biblia online cornilescu

Plan de citire a biblie intr-un an

Pasajul zilei pentru 07 September 2026

Ezechiel 25

1 Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
2 „Fiul omului, întoarce-ţi faţa spre copiii lui Amon şi proroceşte împotriva lor!
3 Spune copiilor lui Amon: „Ascultaţi cuvântul Domnului Dumnezeu! Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Pentru că ai zis: „Ha! Ha!” Sfântului Meu Locaş, când era pângărit, ţării lui Israel, când era pustiită, şi casei lui Iuda, când se ducea în robie,
4 de aceea, iată te dau în stăpânirea fiilor răsăritului; ei îşi vor aşeza staulele în mijlocul tău şi îşi vor face locuinţele în tine; îţi vor mânca roadele şi îţi vor bea laptele.
5 Voi face din Raba un ocol de cămile, şi din ţara copiilor lui Amon, o stână de oi, ca să ştiţi că Eu sunt Domnul!”
6 Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Pentru că ai bătut din mâini şi ai dat din picior, pentru că te-ai bucurat în chip batjocoritor şi din adâncul sufletului de ţara lui Israel,
7 de aceea, iată că Îmi întind mâna peste tine şi te dau pradă neamurilor; te şterg din mijlocul popoarelor, te scot din numărul ţărilor şi te nimicesc. Şi vei şti că Eu sunt Domnul!”
8 Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Pentru că Moabul şi Seirul au zis: „Iată, casa lui Iuda a ajuns ca toate neamurile!”,
9 de aceea, deschid ţinutul Moabului dinspre cetăţi, dinspre cetăţile lui de la hotare, care sunt podoaba ţării, şi anume: Bet-Ieşimotul, Baal-Meonul şi Chiriataim,
10 îl deschid şi-l dau în stăpânire fiilor răsăritului împreună cu ţara amoniţilor, ca să nu mai fie pomeniţi printre neamuri copiii lui Amon.
11 Îmi voi împlini judecăţile împotriva Moabului! Şi vor şti că Eu sunt Domnul.”
12 Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Pentru că Edomul s-a dedat la răzbunare faţă de casa lui Iuda, pentru că s-a făcut vinovat şi s-a răzbunat pe ea,
13 de aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Îmi întind mâna împotriva Edomului, îi voi nimici cu desăvârşire oamenii şi vitele, îl voi preface într-un pustiu, de la Teman până la Dedan; vor cădea loviţi de sabie.
14 Mă voi răzbuna pe Edom prin poporul Meu, Israel. El va face Edomului după mânia şi urgia Mea; ca să vadă răzbunarea Mea, zice Domnul Dumnezeu.”
15 Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Pentru că filistenii s-au dedat la răzbunare, pentru că s-au răzbunat în chip batjocoritor şi din adâncul sufletului, voind să nimicească totul în ura lor străveche,
16 aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată că Îmi întind mâna împotriva filistenilor, nimicesc cu desăvârşire pe cheretiţi şi prăpădesc tot ce a mai rămas pe coasta mării,
17 Mă voi năpusti cu mare răzbunare asupra lor, pedepsindu-i cu urgie. Şi vor şti că Eu sunt Domnul, când Mă voi răzbuna pe ei.”

Ezechiel 26

1 În anul al unsprezecelea, în ziua întâi a lunii, cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
2 „Fiul omului, pentru că Tirul a zis despre Ierusalim: „Ha! Ha! Este zdrobită poarta popoarelor!, şi se întoarce la mine! Mă voi îmbogăţi, căci el a rămas pustiu!”
3 de aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată că am necaz pe tine, Tirule, şi voi aduce împotriva ta multe neamuri, cum îşi ridică marea valurile!
4 Ele vor dărâma zidurile Tirului, îi vor surpa turnurile, îi voi răzui şi ţărâna şi o voi face o stâncă goală.
5 Va rămâne în mare ca un loc unde se vor întinde mreje de prins peşte; Eu am vorbit, zice Domnul Dumnezeu. Va fi prada neamurilor!
6 Cetăţile din ţinutul lui vor fi trecute prin sabie. Şi vor şti astfel că Eu sunt Domnul.”
7 Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată că aduc de la miazănoapte împotriva Tirului pe Nebucadneţar, împăratul Babilonului, împăratul tuturor împăraţilor, cu cai, care, călăreţi şi cu o mare mulţime de popoare.
8 El va nimici cu sabia cetăţile din ţinutul tău; va face şanţuri de apărare împotriva ta, va ridica întărituri şi va ridica scutul împotriva ta.
9 Va îndrepta loviturile berbecilor săi împotriva zidurilor tale şi îţi va surpa turnurile cu maşinile lui.
10 Mulţimea cailor lui te va acoperi de praf, zidurile tale se vor cutremura de vuietul călăreţilor, roţilor şi carelor, când va intra Nebucadneţar pe porţile tale cum se intră într-o cetate cucerită.
11 Va călca toate uliţele tale cu copitele cailor lui şi-ţi va ucide poporul cu sabia, şi stâlpii mândriei tale vor cădea la pământ.
12 Îţi vor ridica bogăţiile, îţi vor prăda mărfurile, îţi vor surpa zidurile, îţi vor dărâma casele tale cele plăcute şi vor arunca în ape pietrele, lemnele şi ţărâna ta.
13 Voi face să înceteze astfel glasul cântecelor tale şi nu se va mai auzi sunetul harpelor tale.
14 Te voi face o stâncă goală, vei fi ca un loc în mare unde se vor întinde mreje de prins peştii şi nu vei mai fi zidit la loc. Căci Eu, Domnul, am vorbit, zice Domnul Dumnezeu.”
15 Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu despre Tir: „Se vor cutremura ostroavele de vuietul căderii tale, de gemetele răniţilor şi de măcelul din mijlocul tău.
16 Toţi voievozii mării se dau jos de pe scaunele lor de domnie, îşi scot mantalele şi îşi leapădă hainele cusute la gherghef; se învelesc în spaimă şi stau pe pământ, întruna tremură de groază şi stau înmărmuriţi din pricina ta.
17 Ei fac o cântare de jale asupra ta şi-ţi zic: „Vai cum ai fost nimicit, tu, care erai locuit de cei ce străbat mările, cetate vestită, care erai puternică pe mare! Cum a fost nimicită cetatea aceasta cu locuitorii ei care băgau groaza în toţi cei dimprejur!
18 Acum tremură ostroavele în ziua căderii tale, stau îngrozite ostroavele mării de sfârşitul tău.”
19 Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Când te voi preface într-o cetate pustie, ca cetăţile care n-au locuitori, când voi ridica împotriva ta adâncul şi când te vor acoperi apele cele mari,
20 te voi coborî împreună cu cei ce se coboară în groapă, la poporul de odinioară, şi te voi aşeza în adâncimile pământului, în singurătăţi veşnice, lângă cei ce s-au coborât în groapă, ca să nu mai fii locuită şi să nu te mai scoli în ţara celor vii.
21 Te voi nimici cu desăvârşire, şi nu vei mai fi; te vor căuta, şi nu te vor mai găsi niciodată, zice Domnul Dumnezeu.”

Ezechiel 27

1 Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
2 „Şi tu, fiul omului, rosteşte această cântare de jale asupra Tirului!
3 Spune Tirului: „Tu, care stai pe malul mării şi faci negoţ cu popoarele unui mare număr de ostroave, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Tirule, tu ziceai: „Eu sunt de o desăvârşită frumuseţe!”
4 Ţinutul tău este în inima mărilor, şi cei ce te-au zidit te-au făcut desăvârşit de frumos.
5 Cu chiparoşi din Senir ţi-au făcut toate laturile corăbiilor. Au luat cedri din Liban ca să-ţi ridice catargele;
6 lopeţile ţi le-au făcut din stejari de Basan, şi laviţele, cu fildeş prins în cimişir, adus din ostroavele Chitim.
7 Pânzele care-ţi slujeau ca steag erau de in subţire din Egipt, cusut la gherghef, iar învelitoarea ta era de purpură albastră şi roşie, din ostroavele Elişei.
8 Locuitorii Sidonului şi Arvadului îţi erau vâslaşi, şi cei mai înţelepţi din mijlocul tău, Tirule, îţi erau cârmaci.
9 Bătrânii Ghebalului şi lucrătorii lui iscusiţi erau la tine şi-ţi dregeau crăpăturile. Toate corăbiile mării cu marinarii lor erau la tine ca să facă schimb de mărfuri cu tine.
10 Cei din Persia, din Lud şi din Put slujeau în oastea ta ca oameni de război, ei îşi spânzurau în tine scutul şi coiful şi-ţi dădeau strălucire.
11 Cei din Arvad îţi umpleau zidurile cu războinicii tăi, şi oamenii viteji erau în turnurile tale. Ei îşi atârnau pavezele pe toate zidurile tale şi-ţi desăvârşeau astfel frumuseţea.
12 Cei din Tars făceau negoţ cu tine, cu tot felul de mărfuri pe care le aveai din belşug. Veneau la târgul tău cu argint, cu fier, cu cositor şi cu plumb.
13 Iavanul, Tubalul şi Meşecul făceau negoţ cu tine; dădeau robi şi unelte de aramă în schimbul mărfurilor tale.
14 Cei din casa Togarmei aduceau la târgul tău cai, călăreţi şi catâri.
15 Cei din Dedan făceau negoţ cu tine; negoţul multor ostroave trecea prin mâinile tale; îţi aduceau ca bir coarne de fildeş şi de abanos.
16 Siria făcea negoţ cu tine, cu marele număr de lucruri făcute de tine; ei veneau la târgul tău cu smarald, purpură şi materii pestriţe, cu in subţire, mărgean şi agat.
17 Iuda şi ţara lui Israel făceau negoţ cu tine; îţi dădeau grâu de Minit, turte, miere, untdelemn şi leac alinător în schimbul mărfurilor tale.
18 Damascul făcea negoţ cu tine, cu marele număr de lucruri făcute de tine, cu tot felul de mărfuri pe care le aveai din belşug; îţi dădea vin din Helbon şi lână albă.
19 Vedanul şi Iavanul, de la Uzal, veneau la târgul tău; fier lucrat, casie şi trestie mirositoare erau schimbate cu tine.
20 Dedanul făcea negoţ cu tine cu învelitori de pus pe cal.
21 Arabia şi toţi voievozii Chedarului erau negustorii tăi şi-ţi aduceau miei, berbeci şi ţapi.
22 Negustorii din Seba şi din Raema făceau negoţ cu tine; îţi plăteau cu cele mai bune miresme, cu pietre scumpe şi aur, mărfurile tale.
23 Haranul, Canehul şi Edenul, negustorii din Seba, din Asiria, din Chilmad făceau negoţ cu tine,
24 făceau negoţ cu tine de haine scumpe, de mantale de purpură albastră şi cusături la gherghef, de covoare scumpe puse în lăzi de funii, sucite şi bine împletite, aduse la târgul tău.
25 Corăbiile din Tars îţi aduceau mărfurile pe mare, erai în culmea bogăţiei şi slavei, în inima mărilor!
26 Vâslaşii tăi te duceau pe ape mari: dar un vânt de la răsărit te va sfărâma în inima mărilor!
27 Bogăţiile tale, târgurile tale şi mărfurile tale, marinarii şi cârmacii tăi, cei ce îţi dreg crăpăturile corăbiilor şi cei ce fac schimb de mărfuri cu tine, toţi oamenii de război care sunt în tine şi toată mulţimea care este în mijlocul tău se vor prăbuşi în inima mărilor, în ziua căderii tale.
28 Toate valurile mării se vor cutremura de ţipetele cârmacilor tăi!
29 Şi toţi vâslaşii, marinarii, toţi cârmacii de pe mare se vor da jos din corăbii şi vor păşi pe uscat.
30 Vor striga cu glas tare din pricina ta şi vor scoate ţipete amarnice. Îşi vor arunca ţărână în cap şi se vor tăvăli în cenuşă.
31 Îşi vor rade capul din pricina ta şi se vor îmbrăca în saci, te vor plânge cu sufletul amărât şi cu mâhnire mare.
32 În durerea lor, vor face un cântec de jale asupra ta, te vor boci şi vor zice: „Cine era ca Tirul cel nimicit în mijlocul mării?
33 Când ieşeau mărfurile tale pe mări, săturai un mare număr de popoare; cu belşugul avuţiilor şi mărfurilor tale îmbogăţeai pe împăraţii pământului.
34 Acum însă eşti sfărâmat de mări, negoţul tău a pierit în adâncimea apelor, şi toată mulţimea ta de oameni s-a cufundat odată cu tine!
35 Toţi locuitorii ostroavelor stau înmărmuriţi din pricina ta, împăraţii lor stau cu părul vâlvoi de groază şi le tremură faţa!
36 Negustorii popoarelor fluieră asupra ta! Eşti nimicit de tot şi te-ai dus pentru totdeauna!”

Cauta in biblie
Versetul Zilei
Facebook