biblia online cornilescu

Plan de citire a biblie intr-un an

Pasajul zilei pentru 21 September 2025

Osea 11

1 „Când era tânăr Israel, îl iubeam şi am chemat pe fiul Meu din Egipt.
2 Dar cu cât prorocii îi chemau, cu atât ei se depărtau: au adus jertfe Baalilor şi tămâie chipurilor idoleşti.
3 Şi totuşi Eu am învăţat pe Efraim să meargă şi l-am ridicat în braţe; dar n-au văzut că Eu îi vindecam.
4 I-am tras cu legături omeneşti, cu funii de dragoste, am fost pentru ei ca cel ce le ridică jugul de lângă gură. M-am aplecat spre ei şi le-am dat de mâncare.
5 Nu se vor mai întoarce în ţara Egiptului; dar asirianul va fi împăratul lor, pentru că n-au voit să se întoarcă la Mine.
6 Sabia va năvăli peste cetăţile lor, va nimici, va mânca pe sprijinitorii lor, din pricina planurilor pe care le-au făcut.
7 Poporul Meu este pornit să se depărteze de Mine; şi dacă sunt chemaţi înapoi la Cel Preaînalt, niciunul din ei nu caută să se ridice.
8 Cum să te dau, Efraime? Cum să te predau, Israele? Cum să-ţi fac ca Admei? Cum să te fac ca Ţeboimul? Mi se zbate inima în Mine şi tot lăuntrul Mi se mişcă de milă!
9 Nu voi lucra după mânia Mea aprinsă, nu voi mai nimici pe Efraim; căci Eu sunt Dumnezeu, nu un om. Eu sunt Sfântul în mijlocul tău şi nu voi veni să prăpădesc.
10 Ei vor urma pe Domnul, ca pe un leu care va răcni; căci El însuşi va răcni, şi copiii vor alerga tremurând de la apus.
11 Vor alerga tremurând din Egipt, ca o pasăre, şi din ţara Asiriei, ca o porumbiţă. Şi-i voi face să locuiască în casele lor, zice Domnul.
12 Efraim Mă înconjoară cu minciuni, şi casa lui Israel, cu înşelătorii. Iuda este tot hoinar faţă de Dumnezeu, faţă de Cel sfânt şi credincios.

Osea 12

1 Lui Efraim îi place vântul şi aleargă după vântul de răsărit; zilnic măreşte minciuna şi înşelătoria; face legământ cu Asiria şi duc untdelemn în Egipt.
2 Domnul este în ceartă şi cu Iuda şi va pedepsi pe Iacov după purtarea lui: îi va răsplăti după faptele lui.
3 Încă din pântecele mamei a apucat Iacov pe fratele său de călcâi; şi, în puterea lui, s-a luptat cu Dumnezeu.
4 S-a luptat cu îngerul şi a fost biruitor, a plâns şi s-a rugat de el. Iacov l-a întâlnit la Betel, şi acolo ne-a vorbit Dumnezeu.
5 Domnul este Dumnezeul oştirilor; numele Lui este Domnul.
6 Tu, dar, întoarce-te la Dumnezeul tău, păstrează bunătatea şi iubirea şi nădăjduieşte totdeauna în Dumnezeul tău.
7 Efraim este un negustor care are în mână o cumpănă mincinoasă. Îi place să înşele.
8 Şi Efraim zice: „Cu adevărat, m-am îmbogăţit, am făcut avere; şi în toată munca mea nu mi s-ar putea găsi nicio nelegiuire care să fie un păcat.”
9 Şi totuşi, Eu sunt Domnul Dumnezeul tău din ţara Egiptului şi până acum; Eu te voi face să locuieşti iarăşi în corturi ca în zilele de sărbătoare!
10 Eu am vorbit prorocilor, am dat o mulţime de vedenii şi am spus pilde prin proroci.”
11 Dacă Galaadul s-a dedat la slujba idolilor, galaadiţii vor fi nimiciţi negreşit. Ei jertfesc boi în Ghilgal: de aceea, altarele lor vor ajunge nişte mormane de pietre pe brazdele câmpiilor.
12 Iacov a fugit odinioară în câmpia Aram, Israel a slujit pentru o femeie şi pentru o femeie a păzit turmele.
13 Dar printr-un proroc a scos Domnul pe Israel din Egipt şi printr-un proroc a fost păzit Israel.
14 Efraim a mâniat rău pe Domnul: dar Domnul său va arunca asupra lui sângele pe care l-a vărsat şi-i va răsplăti ocara pe care I-a făcut-o.

Osea 13

1 Când vorbea Efraim, răspândea groaza în Israel. Dar cum a păcătuit cu Baal, a murit.
2 Şi acum ei păcătuiesc întruna, îşi fac chipuri turnate din argintul lor, idoli născociţi de ei, lucrare făcută de meşteri. Acestora le vorbesc ei şi, jertfind oameni, sărută viţei!
3 De aceea, vor fi ca norul de dimineaţă, ca roua care trece repede, ca pleava suflată de vânt din arie, ca fumul care iese din horn.
4 „Dar Eu sunt Domnul Dumnezeul tău din ţara Egiptului încoace. Tu cunoşti că nu este alt Dumnezeu afară de Mine şi nu este alt Mântuitor afară de Mine.
5 Eu te-am cunoscut în pustiu, într-un pământ fără apă.
6 Dar când au dat de păşune, s-au săturat, şi, când s-au săturat, inima li s-a umflat de mândrie; de aceea M-au uitat.
7 Eu M-am făcut ca un leu pentru ei şi-i pândesc ca un pardos pe drum.
8 Mă năpustesc asupra lor ca o ursoaică lipsită de puii ei, le sfâşii învelişul inimii; îi înghit îndată ca un leu, şi fiarele câmpului îi vor face bucăţi.
9 Pieirea ta, Israele, este că ai fost împotriva Mea, împotriva Celui ce te putea ajuta.
10 Unde este împăratul tău, ca să te scape în toate cetăţile tale? Unde sunt judecătorii tăi, despre care ziceai: „Dă-mi un împărat şi domni”?
11 Ţi-am dat un împărat în mânia Mea, şi ţi-l iau în urgia Mea!
12 Nelegiuirea lui Efraim este strânsă, păcatul lui este păstrat.
13 Îl vor apuca durerile naşterii; este un copil neînţelept, căci nu poate să nască la vremea sorocită!
14 Îi voi răscumpăra din mâna Locuinţei morţilor, îi voi izbăvi de la moarte. Moarte, unde îţi este ciuma? Locuinţă a morţilor, unde îţi este nimicirea? Căinţa este ascunsă de privirile Mele!”
15 Oricât de roditor ar fi Efraim în mijlocul fraţilor săi, tot va veni vântul de răsărit, se va stârni din pustiu un vânt al Domnului, îi va usca izvoarele şi-i va seca fântânile: va jefui vistieria de toate vasele ei de preţ.
16 Samaria este pedepsită pentru că s-a răzvrătit împotriva Dumnezeului ei. Vor cădea ucişi de sabie; pruncii lor vor fi zdrobiţi şi vor spinteca pântecele femeilor lor însărcinate.

Osea 14

1 Întoarce-te, Israele, la Domnul Dumnezeul tău! Căci ai căzut prin nelegiuirea ta.
2 Aduceţi cu voi cuvinte de căinţă şi întoarceţi-vă la Domnul. Spuneţi-I: „Iartă toate nelegiuirile, primeşte-ne cu bunăvoinţă, şi Îţi vom aduce în loc de tauri, lauda buzelor noastre.
3 Asirianul nu ne va scăpa, nu vrem să mai încălecăm pe cai şi nu vrem să mai zicem lucrării mâinilor noastre: „Dumnezeul nostru!” Căci la Tine găseşte milă orfanul.”
4 „Le voi vindeca vătămarea adusă de neascultarea lor, îi voi iubi cu adevărat! Căci mânia Mea s-a abătut de la ei!
5 Voi fi ca roua pentru Israel; el va înflori ca crinul şi va da rădăcini ca Libanul.
6 Ramurile lui se vor întinde; măreţia lui va fi ca a măslinului, şi miresmele lui ca ale Libanului.
7 Iarăşi vor locui la umbra lui, iarăşi vor da viaţă grâului, vor înflori ca via şi vor avea faima vinului din Liban.
8 Ce mai are Efraim a face cu idolii? Îl voi asculta şi-l voi privi, voi fi pentru el ca un chiparos verde: de la Mine îţi vei primi rodul.”
9 Cine este înţelept să ia seama la aceste lucruri! Cine este priceput să le înţeleagă! Căci căile Domnului sunt drepte; şi cei drepţi umblă pe ele, dar cei răzvrătiţi cad pe ele.

Cauta in biblie
Versetul Zilei
Facebook