biblia online cornilescu

Meditatia zilei pentru 26 March 2024

Ci sa-L cautati la locasul Lui, si sa mergeti la locul pe care-l va alege DOMNUL DUMNEZEUL vostru, din toate semintiile voastre, ca sa-Si aseze acolo Numele Lui.
A dat Dumnezeu copiilor Lui libertate de a lucra aşa cum vor în privinţa strângerii laolaltă? Este totuna să fii în comuniune personală cu El şi să fii împreună cu ceilalţi credincioşi? Nu ne-a dat El oare răspuns concret la acesta întrebare? Dumnezeu ne iubeşte prea mult şi este prea aproape de noi ca să ne lase în necunoştinţă şi în această privinţă. Poate lăsa El ORGANIZAREA strângerilor laolaltă în mâinile noaste? Desigur că NU. El ne-a lăsat TOTUL, dar absolut totul scris în Sfânta Scriptură. Cât de precis spune El poporului Său Israel ca la toate strângerile lor să nu se închine altor dumnezei în afară de El şi să nu se abată de la poruncile Lui călăuzindu-se după firea lor pământească. „Voi să nu faceţi aşa faţă de Domnul Dumnezeul vostru! Ci să-L căutaţi la locaşul Lui..." (Deut. 12.4-5). Acesta este un cuvânt foarte clar.
Cât de precis este Cuvântul Domnului pentru noi: „Unde sunt doi sau trei adunaţi PENTRU Numele Meu şi Eu voi fi în mijlocul lor." Noi nu stăm azi pe temelia poruncilor ci pe a harului. Atunci să nu mai ţinem seama de voia şi gândurile lui Dumnezeu? Tocmai din cauză că suntem mântuiţi prin har, să-I arătăm dragostea noastră prin supunere şi ascultare. „ASCULTAREA face mai MULT decât JERTFELE." Să ne gândim mereu la mântuirea noastră prin har şi să-I aducem slavă prin viaţa noastră.
Trebuie să ne aşteptăm la greutăţi şi încercări în Adunare pentru că ea este singurul şi adevăratul lucru dumnezeiesc de pe acest pământ. Diavolul va desfăşura toate puterile sale ca să ne alunge de pe acest teren sfânt şi adevărat. El va încerca răbdarea fiecăruia, temperamentul fiecăruia, va răni sentimentele, va căuta să facă rău în mii de feluri, cu alte cuvinte va întrebuinţa tot ce-i stă în putinţă, ca să ne facă să uităm Adunarea lui Dumnezeu.
Cauta in biblie
Versetul Zilei
Facebook