biblia online cornilescu

Plan de citire a biblie intr-un an

Pasajul zilei pentru 02 June 2025

Iov 37

1 La auzul acestor lucruri îmi tremură inima de tot şi sare din locul ei.
2 Ascultaţi, ascultaţi trăsnetul tunetului Său, bubuitul care iese din gura Lui!
3 Îl rostogoleşte pe toată întinderea cerurilor, şi fulgerul Lui luminează până la marginile pământului.
4 Apoi se aude un bubuit, tună cu glasul Lui măreţ; şi nu mai opreşte fulgerul, de îndată ce răsună glasul Lui.
5 Dumnezeu tună cu glasul Lui în chip minunat; face lucruri mari pe care noi nu le înţelegem.
6 El zice zăpezii: „Cazi pe pământ!” Zice acelaşi lucru ploii, chiar şi celor mai puternice ploi.
7 Pecetluieşte mâna tuturor oamenilor, pentru ca toţi să se recunoască de făpturi ale Lui.
8 Fiara sălbatică se trage într-o peşteră şi se culcă în vizuina ei.
9 Vijelia vine de la miazăzi, şi frigul din vânturile de la miazănoapte.
10 Dumnezeu, prin suflarea Lui, face gheaţa şi micşorează locul apelor mari.
11 Încarcă norii cu aburi şi-i risipeşte scânteietori;
12 mişcarea lor se îndreaptă după planurile Lui, pentru împlinirea a tot ce le porunceşte El pe faţa pământului locuit.
13 Îi face să pară ca o nuia cu care loveşte pământul, sau ca un semn al dragostei Lui.
14 Iov, ia aminte la aceste lucruri! Priveşte liniştit minunile lui Dumnezeu!
15 Ştii cum cârmuieşte Dumnezeu norii şi cum face să strălucească din ei fulgerul Său?
16 Înţelegi tu plutirea norilor, minunile Aceluia a cărui ştiinţă este desăvârşită?
17 Ştii pentru ce ţi se încălzesc veşmintele, când se odihneşte pământul de vântul de miazăzi?
18 Poţi tu să întinzi cerurile ca El, tari ca o oglindă turnată?
19 Arată-ne ce trebuie să-I spunem. Căci suntem prea neştiutori ca să-I putem vorbi.
20 Cine-I va da de veste că Îi voi vorbi? Dar care este omul care-şi doreşte pierderea?
21 Acum, fireşte, nu putem vedea lumina soarelui care străluceşte în dosul norilor, dar va trece un vânt şi-l va curăţa;
22 de la miazănoapte ne vine aurora şi ce înfricoşată este măreţia care înconjoară pe Dumnezeu!
23 Pe Cel Atotputernic nu-L putem ajunge, căci este mare în tărie, dar dreptul şi dreptatea deplină El nu le frânge.
24 De aceea oamenii trebuie să se teamă de El; El nu-Şi îndreaptă privirile spre cei ce se cred înţelepţi.”

Iov 38

1 Domnul a răspuns lui Iov din mijlocul furtunii şi a zis:
2 „Cine este cel ce Îmi întunecă planurile prin cuvântări fără pricepere?
3 Încinge-ţi mijlocul ca un viteaz, ca Eu să te întreb, şi tu să Mă înveţi.
4 Unde erai tu când am întemeiat pământul? Spune, dacă ai pricepere.
5 Cine i-a hotărât măsurile, ştii? Sau cine a întins frânghia de măsurat peste el?
6 Pe ce sunt sprijinite temeliile lui? Sau cine i-a pus piatra din capul unghiului,
7 atunci când stelele dimineţii izbucneau în cântări de bucurie şi când toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie?
8 Cine a închis marea cu porţi, când s-a aruncat din pântecele mamei ei?
9 Când i-am făcut haina din nori şi scutece din întuneric;
10 când i-am pus hotar şi când i-am pus zăvoare şi porţi;
11 când am zis: „Până aici să vii, să nu treci mai departe; aici să ţi se oprească mândria valurilor tale”?
12 De când eşti, ai poruncit tu dimineţii? Ai arătat zorilor locul lor,
13 ca să apuce capetele pământului şi să scuture pe cei răi de pe el?
14 Ca pământul să se schimbe ca lutul pe care se pune o pecete, şi toate lucrurile să se arate îmbrăcate ca în haina lor adevărată?
15 Pentru ca cei răi să fie lipsiţi de lumina lor, şi braţul care se ridică să fie zdrobit?
16 Ai pătruns tu până la izvoarele mării? Sau te-ai plimbat tu prin fundurile adâncului?
17 Ţi s-au deschis porţile morţii? Sau ai văzut tu porţile umbrei morţii?
18 Ai cuprins tu cu privirea întinderea pământului? Vorbeşte, dacă ştii toate aceste lucruri.
19 Unde este drumul care duce la locaşul luminii? Şi întunericul unde îşi are locuinţa?
20 Poţi să le urmăreşti până la hotarul lor şi să cunoşti cărările locuinţei lor?
21 Ştii, căci atunci erai născut, şi numărul zilelor tale este mare!
22 Ai ajuns tu până la cămările zăpezii? Ai văzut tu cămările grindinei,
23 pe care le păstrez pentru vremurile de strâmtorare, pentru zilele de război şi de bătălie?
24 Pe ce cale se împarte lumina? Şi pe ce cale se împrăştie vântul de răsărit pe pământ?
25 Cine a deschis un loc de scurgere ploii şi a însemnat drumul fulgerului şi al tunetului,
26 pentru ca să cadă ploaia pe un pământ fără locuitori, pe un pustiu unde nu sunt oameni;
27 pentru ca să adape locurile pustii şi uscate, şi ca să facă să încolţească şi să răsară iarba?
28 Are ploaia tată? Cine dă naştere picăturilor de rouă?
29 Din al cui sân iese gheaţa şi cine naşte promoroaca cerului,
30 ca apele să se îngroaşe ca o piatră, şi faţa adâncului să se întărească?
31 Poţi să înnozi tu legăturile Găinuşei sau să dezlegi frânghiile Orionului?
32 Tu faci să iasă la vremea lor semnele zodiacului şi tu cârmuieşti Ursul mare cu puii lui?
33 Cunoşti tu legile cerului? Sau tu îi orânduieşti stăpânirea pe pământ?
34 Îţi înalţi tu glasul până la nori, ca să chemi să te acopere râuri de ape?
35 Poţi tu să arunci fulgerele ca să plece? Îţi zic ele: „Iată-ne”?
36 Cine a pus înţelepciunea în negura norilor sau cine a dat pricepere întocmirii văzduhului?
37 Cine poate să numere norii cu înţelepciune şi să verse burdufurile cerurilor,
38 pentru ca să înceapă pulberea să facă noroi, şi bulgării de pământ să se lipească împreună?
39 Tu izgoneşti prada pentru leoaică şi tu potoleşti foamea puilor de lei,
40 când stau ghemuiţi în vizuina lor, când stau la pândă în culcuşul lor?
41 Cine pregăteşte corbului hrana, când puii lui strigă spre Dumnezeu, când umblă rătăciţi şi flămânzi?

Iov 39

1 Ştii tu când îşi fac caprele sălbatice puii? Vezi tu pe cerboaice când fată?
2 Numeri tu lunile în care sunt însărcinate şi cunoşti tu vremea când nasc?
3 Ele se pleacă, fată puii şi scapă iute de durerile lor.
4 Puii lor prind vlagă şi cresc sub cerul slobod, pleacă şi nu se mai întorc la ele.
5 Cine a lăsat slobod măgarul sălbatic, izbăvindu-l de orice legătură?
6 I-am dat ca locuinţă pustiul şi pământul sărac ca locaş.
7 El râde de zarva cetăţilor şi n-aude strigătele stăpânului, care-l mână.
8 Străbate munţii ca să-şi găsească hrana şi umblă după tot ce este verde.
9 Vrea bivolul sălbatic să fie în slujba ta? Şi stă el noaptea la ieslea ta?
10 Îl poţi lega tu cu o funie, ca să tragă o brazdă? Merge el după tine, ca să grăpeze bulgării din văi?
11 Te încrezi tu în el, pentru că puterea lui este mare? Şi-i laşi tu grija lucrărilor tale?
12 Te laşi tu pe el, pentru căratul roadelor tale, ca să le strângă în aria ta?
13 Aripa struţului bate cu veselie, de-ai zice că este aripa şi penişul berzei.
14 Dar struţoaica îşi încredinţează pământului ouăle şi le lasă să se încălzească în nisip.
15 Ea uită că piciorul le poate strivi, că o fiară de câmp le poate călca în picioare.
16 Este aspră cu puii săi de parcă nici n-ar fi ai ei. Că s-a trudit degeaba, nu-i pasă nicidecum!
17 Căci Dumnezeu nu i-a dat înţelepciune şi nu i-a făcut parte de pricepere.
18 Când se scoală şi porneşte, râde de cal şi de călăreţul lui.
19 Tu dai putere calului, şi-i îmbraci gâtul cu o coamă ce fâlfâie?
20 Tu-l faci să sară ca lăcusta? Nechezatul lui puternic răspândeşte groaza.
21 Scurmă pământul şi, mândru de puterea lui, se aruncă asupra celor înarmaţi;
22 îşi bate joc de frică, nu se teme şi nu se dă înapoi dinaintea sabiei.
23 Zăngăneşte tolba cu săgeţi pe el, suliţa şi lancea strălucesc,
24 fierbe de aprindere, mănâncă pământul, n-are astâmpăr când răsună trâmbiţa.
25 La sunetul trâmbiţei parcă zice: „Înainte!” De departe miroase bătălia, glasul ca de tunet al căpeteniilor şi strigătele de luptă.
26 Oare prin priceperea ta îşi ia uliul zborul şi îşi întinde aripile spre miazăzi?
27 Oare din porunca ta se înalţă vulturul şi îşi aşază cuibul pe înălţimi?
28 El locuieşte în stânci, acolo îşi are locuinţa, pe vârful zimţat al stâncilor şi pe vârful munţilor.
29 De acolo descoperă el prada şi îşi cufundă privirile în depărtare după ea.
30 Puii lui îi beau sângele; şi acolo unde sunt hoituri, acolo-i şi vulturul.”

Cauta in biblie
Versetul Zilei
Facebook