Explicatia Cartii: Tit

Titlul: În originalul grec, cartea poartă numele: „Pros Titon" - „Către Tit".

Destinatarul acestei epistole este unul dintre convertiţii apostolului Pavel (Tit 1:4) şi în acelaşi timp unul dintre colaboratorii săi mai tineri. Importanţa lui Tit în dezvoltarea Bisericii creştine din primul veac este adesea trecută cu vederea. Totuşi, omul acesta a fost unul dintre pilonii lucrării misionare între neamuri. Lucrarea lui misionară s-a întins pînă în Dalmaţia, Yugoslavia de astăzi. Tit este menţionat de 13 ori în cărţile Noului Testament. El a fost primul convertit dintre neamuri, pe care Pavel l-a dat exemplu în adunarea Consiliului Bisericii din Ierusalim: „Nici chiar Tit, care era cu mine, măcar că era grec, n-a fost silit să se taie împrejur, din pricina fraţilor mincinoşi, furişaţi şi strecuraţi printre noi, ca să pîndească slobozenia, pa care o avem în Cristos Isus" (Gal. 2:1-4).

După ce a fost încercat în alte misiuni în care şi-a dovedit rîvna, maturitatea şi credincioşia, Tit a primit din partea lui Pavel una dintre cele mai importante şi dificile însărcinări: să rămînă în Creta ca să pună „în rînduială ce mai rămîne de rînduit şi să aşeze presbiteri în fiecare cetate" (Tit 1:5). Tit a fost unul dintre constructorii edificiului Bisericii din primul veac. Ironic, numele pe care l-a purtat el a fost şi numele celui care în anul 70 d.Cr. a distrus complet Ierusalimul şi edificiul Templului: împăratul roman Titus.

Autorul: Epistola este încă o lecţie de "teologie pastorală" pe care Pavel o dă tuturor păstorilor de-a lungul veacurilor prin intermediul destinatarului său imediat: Tit.

Data: Pavel scrie această epistolă în aceiaşi perioadă în care scrie şi cea dintîi epistolă către Timotei (63 d.Cr.), adică în intervalul de timp cuprins intre cele două detenţii în închisoarea Romei.

Contextul scrierii: Insula Creta este o fîsie de pămînt lungă de 230 de kilometri ieşită deasupra nivelului apelor acolo unde Marea Mediterană se uneşte cu Marea Egee. La vremea lui Pavel, cultura populaţiei de pe acele meleaguri era plină de mitologii şi curente filosofice păgîne. Tradiţional, insula fusese desemnată ca locul de naştere al lui Zeus, patronul panteonului grecesc, şi ca rezidenţă a minotaurului, jumătate om, jumătate bou, căruia regele Minos îi aducea sclavi ca jertfă de mîncare.

Evanghelia s-a răspîndit repede printre locuitorii insulei şi adunările au apărut pretutindeni în oraşele insulei. Tit, unul dintre colaboratorii de încredere ai lui Pavel, a primit de la apostol sarcina, deloc uşoară, de a colinda Bisericile din oraşele Cretei şi de a supraveghea instalarea „presbiterilor". Dincolo de aceasta, Pavel îi cere lui Tit să-i înveţe pe toţi credincioşii că fiecare are o lucrare de făcut pentru Domnul. Bărbaţi şi femei, tineri şi bătrîni, toţi trebuie să trăiască printre oameni ca o mărturie vie a credinţei lor creştine. Răspîndirea Evangheliei trebuia să fie făcută pe baza acestei mărturii colective a Bisericii.

Conţinutul cărţii: Epistola către Tit este foarte asemănătoare în conţinut cu prima epistolă trimisă lui Timotei: amîndouă prezintă rînduială care trebuie instaurată în Biserici, amîndouă prezintă caracterul şi caracteristicile pe care trebuie să le aibă cei ce vor să fie promovaţi ca presbiteri sau diaconi ai Bisericii şi tot amîndouă accentuează frumuseţea relaţiilor care trebuie să existe între membrii adunării creştine. Există însă o deosebire între cele două epistole: 1 Timotei scoate în relief „învăţătura" despre organizarea Bisericii, iar Tit accentuează importanţa „faptelor" membrilor Bisericii. Una vorbeşte despre „teorie", iar cealaltă despre „practică" (Tit 2:14; 3:8, 14).

Cuvinte cheie şi teme caracteristice: Versetul care rezumă elocvent întreaga epistolă este: „Adevărat este cuvîntul acesta, şi vreau să spui apăsat aceste lucruri, pentru ca cei ce au crezut în Dumnezeu, să caute să fie cei dintîi în fapte bune. Iată ce este bine şi de folos pentru oameni!" (Tit 3:8).

Teme mai importante din conţinutul cărţii sînt: calităţile şi responsabilităţile pastorale (Tit 1:5-9), norme de etică în viaţa celor credincioşi (Tit 2:1-10), revenirea Domnului Isus (Tit 2:11-14) şi procesul de mîntuire (Tit 3:3-7).

CUPRINSUL CĂRŢII

Introducere, 1:1-4

I. Pentru presbîterii Bisericii 1
a. Ca slujitori ai Bisericii - supraveghetori, 1:5, 6
b. Ca oameni - fără prihană, 1:6-9
c. Ca lucrători - sănătoşi în credinţă, 1:10-16

II. Pentru categorii de credincioşi 2
a. Bărbaţii şi femeile în vîrstă, 2:2-3
b. Slujirea femeilor în vîrstă, 2:4
c. Pentru femeile tinere, 2:5
d. Pentru tineri, 2:6
e. Importanţa exemplului personal, 2:7-8
f. Pentru cei ce sînt robi, 2:9-14
g. Importanţa autorităţii apostolice, 2:15

III. Pentru toţi membrii Bisericii 3
a. Îndemn la fapte bune, 3:1 -2
b. Faptele bune ca un rezultat al mîntuirii, 3:3-7
c. Faptele bune ca o mărturie pentru alţii, 3:8
d. Separarea de cei ce produc dezbinare, 3:9-11

Încheiere, 3:12-15