1
Domnul Dumnezeu mi-a trimis vedenia aceasta: Iată, făcea nişte lăcuste, în clipa când începea să crească otava; era otava după cositul împăratului.
2
Şi după ce au mâncat ele cu desăvârşire toată iarba din ţară, am zis: „Doamne Dumnezeule, iartă! Cum ar putea să stea Iacov în picioare? Căci este aşa de slab!”
6
Atunci Domnul S-a căit şi de lucrul acesta: „Niciuna ca aceasta nu se va întâmpla, a zis Domnul Dumnezeu.”
7
El mi-a trimis vedenia aceasta: Iată, Domnul stătea pe un zid făcut la cumpănă şi avea o cumpănă în mână.
8
Domnul mi-a zis: „Ce vezi, Amos?” Eu am răspuns: „O cumpănă.” Şi Domnul a zis: „Iată, voi pune cumpăna în mijlocul poporului Meu, Israel, şi nu-l voi mai ierta;
10
Atunci Amaţia, preotul din Betel, a trimis să spună lui Ieroboam, împăratul lui Israel: „Amos unelteşte împotriva ta în mijlocul casei lui Israel; ţara nu poate să sufere toate cuvintele lui!
17
Din pricina aceasta, iată ce zice Domnul: „Nevasta ta va curvi în cetate, fiii şi fiicele tale vor cădea loviţi de sabie, ogorul tău va fi împărţit cu frânghia de măsurat; tu însă vei muri într-un pământ necurat, şi Israel va fi dus în robie departe de ţara lui!”
1
Domnul Dumnezeu mi-a trimis următoarea vedenie: Iată, era un coş cu poame coapte.
2
El a zis: „Ce vezi, Amos?” Eu am răspuns: „Un coş cu poame coapte.” Şi Domnul mi-a zis: „A venit sfârşitul poporului Meu, Israel; nu-l mai pot ierta!
5
Voi care ziceţi: „Când va trece luna nouă, ca să vindem grâul, şi Sabatul, ca să deschidem grânarele, să micşorăm efa şi să mărim siclul, şi să strâmbăm cumpăna, ca să înşelăm?
7
Domnul a jurat pe slava lui Iacov: „Niciodată nu voi uita niciuna din faptele lor!
8
Nu se va cutremura ţara din pricina acestor mişelii şi nu se vor jeli toţi locuitorii ei? Nu se va umfla toată ţara ca râul, ridicându-se şi coborându-se iarăşi ca râul Egiptului?
10
Vă voi preface sărbătorile în jale şi toate cântările în bociri pentru morţi, voi acoperi toate coapsele cu saci şi voi face toate capetele pleşuve; voi arunca ţara într-o jale ca pentru un singur fiu, şi sfârşitul ei va fi ca o zi amară.
11
Iată, vin zile, zice Domnul Dumnezeu, când voi trimite foamete în ţară, nu foamete de pâine, nici sete de apă, ci foame şi sete după auzirea cuvintelor Domnului.
12
Vor pribegi atunci de la o mare la alta, de la miazănoapte la răsărit, vor umbla istoviţi încoace şi încolo, ca să caute cuvântul Domnului, şi tot nu-l vor găsi.
13
În ziua aceea se vor topi de sete fetele frumoase şi flăcăii.
14
Ei, care jură acum pe păcatul Samariei şi zic: „Pe Dumnezeul tău cel Viu, Dane!” şi: „Pe drumul Beer-Şebei!”, vor cădea, şi nu se vor mai scula.”
1
Am văzut pe Domnul stând pe altar. Şi a zis: „Loveşte pragul de sus al porţii, ca să se cutremure uşorii, şi sfărâmă-i peste capetele lor ale tuturor. Rămăşiţa lor însă o voi pierde cu sabia, aşa că niciunul din ei nu va putea să scape fugind şi niciunul din cei ce vor scăpa nu va scăpa.
3
De s-ar ascunde chiar pe vârful Carmelului, şi acolo îi voi căuta şi-i voi lua; de s-ar ascunde de privirile Mele chiar în fundul mării, şi acolo voi porunci şarpelui să-i muşte.
4
De ar merge în robie chiar înaintea vrăjmaşilor lor, şi acolo voi porunci sabiei să-i piardă; voi pune astfel ochii pe ei ca să le fac rău, nu bine.”
7
„Nu sunteţi voi oare pentru Mine ca şi copiii etiopienilor, copii ai lui Israel? – zice Domnul. N-am scos Eu pe Israel din ţara Egiptului, ca şi pe filisteni din Caftor şi pe sirieni din Chir?
8
Iată, Domnul Dumnezeu are ochii pironiţi peste împărăţia aceasta vinovată, ca s-o nimicesc de pe faţa pământului; totuşi nu voi nimici de tot casa lui Iacov, zice Domnul.
11
În vremea aceea voi ridica din căderea lui cortul lui David, îi voi drege spărturile, îi voi ridica dărâmăturile şi-l voi zidi iarăşi cum era odinioară,
13
Iată, vin zile, zice Domnul, când plugarul va ajunge pe secerător şi cel ce calcă strugurii, pe cel ce împrăştie sămânţa, când mustul va picura din munţi şi va curge de pe toate dealurile.
14
Voi aduce înapoi pe prinşii de război ai poporului Meu, Israel; ei vor zidi iarăşi cetăţile pustiite şi le vor locui, vor sădi vii şi le vor bea vinul, vor face grădini şi le vor mânca roadele.