1
Samuel a murit. Tot Israelul s-a adunat şi l-a plâns şi l-au îngropat în locuinţa lui, la Rama. Atunci David s-a sculat şi s-a coborât în pustiul Paran.
3
Numele acestui om era Nabal, şi nevasta lui se chema Abigail; era o femeie cu judecată şi frumoasă la chip, dar bărbatul ei era aspru şi rău în faptele lui. El se trăgea din Caleb.
4
David a aflat în pustiu că Nabal îşi tunde oile.
8
Întreabă pe slujitorii tăi şi-ţi vor spune. Să capete trecere, dar, tinerii aceştia înaintea ta, fiindcă venim într-o zi de bucurie. Dă, dar, te rog, robilor tăi şi fiului tău David, ce te lasă inima.”
12
Oamenii lui David şi-au luat drumul înapoi; s-au întors şi au spus, la sosirea lor, toate aceste cuvinte lui David.
13
Atunci David a zis oamenilor săi: „Fiecare din voi să-şi încingă sabia!” Şi fiecare şi-a încins sabia. David şi-a încins şi el sabia, şi aproape patru sute de inşi s-au suit după el. Au mai rămas doar două sute la calabalâcuri.
14
Unul din slujitorii lui Nabal a venit şi a zis către Abigail, nevasta lui Nabal: „Iată că David a trimis din pustiu nişte soli să întrebe de sănătate pe stăpânul nostru, şi el s-a purtat rău cu ei.
15
Şi totuşi oamenii aceştia au fost foarte buni cu noi; nu ne-au ocărât şi nu ni s-a luat nimic, în tot timpul cât am fost cu ei în câmp.
17
Să ştii acum şi vezi ce ai de făcut, căci pierderea stăpânului nostru şi a întregii lui case este hotărâtă, şi el este aşa de rău încât nimeni nu îndrăzneşte să-i vorbească.”
18
Abigail a luat îndată două sute de pâini, două burdufuri cu vin, cinci oi pregătite, cinci măsuri de grâu prăjit, o sută de turte de stafide şi două sute de legături de smochine. Le-a pus pe măgari
22
Dumnezeu să pedepsească pe robul Său David cu toată asprimea, dacă voi mai lăsa să rămână până la lumina zilei pe cineva de parte bărbătească din tot ce este al lui Nabal!”
24
Apoi, aruncându-se la picioarele lui, a zis: „Eu sunt de vină, domnul meu! Îngăduie roabei tale să-ţi vorbească la urechi şi ascultă cuvintele roabei tale.
25
Să nu-şi pună domnul meu mintea cu omul acela rău, cu Nabal, căci, cum îi este numele, aşa este şi el; Nabal îi este numele şi este plin de nebunie. Şi eu, roaba ta, n-am văzut pe oamenii trimişi de domnul meu.
26
Acum, domnul meu, viu este Domnul şi viu este sufletul tău, că Domnul te-a oprit să verşi sânge şi să te ajuţi cu mâna ta. Vrăjmaşii tăi, cei ce vor răul domnului meu, să fie ca Nabal!
28
Iartă, te rog, vina roabei tale, căci Domnul va face domnului meu o casă trainică; iartă, căci domnul meu poartă războaiele Domnului, şi niciodată nu va fi răutate în tine.
29
Dacă se va ridica cineva care să te urmărească şi să vrea să-ţi ia viaţa, sufletul domnului meu va fi legat în mănunchiul celor vii la Domnul Dumnezeul tău, şi să arunce cu praştia sufletul vrăjmaşilor tăi.
30
Când va face Domnul domnului meu tot binele pe care ţi l-a făgăduit, şi te va pune mai mare peste Israel,
31
atunci nu va avea domnul meu nici mustrări de cuget şi nici nu-l va durea inima că a vărsat sânge degeaba şi că s-a răzbunat singur. Şi când va face Domnul bine domnului meu, adu-ţi aminte de roaba ta.”
32
David a zis Abigailei: „Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israel care te-a trimis astăzi înaintea mea!
34
Dar viu este Domnul Dumnezeul lui Israel care m-a oprit să-ţi fac rău că, dacă nu te-ai fi grăbit să vii înaintea mea, n-ar mai fi rămas nimic din ce este al lui Nabal, până la lumina zilei de mâine.”
36
Abigail a ajuns la Nabal. Şi tocmai el dădea în casa lui un ospăţ ca un ospăţ împărătesc; inima îi era veselă şi era beat mort. Ea nu i-a spus nimic, nimic, până la lumina zilei.
37
Dar dimineaţa, după ce trecuse beţia lui Nabal, nevasta sa i-a istorisit ce se întâmplase. Inima lui Nabal a primit o lovitură de moarte şi s-a făcut ca o piatră.
38
Cam după zece zile, Domnul a lovit pe Nabal şi a murit.
39
David a aflat că murise Nabal şi a zis: „Binecuvântat să fie Domnul, că mi-a apărat pricina în ocara pe care mi-a făcut-o Nabal şi a împiedicat pe robul Său să facă rău! Domnul a făcut ca răutatea lui Nabal să cadă asupra capului lui.” David a trimis vorbă Abigailei că vrea s-o ia de nevastă.
40
Slujitorii lui David au ajuns la Abigail, la Carmel, şi i-au vorbit aşa: „David ne-a trimis la tine ca să te ia de nevastă.”
41
Ea s-a sculat, s-a aruncat cu faţa la pământ şi a zis: „Iată, roaba ta se socoteşte ca o roabă, gata să spele picioarele slujitorilor domnului meu.”
2
Saul s-a sculat şi s-a coborât în pustiul Zif, cu trei mii de oameni aleşi din Israel, ca să caute pe David în pustiul Zif.
3
A tăbărât pe dealul Hachila, în faţa pustiului, lângă drum. David era în pustiu; şi, înţelegând că Saul merge în urmărirea lui în pustiu,
4
a trimis nişte iscoade şi a aflat că în adevăr Saul venise.
5
Atunci David s-a sculat şi a venit la locul unde tăbărâse Saul şi a văzut locul unde era culcat Saul, cu Abner, fiul lui Ner, căpetenia oştirii lui. Saul era culcat în cort în mijlocul taberei, şi poporul era tăbărât în jurul lui.
6
David a luat cuvântul şi, vorbind lui Ahimelec, hetitul, şi lui Abişai, fiul Ţeruiei şi fratele lui Ioab, a zis: „Cine vrea să se coboare cu mine în tabără la Saul?” Şi Abişai a răspuns: „Eu mă voi coborî cu tine.”
7
David şi Abişai s-au dus noaptea la popor. Şi iată că Saul era culcat şi dormea în cort în mijlocul taberei, şi suliţa lui era înfiptă în pământ la capul lui. Abner şi poporul erau culcaţi în jurul lui.
8
Abişai a zis lui David: „Dumnezeu dă astăzi pe vrăjmaşul tău în mâinile tale; lasă-mă, te rog, să-l lovesc cu suliţa mea şi să-l pironesc dintr-o lovitură în pământ, ca să n-am nevoie să-i mai dau alta.”
9
Dar David a zis lui Abişai: „Nu-l omorî! Căci cine ar putea pune mâna pe unsul Domnului şi să rămână nepedepsit?”
10
Şi David a zis: „Viu este Domnul, că numai Domnul îl poate lovi; fie că-i va veni ziua să moară, fie că se va coborî într-un câmp de bătaie şi va pieri.
12
David a luat, dar, suliţa şi ulciorul cu apă de la căpătâiul lui Saul şi au plecat. Nimeni nu i-a văzut, nici n-a băgat de seamă nimic şi nimeni nu s-a deşteptat, căci Domnul îi cufundase pe toţi într-un somn adânc.
13
David a trecut de cealaltă parte şi a ajuns departe pe vârful muntelui, la o mare depărtare de tabără.
14
Şi a strigat poporului şi lui Abner, fiul lui Ner: „N-auzi tu, Abner?” Abner a răspuns: „Cine eşti tu care strigi către împăratul?”
15
Şi David a zis lui Abner: „Oare nu eşti tu bărbat? Şi cine este ca tine în Israel? Pentru ce atunci n-ai păzit pe împărat, stăpânul tău? Căci cineva din popor a venit să omoare pe împăratul, stăpânul tău.
16
Ce ai făcut tu nu este bine. Viu este Domnul, că sunteţi vrednici de moarte, căci n-aţi vegheat asupra stăpânului vostru, asupra unsului Domnului. Uită-te acum unde este suliţa împăratului şi ulciorul de apă, care erau la căpătâiul lui.”
17
Saul a cunoscut glasul lui David şi a zis: „Glasul tău este, fiul meu David?” Şi David a răspuns: „Glasul meu, împărate, domnul meu!”
19
Să binevoiască acum împăratul, domnul meu, să asculte cuvintele robului său: „Dacă Domnul este Cel ce te aţâţă împotriva mea, să primească mirosul unui dar de mâncare de la noi; dar dacă oamenii te aţâţă, blestemaţi să fie înaintea Domnului, fiindcă ei mă izgonesc azi ca să mă dezlipească de moştenirea Domnului, zicându-mi: „Du-te de slujeşte unor dumnezei străini!”
20
Of! să nu-mi cadă sângele pe pământ departe de faţa Domnului! Căci împăratul lui Israel a pornit să mă caute ca pe un purice, cum ar urmări o potârniche în munţi.”
21
Saul a zis: „Am păcătuit; întoarce-te, fiul meu David, căci nu-ţi voi mai face rău, fiindcă în ziua aceasta viaţa mea a fost scumpă înaintea ta. Am lucrat ca un nebun şi am făcut o mare greşeală.”
22
David a răspuns: „Iată suliţa împăratului; să vină unul din oamenii tăi s-o ia.
23
Domnul va răsplăti fiecăruia după dreptatea lui şi după credincioşia lui: căci Domnul te dăduse azi în mâinile mele, şi eu n-am vrut să pun mâna pe unsul Domnului.
24
Şi după cum azi viaţa ta a avut un mare preţ înaintea mea, tot aşa şi viaţa mea va avea un mare preţ înaintea Domnului, şi El mă va izbăvi din orice necaz.”
25
Saul a zis lui David: „Fii binecuvântat, fiul meu David! Tu vei face lucruri mari şi vei birui.” David şi-a văzut de drum, şi Saul s-a întors acasă.”
1
David şi-a zis în sine: „Voi pieri într-o zi ucis de mâna lui Saul; nu este nimic mai bine pentru mine decât să fug în ţara filistenilor, pentru ca Saul să înceteze să mă mai caute în tot ţinutul lui Israel; aşa voi scăpa de mâna lui.”
2
Şi David s-a sculat, el şi cei şase sute de oameni care erau împreună cu el, şi au trecut la Achiş, fiul lui Maoc, împăratul Gatului.
3
David şi oamenii lui au rămas în Gat, la Achiş; îşi aveau fiecare familia lui, şi David îşi avea cele două neveste: Ahinoam din Izreel şi Abigail din Carmel, nevasta lui Nabal.
4
Saul, când a aflat că David fugise la Gat, a încetat să-l mai caute.
5
David a zis lui Achiş: „Dacă am căpătat trecere înaintea ta, rogu-te să mi se dea într-una din cetăţile ţării un loc unde să pot locui; căci pentru ce să locuiască robul tău cu tine în cetatea împărătească?”
6
Şi chiar în ziua aceea, Achiş i-a dat Ţiclagul. De aceea, Ţiclagul a fost al împăraţilor lui Iuda până în ziua de azi.
7
Timpul cât a locuit David în ţara filistenilor a fost de un an şi patru luni.
8
David şi oamenii lui se suiau şi năvăleau asupra gheşuriţilor, ghirziţilor şi amaleciţilor; căci neamurile acestea locuiau din vremuri vechi în ţinutul acela până la Şur şi până în ţara Egiptului.
9
David pustia ţinutul acesta; nu lăsa cu viaţă nici bărbat, nici femeie, le lua oile, boii, măgarii, cămilele, hainele, şi apoi se întorcea şi se ducea la Achiş.
10
Achiş zicea: „Unde aţi năvălit azi?” Şi David răspundea: „Spre miazăzi de Iuda, spre miazăzi de ierahmeeliţi şi spre miazăzi de cheniţi.”
11
David nu lăsa cu viaţă nici bărbat, nici femeie ca să vină la Gat; „căci”, se gândea el, „ei ar putea să vorbească împotriva noastră şi să zică: „Aşa a făcut David.” Şi acesta a fost felul lui de purtare în tot timpul cât a locuit în ţara filistenilor.
12
Achiş se încredea în David şi zicea: „S-a făcut urât poporului său, Israel, şi va rămâne în slujba mea pe vecie.”