biblia online cornilescu

Meditatia zilei pentru 27 April 2024

Gura celui neprihanit vesteste intelepciunea, si limba lui trambiteaza dreptate. Legea DUMNEZEULUI sau este in inima lui.
Am citit odată despre un om din Orient care a tăiat pentru oaspetele său un miel şi l-a întrebat care parte din miel ar vrea să o mănânce. Oaspetele a răspuns: „cea mai bună." Atunci au fost servite inima si limba. A doua zi, când i-a fost pusă aceeaşi întrebare, a rămas mirat când i s-a servit din nou inima şi limba. La întrebarea sa, gazda i-a răspuns că acestea sunt părţile cele mai bune dar şi cele mai rele. Deosebirea constă doar în direcţia în care sunt folosite.
Această înţeleaptă concluzie cât şi răspunsul acesta sunt în concordanţă cu Cuvântul lui Dumnezeu. Limba noastră este un translator foarte bun şi clar al gândurilor şi simţurilor noastre. De ceea ce este plină inima, despre aceea vorbeşte gura. Dacă inima noastră este plină de frica de Dumnezeu şi dacă este călăuzită de Duhul lui Sfânt, al adevărului, atunci nu o să spunem decât adevărul şi din gura noastră nu o să iasă „nici un cuvânt stricat". Cuvintele care ne vor ieşi din gură vor fi „pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud” (Efes. 4.25.29). Numai astfel va fi proslăvit Cristos în noi. El să devină tot mai mult subiectul inimilor noastre ca să putem cânta cu psalmistul: „Cuvinte pline de farmec îmi clocotesc în inimă şi zic: lucrarea mea de laudă este pentru împăratul! Ca pana unui scriitor iscusit să-mi fie limba” (Ps. 45.1).
De-ar da Domnul să ne lăsăm călăuziţi întotdeauna de Cuvântul Său şi atunci când vorbim să-L proslăvim pe El, iar atunci când tăcem să fim ca Isus în faţa lui Pilat. Dacă nu poţi să-L proslăveşti în discuţiile tale atunci mai bine TACI. Dar niciodată să nu-ţi fie ruşine ca să-L proslăveşti, pe Marele tău Mântuitor.
Cristos este CREŞTINISMUL şi RELIGIA noastră.
Cauta in biblie
Versetul Zilei
Facebook