biblia online cornilescu

Plan de citire a biblie intr-un an

Pasajul zilei pentru 19 June 2024

Psalmi 81

1 Către mai marele cântăreţilor. De cântat pe ghitit. Un psalm al lui Asaf. Cântaţi cu veselie lui Dumnezeu, care este tăria noastră! Înălţaţi strigăte de bucurie Dumnezeului lui Iacov!
2 Cântaţi o cântare, sunaţi din tobă, din harpa cea plăcută şi din lăută!
3 Sunaţi din trâmbiţă la luna nouă, la luna plină, în ziua sărbătorii noastre!
4 Căci aceasta este o Lege pentru Israel, o poruncă a Dumnezeului lui Iacov.
5 El a rânduit sărbătoarea aceasta pentru Iosif, când a mers împotriva ţării Egiptului… Atunci am auzit un glas pe care nu l-am cunoscut: –
6 „I-am descărcat povara de pe umăr, şi mâinile lui nu mai ţin coşul.
7 Ai strigat în necaz, şi te-am izbăvit; ţi-am răspuns în locul tainic al tunetului şi te-am încercat la apele Meriba. – (Oprire)
8 Ascultă, poporul Meu, şi te voi sfătui; Israele, de M-ai asculta!
9 Niciun dumnezeu străin să nu fie în mijlocul tău şi să nu te închini înaintea dumnezeilor străini!
10 Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te-am scos din ţara Egiptului; deschide-ţi gura larg, şi ţi-o voi umple!”
11 Dar poporul Meu n-a ascultat glasul Meu, Israel nu M-a ascultat.
12 Atunci i-am lăsat în voia pornirilor inimii lor, şi au urmat sfaturile lor.
13 O! de M-ar asculta poporul Meu, de ar umbla Israel în căile Mele!
14 Într-o clipă aş înfrunta pe vrăjmaşii lor, Mi-aş întoarce mâna împotriva potrivnicilor lor;
15 cei ce urăsc pe Domnul L-ar linguşi, şi fericirea lui Israel ar dăinui în veci.
16 L-aş hrăni cu cel mai bun grâu şi l-aş sătura cu miere din stâncă.

Psalmi 82

1 Un psalm al lui Asaf. Dumnezeu stă în adunarea lui Dumnezeu; El judecă în mijlocul dumnezeilor.
2 – „Până când veţi judeca strâmb şi veţi căuta la faţa celor răi? – (Oprire)
3 Faceţi dreptate celui slab şi orfanului, daţi dreptate nenorocitului şi săracului,
4 scăpaţi pe cel nevoiaş şi lipsit, izbăviţi-i din mâna celor răi.”
5 Dar ei nu vor să ştie de nimic, nu pricep nimic, ci umblă în întuneric; de aceea se clatină toate temeliile pământului.
6 Eu am zis: „Sunteţi dumnezei, toţi sunteţi fii ai Celui Preaînalt.”
7 Însă veţi muri ca nişte oameni, veţi cădea ca un domnitor oarecare.”
8 Scoală-Te, Dumnezeule, şi judecă pământul! Căci toate neamurile sunt ale Tale.

Psalmi 83

1 O cântare. Un psalm al lui Asaf. Dumnezeule, nu tăcea! Nu tăcea şi nu Te odihni, Dumnezeule!
2 Căci iată că vrăjmaşii Tăi se frământă, şi cei ce Te urăsc înalţă capul.
3 Fac planuri pline de vicleşug împotriva poporului Tău şi se sfătuiesc împotriva celor ocrotiţi de Tine.
4 „Veniţi”, zic ei, „să-i nimicim din mijlocul neamurilor, ca să nu se mai pomenească numele lui Israel!”
5 Se strâng toţi cu o inimă, fac un legământ împotriva Ta:
6 corturile lui Edom şi ismaeliţii, Moabul şi hagareniţii,
7 Ghebal, Amon, Amalec, filistenii cu locuitorii Tirului.
8 Asiria se uneşte şi ea cu ei şi îşi împrumută braţul ei copiilor lui Lot. (Oprire)
9 Fă-le ca lui Madian, ca lui Sisera, ca lui Iabin la pârâul Chison,
10 care au fost nimiciţi la En-Dor, şi au ajuns un gunoi pentru îngrăşarea pământului.
11 Căpeteniilor lor fă-le ca lui Oreb şi Zeeb, şi tuturor domnilor lor ca lui Zebah şi Ţalmuna!
12 Căci ei zic: „Să punem mâna pe locuinţele lui Dumnezeu!”
13 Dumnezeule, fă-i ca vârtejul de praf, ca paiul luat de vânt,
14 ca focul care arde pădurea şi ca flacăra care aprinde munţii!
15 Urmăreşte-i astfel cu furtuna Ta şi bagă groaza în ei cu vijelia Ta!
16 Acoperă-le faţa de ruşine, ca să caute Numele Tău, Doamne!
17 Să fie ruşinaţi şi îngroziţi pe vecie, să le roşească obrazul de ruşine şi să piară!
18 Ca să ştie că numai Tu, al cărui nume este Domnul, Tu eşti Cel Preaînalt pe tot pământul.

Psalmi 84

1 Către mai marele cântăreţilor. De cântat pe ghitit. Un psalm al fiilor lui Core. Cât de plăcute sunt locaşurile Tale, Doamne al oştirilor!
2 Sufletul meu suspină şi tânjeşte de dor după curţile Domnului, inima şi carnea mea strigă către Dumnezeul cel Viu!
3 Până şi pasărea îşi găseşte o casă acolo, şi rândunica un cuib unde îşi pune puii… Ah! altarele Tale, Doamne al oştirilor, împăratul meu şi Dumnezeul meu!
4 Ferice de cei ce locuiesc în Casa Ta! Căci ei tot mai pot să Te laude. – (Oprire)
5 Ferice de cei ce-şi pun tăria în Tine, în a căror inimă locuieşte încrederea.
6 Când străbat aceştia valea plângerii, o prefac într-un loc plin de izvoare, şi ploaia timpurie o acoperă cu binecuvântări.
7 Ei merg din putere în putere şi se înfăţişează înaintea lui Dumnezeu în Sion.
8 Doamne Dumnezeul oştirilor, ascultă rugăciunea mea! Ia aminte, Dumnezeul lui Iacov! – (Oprire)
9 Tu, care eşti scutul nostru, vezi, Dumnezeule, şi priveşte faţa unsului Tău!
10 Căci mai mult face o zi în curţile Tale decât o mie în altă parte; eu vreau mai bine să stau în pragul Casei Dumnezeului meu, decât să locuiesc în corturile răutăţii!
11 Căci Domnul Dumnezeu este un soare şi un scut, Domnul dă îndurare şi slavă, şi nu lipseşte de niciun bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană.
12 Doamne al oştirilor, ferice de omul care se încrede în Tine!

Psalmi 85

1 Către mai marele cântăreţilor. Un psalm al fiilor lui Core. Tu ai fost binevoitor cu ţara Ta, Doamne! Ai adus înapoi pe prinşii de război ai lui Iacov;
2 ai iertat nelegiuirea poporului Tău,
3 i-ai acoperit toate păcatele; – (Oprire) Ţi-ai abătut toată aprinderea şi Te-ai întors din iuţimea mâniei Tale.
4 Întoarce-ne iarăşi, Dumnezeul mântuirii noastre! Încetează-Ţi mânia împotriva noastră!
5 În veci Te vei mânia pe noi? În veci Îţi vei lungi mânia?
6 Nu ne vei înviora iarăşi, pentru ca să se bucure poporul Tău în Tine?
7 Arată-ne, Doamne, bunătatea Ta şi dă-ne mântuirea Ta!
8 Eu voi asculta ce zice Dumnezeu, Domnul: căci El vorbeşte de pace poporului Său şi iubiţilor Lui, numai ei să nu cadă iarăşi în nebunie.
9 Da, mântuirea Lui este aproape de cei ce se tem de El, pentru ca în ţara noastră să locuiască slava.
10 Bunătatea şi credincioşia se întâlnesc, dreptatea şi pacea se sărută.
11 Credincioşia răsare din pământ, şi dreptatea priveşte de la înălţimea cerurilor.
12 Domnul ne va da şi fericirea, şi pământul nostru îşi va da roadele.
13 Dreptatea va merge şi înaintea Lui, şi-L va şi urma, călcând pe urmele paşilor Lui!

Cauta in biblie
Versetul Zilei
Facebook