8
Isus le-a răspuns: „Din pricina împietririi inimilor voastre a îngăduit Moise să vă lăsaţi nevestele; dar de la început n-a fost aşa.
9Eu, însă, vă spun că oricine îşi lasă nevasta, afară de pricină de curvie, şi ia pe alta de nevastă preacurveşte; şi cine ia de nevastă pe cea lăsată de bărbat preacurveşte.”
12Fiindcă sunt fameni, care s-au născut aşa din pântecele maicii lor; sunt fameni, care au fost făcuţi fameni de oameni; şi sunt fameni, care singuri s-au făcut fameni pentru Împărăţia cerurilor. Cine poate să primească lucrul acesta, să-l primească.”
28
Isus le-a răspuns: „Adevărat vă spun că atunci când va sta Fiul omului pe scaunul de domnie al măririi Sale, la înnoirea tuturor lucrurilor, voi, care M-aţi urmat, veţi şedea şi voi pe douăsprezece scaune de domnie şi veţi judeca pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.
29Şi oricine a lăsat case, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau feciori, sau holde, pentru Numele Meu, va primi însutit şi va moşteni viaţa veşnică.
22
Drept răspuns Isus a zis: „Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi voi să beţi paharul pe care am să-l beau Eu şi să fiţi botezaţi cu botezul cu care am să fiu botezat Eu?” „Putem”, I-au zis ei.
23
Şi El le-a răspuns: „Este adevărat că veţi bea paharul Meu şi veţi fi botezaţi cu botezul cu care am să fiu botezat Eu; dar a şedea la dreapta şi la stânga Mea nu atârnă de Mine s-o dau, ci este păstrată pentru aceia pentru care a fost pregătită de Tatăl Meu.”
2
şi le-a zis: „Duceţi-vă în satul dinaintea voastră: în el veţi găsi îndată o măgăriţă legată şi un măgăruş împreună cu ea; dezlegaţi-i şi aduceţi-i la Mine.
3Dacă vă va zice cineva ceva, să spuneţi că Domnul are trebuinţă de ei. Şi îndată îi va trimite.”
4
Dar toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul care zice:
5
„Spuneţi fiicei Sionului: „Iată, Împăratul tău vine la tine, blând şi călare pe un măgar, pe un măgăruş, mânzul unei măgăriţe.”
9
Noroadele care mergeau înaintea lui Isus şi cele ce veneau în urmă, strigau: „Osana, Fiul lui David! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului! Osana în cerurile preaînalte!”
12
Isus a intrat în Templul lui Dumnezeu. A dat afară pe toţi cei ce vindeau şi cumpărau în Templu, a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor ce vindeau porumbei
14
Nişte orbi şi şchiopi au venit la El în Templu, şi El i-a vindecat.
15
Dar preoţii cei mai de seamă şi cărturarii, când au văzut minunile pe care le făcea, şi pe copii strigând în Templu şi zicând: „Osana, Fiul lui David!”, s-au umplut de mânie.
16
Şi I-au zis: „Auzi ce zic aceştia?” „Da”, le-a răspuns Isus. „Oare n-aţi citit niciodată cuvintele acestea: „Tu ai scos laude din gura pruncilor şi din gura celor ce sug”?”
19
A văzut un smochin lângă drum şi S-a apropiat de el; dar n-a găsit decât frunze, şi i-a zis: „De acum încolo, în veac să nu mai dea rod din tine!” Şi îndată smochinul s-a uscat.
21
Drept răspuns, Isus le-a zis: „Adevărat vă spun că, dacă veţi avea credinţă şi nu vă veţi îndoi, veţi face nu numai ce s-a făcut smochinului acestuia; ci chiar dacă aţi zice muntelui acestuia: „Ridică-te de aici şi aruncă-te în mare”, se va face.
23
Isus S-a dus în Templu; şi, pe când învăţa norodul, au venit la El preoţii cei mai de seamă şi bătrânii norodului şi I-au zis: „Cu ce putere faci Tu lucrurile acestea şi cine Ţi-a dat puterea aceasta?”
24
Drept răspuns, Isus le-a zis: „Vă voi pune şi Eu o întrebare; şi dacă-Mi veţi răspunde la ea, vă voi spune şi Eu cu ce putere fac aceste lucruri.
25Botezul lui Ioan de unde venea? Din cer sau de la oameni?” Dar ei vorbeau între ei şi ziceau: „Dacă vom răspunde: „Din cer”, ne va spune: „Atunci de ce nu l-aţi crezut?”
26
Şi dacă vom răspunde: „De la oameni”, ne temem de norod, pentru că toţi socotesc pe Ioan drept proroc.”
27
Atunci au răspuns lui Isus: „Nu ştim!” Şi El, la rândul Lui, le-a zis: „Nici Eu nu vă voi spune cu ce putere fac aceste lucruri.
28Ce credeţi? Un om avea doi feciori; şi s-a dus la cel dintâi şi i-a zis: „Fiule, du-te astăzi de lucrează în via mea!”
29„Nu vreau”, i-a răspuns el. În urmă, i-a părut rău şi s-a dus.
30S-a dus şi la celălalt şi i-a spus tot aşa. Şi fiul acesta a răspuns: „Mă duc, doamne!” Şi nu s-a dus.
31Care din amândoi a făcut voia tatălui său?” „Cel dintâi”, au răspuns ei. Şi Isus le-a zis: „Adevărat vă spun că vameşii şi curvele merg înaintea voastră în Împărăţia lui Dumnezeu.
32Fiindcă Ioan a venit la voi umblând în calea neprihănirii, şi nu l-aţi crezut. Dar vameşii şi curvele l-au crezut: şi, măcar că aţi văzut lucrul acesta, nu v-aţi căit, în urmă, ca să-l credeţi.
33Ascultaţi o altă pildă. Era un om, un gospodar care a sădit o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc în ea şi a zidit un turn. Apoi a dat-o unor vieri şi a plecat în altă ţară.
42
Isus le-a zis: „N-aţi citit niciodată în Scripturi că: „Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului; Domnul a făcut acest lucru şi este minunat în ochii noştri”?