Explicatia Cartii: Osea

Cu Osea intram în „cartile celor 12". Acest grup de profeti mai sînt numiti si „profetii mici" din cauza continutului redus al profetiilor lor. În nici un fel însa, ei nu sînt „mici" ca însemnatate. Scurte ca niste telegrame duhovnicesti, cartile lor sînt la fel de urgente si de convingatoare. Iata-l de exemplu pe Osea: cartea lui vorbeste despre infidelitatea fata de Dumnezeu, prezentînd-o ca pe un adulter spiritual. În ultima analiza, orice pacat este o teribila infidelitate în dragostea noastra fata de Domnul. Pacatul îl raneste pe Dumnezeu si ne distruge pe noi însine. Cartea poarta numele profetului care a scris-o. Osea. Iosua si Isus sînt forme derivate din aceiasi radacina. „Osea" înseamna „mîntuire", în timp ce Iosua si Isus includ în plus prezenta celui care produce mîntuirea: „Mîntuirea este a Domnului" sau „Domnul este Mîntuitorul".
Osea n-a fost un profet crescut în scoala profetilor, ci un om ridicat de Dumnezeu din mijlocul poporului. El a trait în împaratia de nord a Israelului. Tatal sau s-a numit Beeri (Osea 1:1), iar sotia lui Gomer (Osea 1:3). Din casnicia lor s-au nascut trei copii: doi baieti si o fata (Osea 1:4, 6, 9) care au servit ca semne cu un mesaj simbolic pentru Israel. Alte amanunte nu mai cunoastem despre Osea. Numele lui nu mai apare în nici o alta carte a Bibliei.
Osea si-a rostit mesajul pentru poporul împaratiei lui Israel (Osea 5:1), pe vremea lui Ozia (767-739 î.Cr.), Iotam (739-731 î.Cr.), Ahaz (731-715 î.Cr.) si Ezechia (715-686 î.Cr.), toti acestia fiind din împaratia lui Iuda. Probabil ca dupa caderea Samariei si ducerea lui Israel în robie, Osea s-a refugiat în împaratia lui Iuda si de aceea îsi dateaza activitatea dupa împaratii care erau familiari noilor sai cititori. Cînd si-a început Osea activitatea în Israel, Ieroboam al doilea mai era înca pe tron (782-753 î.Cr.). Aceasta îl face pe Osea un contemporan mai tînar al profetului Amos. De fapt, activitatea lui a fost paralela cu activitatile profetilor Isaia si Mica, care si-au rostit mesajele în împaratia lui Iuda. Îndelunga activitate profetica a lui Osea a acoperit aproape 50 de ani, strabatînd între 755-710 î.Cr. vremea ultimilor 6 împarati dinaintea ducerii Israelului în robia Asiriana.
Perioada de timp dintre domnia lui Ieroboam si robia babiloniana este „ultima turnanta" din traseul istoric al împaratiei lui Israel. Din ce în ce mai mult, lucrurile au început sa se precipite înspre rau. Ieroboam al doilea a fost ultimul împarat de pe tronul Israelului care a fost instalat prin ceva ce a semanat macar cu o alegere divina. Cu moartea sa si cu asasinarea fiului sau Zaharia (2 Împ. 10:30 si 15:8-12), ia sfîrsit dinastia instituita de Iehu. Cei care se vor succeda de acum la tron, vor pune mîna pe putere prin lovituri de stat. ªalum îl asasineaza pe Zaharia dupa numai o luna de domnie; Menahem îl asasineaza pe ªalum, tot dupa o singura luna petrecuta pe tron. Pecah îl asasineaza si el pe Pecahia, iar Osea (împaratul, nu profetul) ajunge la tron prin asasinarea ucigasului Pecah.

A fost o perioada cumplita de istorie. Loialitatea fata de tron era ca si inexistenta. În toate ungherele se ascundeau si complotau conspiratorii. Anarhia se ridica valuri, valuri, iar poporul pierduse orice stabilitate si orice masura (Osea 4:1, 2; 7:1, 7; 8:4; 9:15). În jurul tronului pîngarit si însîngerat, natiunea putrezea în imoralitate si idolatrie. Instabilitatea politica a slabit mult taria Israelului. Încrederea lor în Domnul era inexistenta! tara alerga între Egipt si Asiria dupa aliante internationale (Osea 7:11). Din punct de vedere spiritual, situatia era si mai grea de cît situatia politica. Imediat dupa scindarea de Ierusalim si de casa lui David, Ieroboam facuse Israelul sa pacatuiasca cu viteii de aur pe care-i instalase la Dan si Betel. Fusese o vreme în care idolatria îl simboliza totusi macar pe Iehova, Dumnezeul evreilor (1 Împarati 12:25-33). Cu timpul însa, idolul a capatat putere prin sine însusi si Israelul l-a parasit pe Domnul. Viteii de aur au devenit în scurt timp o usa deschisa pentru idolatria cea mai rudimentara si mai îndracita. Astarteele si Baali au intrat în inimile poporului, întunecîndu-le mintile si tîrîndu-i în cele mai murdare ritualuri si în crudele sacrificii ale copiilor. Iata o lista incompleta a relelor împotriva carora a vorbit Osea:

- necinste (4:1, 2),
- crime si varsari de sînge (4:2; 5:2; 6:8),
- hotii la drumul mare savîrsite si de tîlhari, dar si de preoti (6:9; 7:1),
- imoralitate practicata pe scara nationala (4:2, 11; 7:4),
- necinste în comert si în justitie (10:4; 12:7),
- idolatrie demonica (4:12-13; 8:5; 10:1, 5; si extraordinarul 13:2: „ªi jertfind oameni, saruta vitei!"),
- betie (4:2; 7:5),
- o totala lipsa de sensibilitate si de cainta fata de Dumnezeu (4:4; 13:14).

Trist tablou al unui popor care facuse odinioara un legamînt de credinciosie fata de Dumnezeu si fata de Legea Sa!
În cei 50 de ani de misiune profetica, Osea si-a repetat mereu cele trei parti ale mesajului sau:

(1) Dumnezeu este mîniat la culme pentru pacatele în care traieste poporul Sau si din pricina aceasta
(2) judecata este facuta si pedeapsa este sigura; totusi
(3) dincolo de aceasta mînioasa pedepsire, Dumnezeu pastreaza poporului o iubire vesnica, plina de bunatate si credinciosie, care pregateste deja planuri pentru timpul în care ei se vor întoarce la El.

Primele 3 capitole ale cartii sînt autobiografice si simbolice. Osea este îndemnat de Dumnezeu sa se casatoareasca cu o femeie pe nume Gomer. Casnicia profetului cu aceasta femeie necredincioasa si dedata la pacatul curviei, devine o alegorie a tragediei pe care o traieste Dumnezeu în relatia Lui cu nestatornicul si necredinciosul Israel. Este evident ca, în succesiune logica, capitolul 2 este o „talmacire" spirituala a situatiei neplacute în care l-a pus Dumnezeu pe Osea. Urmeaza apoi capitolul 3 al cartii, care priveste adînc în viitor pîna spre vremea sfîrsitului în care Israelul se va întoarce la Domnul: „Dupa aceea, copiii lui Israel se vor întoarce si vor cauta pe Domnul, Dumnezeul lor, si pe împaratul lor David; si vor tresari la vederea Domnului si a bunatatii Lui, în vremurile de pe urma" (Osea 3:5).

Restul de capitole ale cartii sînt o culegere de pasaje retorice ale profetului. Este foarte greu sa stabilesti o ordine oarecare în aceste fragmente de cuvîntari înflacarate. Ele sînt izbucniri de gelozie din partea unui Dumnezeu al iubirii.

Cuvinte cheie si teme caracteristice: Osea este cunoscut prin faptul ca prezinta lipsa de credinciosia a poporului Israel fata de Dumnezeu drept o infidelitate spirituala. Cuvintele rostite de el sînt tari si taioase. Idolatria este numita „curvie", iar idolii vremelnici sînt numiti „ibovnici" (Osea 2:2-5).

În noianul de cuvinte tari exista totusi si un cuvînt duios si plin de dragoste. El este „hesed" si este unul dintre cele mai perfecte echivalente pentru dragostea dumnezeiasca. „Hesed" este iubirea compatimitoare si dezinteresata. Hesed este dragostea statornica si imposibil de înlaturat. David a folosit cuvîntul acesta, atunci cînd a cautat pe cineva din casa vrasmasa a fostului împarat Saul pentru ca dorea sa le faca un bine: „David a zis: „A mai ramas cineva din casa lui Saul, ca sa-i fac bine din pricina lui Ionatan?" (2 Samuel 9:1). tineti minte ca David facuse un legamînt cu Ionatan, prin care se angajasera sa-si faca bine unul altuia (1 Sam. 18:3; 20:14-16; 42). Pasajele în care Osea vorbeste despre „hesed" sînt: Osea 2:19; 4:1; 6:4, 6; 10:12; 12:6.

Iata cum este descrisa manifestarea lui „hesed" în cadrul relatiei pe care o are Dumnezeu cu Israelul:

„Poporul Meu este pornit sa se departeze de Mine; si daca sînt chemati înapoi la Cel Prea înalt, niciunul dintre ei nu cauta sa se ridice. „Cum sa te dau Efraime? Cum sa te predau Israele? Cum sa-ti fac ca Admei? Cum sa te fac ca teboimul? Mi se zbate inima în Mine, si tot launtrul Mi se misca de mila! Nu voi lucra dupa mînia Mea aprinsa, nu voi mai nimici pe Efraim; caci Eu sînt Dumnezeu, nu un om. Eu sînt Sfîntul în mijlocul tau, si nu voi veni sa prapadesc" (Osea 11:7-9).

Hesed este dragostea în virtutea Legamîntului încheiat între Dumnezeu si oameni.
Cartea lui Osea este o chemare la pocainta. Capitolul 14 al cartii este un mesaj de dragoste si de chemare pentru toti aceia care s-au îndepartat vreodata de Domnul. Osea mai este însa si altceva. Profetia aceasta este un avertisment împotriva idolatriei si a îndepartarii de Dumnezeu. Chiar si formele simbolice care pretind ca-L arata pe Domnul nu sînt altceva decît o cursa pentru suflet. Toate apostaziile mari au aparut la început ca o mica si neesentiala departare de la simplitatea si claritatea mesajului Scripturii. Din acest punct de vedere, am putea spune ca Ieroboam al doilea si ceilalti împarati de dupa el, au cules doar ceea ce semanase la începutul istoriei lui Israel, primul Ieroboam, fauritorul celor doi vitei de aur. Am putea reformula avertismentul lui Osea în cuvintele apostolului Ioan: „Copilasilor, feriti-va de idoli" (1 Ioan 5:21).
Introducere - O patanie cu tîlc, 1 - 3

I. Dumnezeu este sfînt 4-7
Cele cinci învinuiri, 4-5
Falsa „întoarcere", 6
O vindecare imposibila, 7

II. Dumnezeu este drept, 8-10
Trîmbita anunta pedeapsa, 8:1-etc.
Textul este o vestire a pedepsei care va veni.

III. Dumnezeu este dragoste 9-14
Un Dumnezeu care tînjeste (11:1, 4, 8, etc.)
Un Israel care nu poate scapa nepedepsit (12)
Triumful final al iubirii (14)