Meditatia zilei pentru 07 October 2025

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (Ioan 3.16). Mai mult nu putea Dumnezeu. Isus era Fiul desfătării Lui din veşnicii. El L-a dat la judecată şi la moarte. „Pe Cel care n-a cunoscut nici un păcat, El l-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El” (2 Cor. 5.21). Moartea, plata păcatului trebuia să vină. Ce mişcător când citim în Romani 5.8: „Dar Dumnezeu îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că Cristos a murit pentru noi, pe când eram noi încă păcătoşi." Asemănător citim şi în Efeseni 2.4: „Dar Dumnezeu care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Cristos." Ceea ce a fost cu neputinţă pentru Lege a fost posibil pentru Dumnezeu. Fiul lui Dumnezeu a murit pentru noi, pentru păcătoşi. După Romani 5,6. El a murit şi pentru cei fără putere. Tot în acest capitol Dumnezeu ne lasă să ştim că suntem împăcaţi prin Fiul Său care a murit pentru noi (vers. 10).
Ce stare tristă a fost aceea în care ne-am găsit odinioară. Eram fără putere, niciodată nu ne puteam salva singuri, eram sub povara mulţimii de păcate, departe de Dumnezeu, fără nădejde în lumea aceasta şi pe deasupra mai eram şi duşmani care în plină ură ne împotriveam Preaiubitului Său. Pentru astfel de oameni Dumnezeu a lăsat ca Fiul Său prea iubit să moară, şi Fiul şi-a dat viaţa de bună voie ca să ne mântuiască pe veci şi să ne apropie de inima Tatălui.
Aceasta este o dragoste nemărginită. Oare să nu fim tot timpul mulţumitori pentru această dragoste măreaţă