1
Adoni-Ţedec, împăratul Ierusalimului, a aflat că Iosua pusese mâna pe Ai şi o nimicise cu desăvârşire, că făcuse cetăţii Ai şi împăratului ei cum făcuse Ierihonului şi împăratului lui, şi că locuitorii Gabaonului făcuseră pace cu Israel şi erau în mijlocul lor.
2
Atunci i-a fost foarte mare frică; fiindcă Gabaon era o cetate mare ca una din cetăţile împărăteşti, mai mare chiar decât Ai, şi toţi bărbaţii ei erau viteji.
3
Adoni-Ţedec, împăratul Ierusalimului, a trimis să spună lui Hoham, împăratul Hebronului, lui Piream, împăratul Iarmutului, lui Iafia, împăratul Lachisului, şi lui Debir, împăratul Eglonului:
4
„Suiţi-vă la mine şi ajutaţi-mă, ca să batem Gabaonul, căci a făcut pace cu Iosua şi cu copiii lui Israel.”
5
Cei cinci împăraţi ai amoriţilor: împăratul Ierusalimului, împăratul Hebronului, împăratul Iarmutului, împăratul Lachisului şi împăratul Eglonului s-au adunat astfel şi s-au suit împreună cu toate oştile lor; au venit şi au tăbărât lângă Gabaon şi au început să lupte împotriva lui.
6
Oamenii din Gabaon au trimis să spună lui Iosua, în tabăra din Ghilgal: „Nu părăsi pe robii tăi, suie-te la noi în grabă, izbăveşte-ne, dă-ne ajutor; căci toţi împăraţii amoriţilor care locuiesc pe munte s-au strâns împotriva noastră.”
9
Iosua a venit fără veste peste ei, după ce a mers toată noaptea de la Ghilgal.
10
Domnul i-a pus în învălmăşeală dinaintea lui Israel; şi Israel le-a pricinuit o mare înfrângere la Gabaon, i-a urmărit pe drumul care suie la Bet-Horon şi i-a bătut până la Azeca şi până la Macheda.
11
Pe când fugeau ei dinaintea lui Israel şi se coborau din Bet-Horon, Domnul a făcut să cadă din cer peste ei nişte pietre mari până la Azeca, şi au pierit; cei ce au murit de pietrele grindinei au fost mai mulţi decât cei ucişi cu sabia de copiii lui Israel.
12
Atunci Iosua a vorbit Domnului, în ziua când a dat Domnul pe amoriţi în mâinile copiilor lui Israel, şi a zis în faţa lui Israel: „Opreşte-te, soare, asupra Gabaonului, şi tu, lună, asupra văii Aialonului!”
13
Şi soarele s-a oprit, şi luna şi-a întrerupt mersul, până ce poporul şi-a răzbunat pe vrăjmaşii lui. Lucrul acesta nu este scris oare în Cartea Dreptului? Soarele s-a oprit în mijlocul cerului şi nu s-a grăbit să apună, aproape o zi întreagă.
16
Cei cinci împăraţi au fugit şi s-au ascuns într-o peşteră la Macheda.
17
S-a spus lucrul acesta lui Iosua, zicând: „Cei cinci împăraţi se află ascunşi într-o peşteră la Macheda.”
18
Iosua a zis: „Prăvăliţi nişte pietre mari la intrarea peşterii şi puneţi nişte oameni să-i păzească.
19
Şi voi nu vă opriţi, ci urmăriţi pe vrăjmaşii voştri şi bateţi-i pe dinapoi; nu-i lăsaţi să intre în cetăţile lor, căci Domnul Dumnezeul vostru i-a dat în mâinile voastre.”
20
După ce Iosua şi copiii lui Israel le-au pricinuit o foarte mare înfrângere şi i-au bătut cu desăvârşire, cei ce au putut scăpa au intrat în cetăţile întărite,
21
şi tot poporul s-a întors liniştit în tabără la Iosua în Macheda, fără ca cineva să fi crâcnit cu limba lui împotriva copiilor lui Israel.
22
Iosua a zis atunci: „Deschideţi intrarea peşterii, scoateţi afară din ea pe cei cinci împăraţi şi aduceţi-i la mine.”
23
Ei au făcut aşa şi au adus la el pe cei cinci împăraţi, pe care-i scoseseră din peşteră: pe împăratul Ierusalimului, pe împăratul Hebronului, pe împăratul Iarmutului, pe împăratul Lachisului şi pe împăratul Eglonului.
24
După ce au adus pe aceşti împăraţi înaintea lui Iosua, Iosua a chemat pe toţi bărbaţii lui Israel şi a zis căpeteniilor oamenilor de război care merseseră cu el: „Apropiaţi-vă şi puneţi-vă picioarele pe grumajii împăraţilor acestora.” Ei s-au apropiat şi au pus picioarele pe grumajii lor.
25
Iosua le-a zis: „Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi, ci întăriţi-vă şi îmbărbătaţi-vă, căci aşa va face Domnul tuturor vrăjmaşilor voştri împotriva cărora vă veţi lupta.”
27
Pe la apusul soarelui, Iosua a poruncit să-i coboare din copaci, i-au aruncat în peştera în care se ascunseseră şi au pus la intrarea peşterii nişte pietre mari, care au rămas acolo până în ziua de azi.
28
Iosua a luat Macheda chiar în ziua aceea şi a trecut-o prin ascuţişul sabiei; a nimicit cu desăvârşire pe împărat, cetatea şi pe toţi cei ce se aflau în ea; n-a lăsat să scape niciunul, şi împăratului din Macheda i-a făcut cum făcuse împăratului Ierihonului.
29
Iosua şi tot Israelul împreună cu el a trecut din Macheda la Libna şi a dat luptă împotriva Libnei.
30
Domnul a dat-o şi pe ea împreună cu împăratul ei în mâinile lui Israel şi a trecut-o prin ascuţişul sabiei, pe ea şi pe toţi cei ce se găseau în ea; n-a lăsat să scape niciunul şi a făcut împăratului ei cum făcuse împăratului Ierihonului.
31
Iosua şi tot Israelul împreună cu el a trecut din Libna în Lachis, a tăbărât înaintea ei şi a început lupta împotriva ei.
32
Domnul a dat cetatea Lachis în mâinile lui Israel, care a luat-o a doua zi şi a trecut-o prin ascuţişul sabiei, pe ea şi pe toţi cei ce se aflau în ea, cum făcuse cu Libna.
33
Atunci Horam, împăratul Ghezerului, s-a suit ca să dea ajutor Lachisului. Iosua l-a bătut, pe el şi pe poporul lui, fără să lase pe cineva să scape.
34
Iosua şi tot Israelul împreună cu el a trecut din Lachis la Eglon; au tăbărât înaintea ei şi au început lupta.
35
Au luat-o în aceeaşi zi şi au trecut-o prin ascuţişul sabiei, pe ea şi pe toţi cei ce se aflau în ea; Iosua a nimicit-o cu desăvârşire chiar în ziua aceea, cum făcuse cu Lachis.
36
Iosua şi tot Israelul împreună cu el s-a suit din Eglon la Hebron şi au început lupta împotriva lui.
37
L-au luat şi l-au trecut prin ascuţişul sabiei, pe el, pe împăratul lui, toate cetăţile care ţineau de el şi pe toţi cei ce se aflau în el; Iosua n-a lăsat pe niciunul să scape, cum făcuse cu Eglonul, şi l-a nimicit cu desăvârşire împreună cu toţi cei ce se aflau în el.
38
Iosua şi tot Israelul împreună cu el s-a îndreptat împotriva Debirului şi a început lupta împotriva lui.
39
L-a luat, pe el, pe împăratul lui şi toate cetăţile care ţineau de el; le-au trecut prin ascuţişul sabiei şi au nimicit cu desăvârşire pe toţi cei ce se aflau în ele, fără să lase să scape vreunul; Iosua a făcut Debirului şi împăratului lui cum făcuse Hebronului şi cum făcuse Libnei şi împăratului ei.
40
Iosua a bătut astfel toată ţara, muntele, partea de miazăzi, câmpia şi costişele, şi a bătut pe toţi împăraţii; n-a lăsat să scape nimeni şi a nimicit cu desăvârşire tot ce avea suflare, cum poruncise Domnul Dumnezeul lui Israel.
4
Au ieşit ei şi toate oştirile lor împreună cu ei, alcătuind un popor fără număr, ca nisipul care este pe marginea mării, şi având cai şi care în foarte mare număr.
5
Toţi împăraţii aceştia au hotărât un loc de întâlnire şi au venit de au tăbărât împreună la apele Merom, ca să lupte împotriva lui Israel.
6
Domnul a zis lui Iosua: „Nu te teme de ei, căci mâine, pe vremea aceasta, îi voi da bătuţi pe toţi înaintea lui Israel. Cailor să le tai vinele picioarelor, iar carele lor să le arzi în foc.”
7
Iosua cu toţi oamenii lui de război au venit pe neaşteptate peste ei la apele Merom şi s-au năpustit în mijlocul lor.
8
Domnul i-a dat în mâinile lui Israel; ei i-au bătut şi i-au urmărit până la Sidonul cel mare, până la Misrefot-Maim şi până în valea Miţpa la răsărit; i-au bătut, fără să lase să scape vreunul.
10
La întoarcere, şi în acelaşi timp, Iosua a luat Haţorul şi a trecut prin sabie pe împăratul lui. Haţorul era mai înainte capitala tuturor acestor împărăţii.
11
Au trecut prin ascuţişul sabiei şi au nimicit cu desăvârşire pe toţi cei ce se găseau în el: n-a rămas nimic din ce avea suflare de viaţă şi au pus foc Haţorului.
12
Iosua a luat, de asemenea, toate cetăţile împăraţilor acelora, şi pe toţi împăraţii lor i-a trecut prin ascuţişul sabiei şi i-a nimicit cu desăvârşire, cum poruncise Moise, robul Domnului.
13
Dar Israel n-a ars niciuna din cetăţile aşezate pe dealuri, afară numai de Haţor, care a fost ars de Iosua.
14
Copiii lui Israel au păstrat pentru ei toată prada cetăţilor acelora şi vitele; dar au trecut prin ascuţişul sabiei pe toţi oamenii, până i-au nimicit, fără să lase ceva din ce are suflare de viaţă.
15
Iosua a împlinit poruncile date de Domnul robului Său Moise şi de Moise lui Iosua; n-a lăsat nimic neîmplinit din tot ce poruncise lui Moise, Domnul.
17
de la muntele cel pleşuv care se înalţă spre Seir până la Baal-Gad, în valea Libanului, la poalele muntelui Hermon. A luat pe toţi împăraţii lor, i-a bătut şi i-a omorât.
20
Căci Domnul a îngăduit ca popoarele acelea să-şi împietrească inima şi să lupte împotriva lui Israel, pentru ca Israel să le nimicească cu desăvârşire, fără să aibă milă de ele, şi să le nimicească, după cum poruncise lui Moise, Domnul.
21
În acelaşi timp, Iosua a pornit şi a nimicit pe anachimi din muntele Hebronului, din Debir, din Anab, din tot muntele lui Iuda şi din tot muntele lui Israel; Iosua i-a nimicit cu desăvârşire, împreună cu cetăţile lor.
23
Iosua a pus stăpânire deci pe toată ţara, potrivit cu tot ce spusese lui Moise, Domnul. Şi Iosua a dat-o de moştenire lui Israel, fiecăruia i-a dat partea lui, după seminţiile lor. Apoi ţara s-a odihnit de război.
1
Iată împăraţii pe care i-au bătut copiii lui Israel şi a căror ţară au luat-o în stăpânire de cealaltă parte a Iordanului, spre răsăritul soarelui, de la pârâul Arnon până la muntele Hermonului, cu toată câmpia de la răsărit:
2
pe Sihon, împăratul amoriţilor, care locuia la Hesbon. Stăpânirea lui se întindea de la Aroer, care este pe malul pârâului Arnon, şi, de la mijlocul pârâului, peste jumătate din Galaad, până la pârâul Iaboc, hotarul copiilor lui Amon;
3
de la câmpie până la Marea Chineret la răsărit şi până la marea câmpiei, care este Marea Sărată, la răsărit, spre Bet-Ieşimot; şi de la miazăzi, sub poalele muntelui Pisga.
5
Stăpânirea lui se întindea peste muntele Hermonului, peste Salca, peste tot Basanul, până la hotarul gheşuriţilor şi maacatiţilor, şi peste jumătate din Galaad, hotarul lui Sihon, împăratul Hesbonului.
6
Moise, robul Domnului, şi copiii lui Israel i-au bătut; şi Moise, robul Domnului, le-a dat ţara lor în stăpânirea rubeniţilor, gadiţilor şi la jumătate din seminţia lui Manase.
7
Iată împăraţii pe care i-au bătut Iosua şi copiii lui Israel dincoace de Iordan, la apus, de la Baal-Gad în valea Libanului până la muntele cel pleşuv, care se înalţă spre Seir. Iosua a dat ţara lor în stăpânire seminţiilor lui Israel, fiecăreia i-a dat partea ei,
8
pe munte, în vale, în câmpie, pe costişe, în pustiu şi în partea de miazăzi, ţara hetiţilor, amoriţilor, canaaniţilor, fereziţilor, heviţilor şi iebusiţilor.