1
Iată cuvintele pe care le-a spus Moise întregului Israel, dincoace de Iordan, în pustiu, într-o câmpie, faţă în faţă cu Suf, între Paran, Tofel, Laban, Haţerot şi Di-Zahab.
3
În al patruzecilea an, în luna a unsprezecea, în ziua întâi a lunii, Moise a vorbit copiilor lui Israel şi le-a spus tot ce-i poruncise Domnul să le spună.
4
Aceasta era după ce a bătut pe Sihon, împăratul amoriţilor, care locuia la Hesbon, şi pe Og, împăratul Basanului, care locuia la Aştarot şi la Edrei.
5
Dincoace de Iordan, în ţara Moabului, Moise a început să lămurească Legea aceasta şi a zis:
6
„Domnul, Dumnezeul nostru, ne-a vorbit la Horeb, zicând: „Aţi locuit destulă vreme pe muntele acesta.
7
Întoarceţi-vă şi plecaţi; duceţi-vă la muntele amoriţilor şi în toate împrejurimile: în câmpie, pe munte, în vale, în partea de miazăzi, pe ţărmul mării, în ţara canaaniţilor şi în Liban, până la râul cel mare, râul Eufrat.
8
Vedeţi, v-am pus ţara înainte; intraţi şi luaţi în stăpânire ţara pe care Domnul a jurat părinţilor voştri, Avraam, Isaac şi Iacov, că o va da lor şi seminţei lor după ei.”
14
Voi mi-aţi răspuns şi aţi zis: „Ceea ce spui tu să facem este un lucru bun.”
15
Am luat atunci pe căpeteniile seminţiilor voastre, bărbaţi înţelepţi şi cunoscuţi, şi i-am pus în fruntea voastră drept căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută, căpetenii peste cincizeci şi căpetenii peste zece, ca dregători în seminţiile voastre.
16
Am dat, în acelaşi timp, următoarea poruncă judecătorilor voştri: „Să ascultaţi pe fraţii voştri şi să judecaţi după dreptate neînţelegerile fiecăruia cu fratele lui sau cu străinul.
17
Să nu căutaţi la faţa oamenilor în judecăţile voastre; să ascultaţi pe cel mic ca şi pe cel mare; să nu vă temeţi de nimeni, căci Dumnezeu e Cel care face dreptate. Şi când veţi găsi o pricină prea grea, s-o aduceţi înaintea mea, ca s-o aud.”
18
Aşa v-am poruncit, în vremea aceea, tot ce aveaţi de făcut.
19
Am plecat din Horeb şi am străbătut tot pustiul acela mare şi grozav pe care l-aţi văzut; am luat drumul care duce pe muntele amoriţilor, cum ne poruncise Domnul Dumnezeul nostru, şi am ajuns la Cades-Barnea.
20
Şi eu v-am zis: „Aţi ajuns la muntele amoriţilor, pe care ni-l dă Domnul Dumnezeul nostru.
21
Iată că Domnul Dumnezeul tău îţi pune ţara înainte; suie-te, ia-o în stăpânire, cum ţi-a spus Domnul Dumnezeul părinţilor tăi; nu te teme şi nu te înspăimânta.”
22
Voi v-aţi apropiat cu toţii de mine şi aţi zis: „Să trimitem nişte oameni înaintea noastră, ca să iscodească ţara şi să ne aducă răspuns cu privire la drumul pe care ne vom sui în ea şi asupra cetăţilor în care vom ajunge.”
23
Părerea aceasta mi s-a părut bună; şi am luat doisprezece oameni dintre voi, câte un om de fiecare seminţie.
27
Aţi cârtit în corturile voastre şi aţi zis: „Pentru că ne urăşte, de aceea ne-a scos Domnul din ţara Egiptului, ca să ne dea în mâinile amoriţilor şi să ne nimicească.
28
Unde să ne suim? Fraţii noştri ne-au înmuiat inima, zicând: „Poporul acela este un popor mai mare şi mai înalt la statură decât noi; cetăţile sunt mari şi întărite până la cer; ba încă, am văzut acolo şi copii de ai lui Anac.”
29
Eu v-am zis: „Nu vă înspăimântaţi şi nu vă fie frică de ei.
30
Domnul Dumnezeul vostru care merge înaintea voastră, Se va lupta El însuşi pentru voi, potrivit cu tot ce a făcut pentru voi sub ochii voştri în Egipt.
31
Apoi în pustiu, ai văzut că Domnul Dumnezeul tău te-a purtat cum poartă un om pe fiul său, pe tot drumul pe care l-aţi făcut până la sosirea voastră în locul acesta.”
33
care mergea înaintea voastră pe drum, ca să vă caute un loc de poposire: noaptea într-un foc, ca să vă arate drumul pe care trebuia să mergeţi, şi ziua într-un nor.
39
Şi pruncii voştri, despre care aţi zis: „Vor fi de jaf!” şi fiii voştri, care nu cunosc azi nici binele nici răul, ei vor intra în ea; da, lor le-o voi da, şi ei o vor stăpâni.
41
Voi aţi răspuns şi mi-aţi zis: „Am păcătuit împotriva Domnului; ne vom sui şi ne vom bate, cum ne-a poruncit Domnul Dumnezeul nostru.” Şi v-aţi încins fiecare armele şi v-aţi încumetat să vă suiţi pe munte.
3
„Vă ajunge de când ocoliţi muntele acesta. Întoarceţi-vă spre miazănoapte.
4
Dă următoarea poruncă poporului: „Acum aveţi să treceţi prin hotarele fraţilor voştri, copiii lui Esau, care locuiesc în Seir. Ei se vor teme de voi; dar să vă păziţi bine.
6
Să cumpăraţi de la ei cu preţ de argint, hrana pe care o veţi mânca, şi să cumpăraţi de la ei cu preţ de argint chiar şi apa pe care o veţi bea.
7
Căci Domnul Dumnezeul tău te-a binecuvântat în tot lucrul mâinilor tale şi ţi-a cunoscut călătoria în acest mare pustiu. Iată, de patruzeci de ani de când Domnul Dumnezeul tău este cu tine, şi n-ai dus lipsă de nimic.”
8
Am trecut pe departe de fraţii noştri, copiii lui Esau, care locuiesc în Seir, şi pe departe de drumul care duce în câmpie, departe de Elat şi de Eţion-Gheber; apoi ne-am întors şi am apucat spre pustiul Moabului.
9
Domnul mi-a zis: „Nu face război cu Moab şi nu te apuca la luptă cu el; căci nu-ţi voi da nimic să stăpâneşti în ţara lui: „Arul l-am dat în stăpânire copiilor lui Lot.
11
Ei treceau drept refaimiţi, ca şi anachimii; dar moabiţii îi numeau emimi.
12
Seir era locuit altădată de horiţi; copiii lui Esau i-au izgonit, i-au nimicit dinaintea lor şi s-au aşezat în locul lor, cum a făcut Israel în ţara pe care o stăpâneşte şi pe care i-a dat-o Domnul.)
14
Vremea cât au ţinut călătoriile noastre de la Cades-Barnea până la trecerea pârâului Zered a fost de treizeci şi opt de ani, până a pierit din mijlocul taberei tot neamul oamenilor de război, cum le jurase Domnul.
19
şi să te apropii de copiii lui Amon. Să nu faci război cu ei şi să nu te iei la luptă cu ei; căci nu-ţi voi da nimic de stăpânit în ţara copiilor lui Amon: am dat-o în stăpânire copiilor lui Lot.
21
un popor mare, mult la număr şi de statură înaltă, ca anachimii. Domnul i-a nimicit dinaintea amoniţilor, care i-au izgonit şi s-au aşezat în locul lor.
22
(Aşa a făcut Domnul şi pentru copiii lui Esau care locuiesc în Seir, când a nimicit pe horiţi dinaintea lor; ei i-au izgonit şi s-au aşezat în locul lor, până în ziua de azi.
24
Sculaţi-vă, plecaţi şi treceţi pârâul Arnon. Iată, îţi dau în mâini pe Sihon, împăratul Hesbonului, amoritul, şi ţara lui. Începe cucerirea, fă război cu el!
28
Să-mi vinzi pe preţ de argint hrana pe care o voi mânca şi să-mi dai cu preţ de argint apa pe care o voi bea; nu voi face altceva decât să trec cu piciorul
29
lucru pe care mi l-au îngăduit copiii lui Esau care locuiesc în Seir şi moabiţii care locuiesc în Ar – îngăduie-mi şi tu lucrul acesta, până voi trece Iordanul ca să intru în ţara pe care ne-o dă Domnul Dumnezeul nostru.”
30
Dar Sihon, împăratul Hesbonului, n-a vrut să ne lase să trecem pe la el; căci Domnul Dumnezeul tău i-a făcut duhul neînduplecat şi i-a împietrit inima, ca să-l dea în mâinile tale, cum vezi azi.
34
I-am luat atunci toate cetăţile şi le-am nimicit cu desăvârşire: bărbaţi, femei şi prunci i-am nimicit cu desăvârşire şi n-am lăsat să scape niciunul măcar.
35
Numai vitele le-am răpit pentru noi, precum şi prada din cetăţile pe care le luaserăm.
36
De la Aroer, care este pe malurile pârâului Arnon, şi de la cetatea care este în vale, până la Galaad, n-a fost nicio cetate prea tare pentru noi: Domnul Dumnezeul nostru ni le-a dat pe toate în mână.
37
Dar de ţara copiilor lui Amon nu te-ai apropiat, de toate malurile pârâului Iaboc, de cetăţile de la munte şi de toate locurile pe care te-a oprit Domnul Dumnezeul tău să le loveşti.
1
Ne-am întors şi ne-am suit pe drumul care duce la Basan. Og, împăratul Basanului, ne-a ieşit înainte, cu tot poporul lui, ca să lupte împotriva noastră la Edrei.
2
Domnul mi-a zis: „Nu te teme de el; căci îl dau în mâinile tale, pe el şi tot poporul lui şi ţara lui; să te porţi cu el cum te-ai purtat cu Sihon, împăratul amoriţilor, care locuia la Hesbon.”
3
Şi Domnul Dumnezeul nostru a mai dat în mâinile noastre şi pe Og, împăratul Basanului, cu tot poporul lui; l-am bătut şi n-am lăsat să scape niciunul din oamenii lui.
4
I-am luat atunci toate cetăţile şi n-a fost una care să nu cadă în stăpânirea noastră: şaizeci de cetăţi, tot ţinutul Argob, împărăţia lui Og din Basan.
5
Toate cetăţile acestea erau întărite, cu ziduri înalte, cu porţi şi zăvoare, afară de cetăţile fără ziduri care erau foarte multe la număr.
6
Le-am nimicit cu desăvârşire, cum făcusem cu Sihon, împăratul Hesbonului; am nimicit cu desăvârşire toate cetăţile împreună cu bărbaţii, femeile şi pruncii.
11
(Numai Og, împăratul Basanului, mai rămăsese din neamul refaimiţilor. Patul lui, un pat de fier, este la Raba, cetatea copiilor lui Amon. Lungimea lui este de nouă coţi, şi lăţimea de patru coţi, după cotul unui om.)
12
Atunci am luat în stăpânire ţara aceasta. Am dat rubeniţilor şi gadiţilor ţinutul de la Aroer, care este pe pârâul Arnon, şi jumătatea muntelui Galaad cu cetăţile lui.
13
Am dat la jumătate din seminţia lui Manase ce mai rămânea din Galaad şi toată împărăţia lui Og din Basan: tot ţinutul Argob, cu tot Basanul, care purta numele de ţara refaimiţilor.
14
Iair, fiul lui Manase, a luat tot ţinutul Argob până la hotarul gheşuriţilor şi maacatiţilor, şi a pus numele lui târgurilor Basanului, numite şi azi târgurile lui Iair.
16
Rubeniţilor şi gadiţilor le-am dat o parte din Galaad până la pârâul Arnon, al cărui mijloc slujeşte ca hotar, şi până la pârâul Iaboc, hotarul copiilor lui Amon.
18
În vremea aceea, v-am dat porunca aceasta: „Domnul Dumnezeul vostru vă dă în mână ţara aceasta, ca s-o stăpâniţi. Voi toţi, cei buni de luptă, să mergeţi înarmaţi înaintea copiilor lui Israel.
19
Numai femeile voastre, pruncii şi vitele voastre – ştiu că aveţi multe vite – să rămână în cetăţile pe care vi le-am dat,
20
până ce Domnul va da odihnă fraţilor voştri ca şi vouă şi vor lua şi ei în stăpânire ţara pe care le-o dă Domnul Dumnezeul vostru dincolo de Iordan. După aceea vă veţi întoarce fiecare în moştenirea pe care v-am dat-o.”
21
În vremea aceea, am poruncit lui Iosua şi i-am zis: „Ochii tăi au văzut tot ce a făcut Domnul Dumnezeul vostru acestor doi împăraţi: aşa va face Domnul tuturor împărăţiilor împotriva cărora vei merge.
24
„Stăpâne Doamne! Tu ai început să arăţi robului Tău mărirea Ta şi mâna Ta cea puternică; căci care este dumnezeul acela, în cer şi pe pământ, care să poată face lucrări ca ale Tale şi să aibă o putere ca a Ta?
27
Suie-te pe vârful muntelui Pisga, uită-te spre apus, spre miazănoapte, spre miazăzi şi spre răsărit, şi priveşte-o doar cu ochii; căci nu vei trece Iordanul acesta.
28
Dă porunci lui Iosua, întăreşte-l şi îmbărbătează-l; căci el va merge înaintea poporului acestuia şi-l va pune în stăpânirea ţării pe care o vei vedea.”