Cît timp se lauda în fata lui Dumnezeu, Iov este vinovat de pacatul mîndriei, iar pentru cei mîndrii cerul se închide: „Sa tot strige ei atunci, caci Dumnezeu nu raspunde, din pricina mîndriei celor rai. Degeaba striga, caci Dumnezeu n-asculta, Cel Atotputernic nu ia aminte" (Iov 35:12-13).
I. PROLOG l - 2
a. Iov - neprihanit în belsug, 1:1-5
b. Satan - rautacios si pornit pe rau, 1:6-19
c. Iov - neprihanit în nenorocire, 1:20-22
d. Satan - perseverent în rautate, 2:1 -8
e. Iov - neprihanit pîna la capat, 2:9-13

II. DIALOG 3 - 42
a. Plîngerea lui Iov, 3
b. Prima triada de dialoguri, 4-14
c. A doua triada de dialoguri, 15 - 21
d. A treia triada de dialoguri, 22-31
e. Elihu intervine, 32 - 37
f. Dumnezeu intervine, 38-41

III. EPILOG 42:7-17
a. Iov - laudat de Dumnezeu, 42:7
b. Cei trei prieteni condamnati de Domnul, 42:8
c. Iov - suferinta lui înceteaza, 42:10
d. Iov - rasplatit cu binecuvîntare, 42:11-17