biblia online cornilescu

Plan de citire a biblie intr-un an

Pasajul zilei pentru 23 April 2024

1 Cronici 13

1 David a ţinut sfat cu căpeteniile peste mii şi peste sute, cu toţi mai marii.
2 Şi David a zis întregii adunări a lui Israel: „Dacă găsiţi cu cale şi dacă lucrul acesta vine de la Domnul Dumnezeul nostru, să trimitem în toate părţile la fraţii noştri care au rămas în toate ţinuturile lui Israel şi la preoţi şi leviţi, în cetăţile şi împrejurimile lor, ca să se strângă la noi,
3 şi să aducem la noi chivotul Dumnezeului nostru, căci nu ne-am mai îngrijit de el de pe vremea lui Saul.”
4 Toată adunarea a hotărât să facă aşa, căci lucrul acesta a părut bun întregului popor.
5 David a strâns pe tot Israelul, de la Şilhor în Egipt, până la intrarea Hamatului, ca să aducă din Chiriat-Iearim chivotul lui Dumnezeu.
6 Şi David, împreună cu tot Israelul, s-a suit la Baala, la Chiriat-Iearim, care este al lui Iuda, ca să ridice de acolo chivotul lui Dumnezeu, înaintea căruia este chemat Numele Domnului care şade între heruvimi.
7 Au pus într-un car nou chivotul lui Dumnezeu pe care l-au luat din casa lui Abinadab: Uza şi Ahio cârmuiau carul.
8 David şi tot Israelul jucau înaintea lui Dumnezeu cu toată puterea lor, cântând şi zicând din harpe, din lăute, din tobe, din chimvale şi din trâmbiţe.
9 Când au ajuns la aria lui Chidon, Uza a întins mâna să apuce chivotul, pentru că boii erau să-l răstoarne.
10 Domnul s-a aprins de mânie împotriva lui Uza şi Domnul l-a lovit, pentru că întinsese mâna pe chivot. Uza a murit acolo înaintea lui Dumnezeu.
11 David s-a mâniat că Domnul făcuse o spărtură, lovind pe Uza cu o asemenea pedeapsă. De aceea locul acesta a fost numit până în ziua de azi Pereţ-Uza.
12 David s-a temut de Dumnezeu în ziua aceea şi a zis: „Cum să aduc chivotul lui Dumnezeu la mine?”
13 David n-a tras chivotul la el în cetatea lui David, ci l-a dus în casa lui Obed-Edom din Gat.
14 Chivotul lui Dumnezeu a rămas trei luni la familia lui Obed-Edom, în casa lui. Şi Domnul a binecuvântat casa lui Obed-Edom şi tot ce era al lui.

1 Cronici 14

1 Hiram, împăratul Tirului, a trimis soli lui David şi lemn de cedru, şi cioplitori de piatră, şi tâmplari să-i zidească o casă.
2 David a cunoscut că Domnul îl întărea ca împărat al lui Israel şi că împărăţia lui s-a înălţat foarte mult, din pricina poporului Său, Israel.
3 David a mai luat neveste şi la Ierusalim: şi a mai născut fii şi fiice.
4 Iată numele celor ce i s-au născut la Ierusalim: Şamua, Şobab, Natan, Solomon,
5 Ibhar, Elişua, Elfelet,
6 Noga, Nefeg, Iafia,
7 Elişama, Beeliada şi Elifelet.
8 Filistenii au auzit că David fusese uns împărat peste tot Israelul şi s-au suit cu toţii să-l caute. David a fost înştiinţat de acest lucru şi le-a ieşit înainte.
9 Filistenii au venit şi s-au răspândit în valea refaimiţilor.
10 David a întrebat pe Dumnezeu zicând: „Să mă sui împotriva filistenilor, şi îi vei da în mâinile mele?” Şi Domnul i-a zis: „Suie-te, şi-i voi da în mâinile tale.”
11 S-au suit la Baal-Peraţim, unde David i-a bătut. Apoi a zis: „Dumnezeu a risipit pe vrăjmaşii mei prin mâna mea, ca pe nişte ape care se scurg.” De aceea s-a dat locului acestuia numele Baal-Peraţim.
12 Ei şi-au lăsat acolo dumnezeii, care au fost arşi în foc după porunca lui David.
13 Filistenii s-au răspândit din nou în vale.
14 David a întrebat iarăşi pe Dumnezeu. Şi Dumnezeu i-a zis: „Să nu te sui după ei; întoarce-te de la ei şi mergi asupra lor prin faţa duzilor.
15 Când vei auzi un vuiet de paşi în vârfurile duzilor, atunci să ieşi la luptă, căci Dumnezeu merge înaintea ta, ca să bată oastea filistenilor.”
16 David a făcut cum îi poruncise Dumnezeu, şi oastea filistenilor a fost bătută de la Gabaon până la Ghezer.
17 Faima lui David s-a răspândit în toată ţara, şi Domnul l-a făcut de temut pentru toate neamurile.

1 Cronici 15

1 David şi-a zidit case în cetatea lui David; a pregătit un loc chivotului lui Dumnezeu şi a ridicat un Cort pentru el.
2 Atunci David a zis: „Chivotul lui Dumnezeu nu trebuie purtat decât de leviţi, căci pe ei i-a ales Domnul să ducă chivotul lui Dumnezeu şi să-I slujească pe vecie.”
3 Şi David a strâns tot Israelul la Ierusalim, ca să suie chivotul Domnului la locul pe care i-l pregătise.
4 David a strâns pe fiii lui Aaron şi pe leviţi:
5 din fiii lui Chehat: pe căpetenia Uriel şi pe fraţii săi, o sută douăzeci;
6 din fiii lui Merari: pe căpetenia Asaia şi pe fraţii săi, două sute douăzeci;
7 din fiii lui Gherşon: pe căpetenia Ioel şi pe fraţii săi, o sută treizeci;
8 din fiii lui Eliţafan: pe căpetenia Semaia şi pe fraţii săi, două sute;
9 din fiii lui Hebron: pe căpetenia Eliel şi pe fraţii săi, optzeci;
10 din fiii lui Uziel: pe căpetenia Aminadab şi pe fraţii săi, o sută doisprezece.
11 David a chemat pe preoţii: Ţadoc şi Abiatar, şi pe leviţii: Uriel, Asaia, Ioel, Şemaia, Eliel şi Aminadab
12 şi le-a zis: „Voi sunteţi capii de familie ai leviţilor, sfinţiţi-vă, voi şi fraţii voştri, şi suiţi chivotul Domnului Dumnezeului lui Israel la locul pe care i l-am pregătit.
13 Pentru că n-aţi fost întâia dată, de aceea ne-a lovit Domnul Dumnezeul nostru, căci nu L-am căutat după Lege.”
14 Preoţii şi leviţii s-au sfinţit ca să suie chivotul Domnului Dumnezeului lui Israel.
15 Fiii leviţilor au dus chivotul lui Dumnezeu pe umeri cu nişte drugi, cum poruncise Moise după cuvântul Domnului.
16 Şi David a zis căpeteniilor leviţilor să aşeze pe fraţii lor cântăreţi cu instrumente de muzică, cu lăute, harpe şi ţambale, şi să sune din ele cântări răsunătoare, în semn de bucurie.
17 Leviţii au aşezat pe Heman, fiul lui Ioel; dintre fraţii lui, pe Asaf, fiul lui Berechia; şi dintre fiii lui Merari, fraţii lor, pe Etan, fiul lui Cuşaia;
18 apoi împreună cu ei pe fraţii lor de a doua mână: pe Zaharia, Ben, Iaaziel, Şemiramot, Iehiel, Uni, Eliab, Benaia, Maaseia, Matitia, Elifele, şi Micneia, şi Obed-Edom, şi Ieiel, uşieri.
19 Cântăreţii, Heman, Asaf şi Etan aveau ţambale de aramă, ca să sune din ele.
20 Zaharia, Aziel, Şemiramot, Iehiel, Uni, Eliab, Maaseia şi Benaia aveau lăute pe alamot;
21 şi Matitia, Elifele, Micneia, Obed-Edom, Ieiel şi Azazia aveau harpe cu opt corzi, ca să sune tare.
22 Chenania, căpetenia muzicii între leviţi, cârmuia muzica, fiindcă era meşter.
23 Berechia şi Elcana erau uşierii chivotului.
24 Şebania, Iosafat, Netaneel, Amasai, Zaharia, Benaia şi Eliezer, preoţii, sunau din trâmbiţe înaintea chivotului lui Dumnezeu. Obed-Edom şi Iehia erau uşierii chivotului.
25 David, bătrânii lui Israel şi căpeteniile miilor au pornit astfel să suie chivotul legământului Domnului de la casa lui Obed-Edom, în mijlocul bucuriei.
26 Când a ajutat Dumnezeu pe leviţi să ridice chivotul legământului Domnului, au jertfit şapte viţei şi şapte berbeci.
27 David era îmbrăcat cu o manta de in subţire; tot aşa erau îmbrăcaţi toţi leviţii care duceau chivotul, cântăreţii şi Chenania, căpetenia muzicii între cântăreţi, şi David avea pe el un efod de in.
28 Tot Israelul a suit chivotul legământului Domnului cu strigăte de bucurie, cu sunete de goarne, de trâmbiţe şi de chimvale, şi făcând să răsune lăutele şi harpele.
29 Pe când intra în cetatea lui David chivotul legământului Domnului, Mical, fata lui Saul, se uita pe fereastră şi, când a văzut pe împăratul David sărind şi jucând, l-a dispreţuit în inima ei.

Cauta in biblie
Versetul Zilei
Facebook